Elevii intră în vacanța de toamnă. Când vor reveni la ore?

Elevii din clasele primare, gimnaziale și liceale pleacă în vacanța de toamnă, care va dura nouă zile. Astfel, astăzi este ultima zi în care elevii au mai mers la ore, aceștia urmând să revină în sălile de clasă la începutul lunii noiembrie.

separator

Conform Structurii anului școlar 2020-2021, vacanța de toamnă începe pe 24 octombrie și va dura până pe 1 noiembrie.

După nouă zile de vacanță, toți copiii vor ieși la lecții pe data de 2 noiembrie, în afară de instituțiile de învățământ unde vor fi amplasate birouri electorale pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie. Pentru aceste școli, vacanța se va prelungi cu o zi, în care va fi efectuată dezinfectarea încăperilor.

Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a emis şi o circulară prin care vine cu recomandări la subiectul dat. Astfel, MECC a recomandat realizarea unei lecții de instruire a elevilor cu referire la profilaxia și măsurile obligatorii de protejare împotriva infectării cu COVID-19 și alte situații de risc, care pot să apară în perioada vacanței.

În context, ministrul de resort Igor Șarov a atenționat șefii organelor locale de specialitate în domeniul învățământului să instruiască profesorii și elevii asupra măsurilor de siguranță pe perioada vacanței de toamnă. „Vă rog să tratați acest subiect cu maximă seriozitate, astfel încât atât profesorii, cât și elevii să aibă o vacanță sigură”, a relevat Şarov.

Perioada vacanțelor elevilor în anul de studii 2020-2021 a fost stabilită de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării în planul-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal.

Următoarea vacanță pentru elevi va fi cea de iarnă, care va începe la 25 decembrie și va dura 17 zile, până la 10 ianuarie. Până la sfârșitul anului de studii, elevii vor mai avea două vacanțe: cea de primăvară, care va dura patru zile și cea de Paști, de zece zile.

sursa: Moldpres

CNAS a finanțat plata indemnizațiilor adresate familiilor cu copii în valoare de 20,46 milioane lei

Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că astăzi, 4 aprilie, a fost finanțată plata indemnizațiilor unice la naștere, indemnizațiilor pentru creșterea/îngrijirea copilului, indemnizațiilor pentru creșterea copiilor gemeni și indemnizațiilor paternale.

Valoarea totală a indemnizațiilor a atins suma de 20,46 milioane lei, transmite Știri.md.

Beneficiarii pot ridica banii după ce plățile sunt procesate prin serviciul guvernamental de plăți electronice (MPay).

Totodată, CNAS îndemnă părinții, după înregistrarea nașterii copilului la Agenția Servicii Publice, să deschidă un card social la orice bancă comercială din Republica Moldova, pentru a beneficia de indemnizații din orice colț al lumii.  

Pentru mai multe detalii, doritorii sunt îndemnați să telefoneze la Centrul de Apel al CNAS la numărul 022-257-777, alegând opțiunea necesară.

Părinții pot înscrie online copii în clasa întâi, începând cu 3 martie

Din data de 3 martie 2025, părinții pot depune online actele pentru înscrierea copiilor în clasa I pe platforma www.escoala.chisinau.md.

În clasa I se înscriu obligatoriu, fără probe de concurs, toți copiii din districtul școlar corespunzător, care au împlinit vârsta de 7 ani până la începutul anului de studii, inclusiv copiii cetățenilor Republicii Moldova din diasporă, cetățenilor Uniunii Europene, străinii, precum și copiii din familii refugiate.

Procedura de înscriere se va desfășura în două etape.

Etapă de înscriere în clasa I (3 martie – 30 aprilie 2025):

Aceasta presupune depunerea/ completarea/validarea cererilor a actelor de înscriere în clasa I a copiilor care împlinesc vârsta de 7 ani până la 01 septembrie 2025. Este obligatoriu ca viza de reședință a copilului să corespundă cu districtul școlar. Cererea de înscriere a copiilor în clasa I se va depune pe platforma www.escoala.chisinau.md și va fi completată cu următoarele documente:

– Buletinul de identitate al părintelui/reprezentantului legal al copilului;

– Certificatul de naștere al copilului;

– Certificatul de ședere temporară pentru copii cu statut de refugiat.

În acest an, în clasele cu profil arte și sport, înscrierea în clasa I poate avea loc în baza unor probe de aptitudini specifice profilului. Astfel, în perioada 02-08 mai 2025 se vor desfășura probele de aptitudini în instituțiile de învățămînt general care organizează clase cu profil.

Etapă de înscriere în clasa I (19 – 30 mai 2025):

În cadrul acesteia va avea loc depunerea/completarea/validarea actelor de înscriere:

-a copiilor din districtul școlar, care vor împlini vîrsta de 7 ani pînă la începutul anului școlar și n-au reușit să fie înscriși în prima etapă;

-a copiilor care vor împlini vîrsta de 7 ani în perioada 01 septembrie

– 31 decembrie 2025 din districtul școlar;

-a copiilor din alte districte școlare pe locurile rămase libere.

Totodată, în perioada 02-06 iunie 2025, se vor desfășura probele de aptitudini în instituțiile de învățămînt general care organizează clase cu profil pentru locurile rămase libere. Situațiile de excepție a copiilor care pe parcursul celor două etape nu au fost înscriși în clasa I, vor fi examinate de comisiile de școlarizare, în urma solicitării individuale a părinților, în perioada 20-30 august 2025, în limita locurilor rămase libere. Înscrierea copiilor în clasa I este gratuită!

Credeai că dacă ai un stil de viață sănătos, faci sport și te simți tânără, atunci și ovarele tale rămân tinere?

Multe femei cred că, dacă încă nu sunt la menopauză, oricând vor putea apela la o procedură de fertilizare in vitro și ea va fi cu succes. Realitatea este însă puțin alta.

Diana Al Faraj, medic reproductolog: „Studiile arată că vârsta noastră biologică a scăzut cu aproximativ 10 ani. Adică, femeile care au acum 40 de ani, din punct de vedere metabolic și fiziologic se aseamănă cu  femeile de 30 de ani din trecut. Asta se datorează progreselor din medicină, dar și condițiilor de viață actuale.

În cazul fertilității, lucrurile stau altfel. Femeile se nasc cu un număr fix de ovocite, care permanent se consumă și nu se mai regenerează. Calitatea lor scade odată cu vârsta, la fel și șansele de reușită a procedurilor de fertilizare. Vedem acest lucru din ratele de succes a fertilizării in vitro:

  • până la 35 de ani rata de succes FIV este de 50-60%;
  • la 40 de ani scade sub 20%;
  • după 42 de ani șansele sunt de sub 5% cu ovocite proprii.

Așadar, chiar dacă ai grijă de sănătatea ta, nu poți opri acest proces natural de îmbătrânire a ovarelor. Totuși, importanța adoptării unui stil de viață sănătos nu poate fi anulată pentru că influențează pozitiv asupra multor alte aspecte ale fertilității. Aici se include: echilibrul hormonal și sănătatea uterină.

Dacă ai peste 35 de ani și îți dorești un copil, nu amâna decizia bazându-te pe diverse mituri! Programează o consultație gratuită la  +(373) 22 40 00 40,  disponibil 24/7 și află mai multe despre fertilitatea ta!

Acum știi! 
La conceperea prin fertilizare in vitro timpul este foarte prețios.

Tânăra de 17 ani, ucisă de iubit, condusă astăzi pe ultimul drum
Articolul anterior
Unul dintre cei mai cotați medici reanimatologi din Transnistria, ucis de Covid-19
Articolul următor
Close menu