Copiii sunt oglinda părinţilor, ei imită comportamentul, gesturile și frazele acestora până la o anumită vârstă. Dar ce se poate întâmpla când părinţii nu au timp suficient să petreacă alături de copii lor? Pe cine imită aceştia? Ce se întâmplă dacă micuţii sunt uitaţi în faţa micilor ecrane? Prin analogie, ei ar trebui să imită ceea ce văd la televizor?
Daniela Sircu-Ursu,
Psiholog consultant
Poveștile și basmele, spuse cândva de părinți și bunei, s-au transformat treptat în desene animate de la Scufița Roșie, Poveștile fraților Grim, Lolec și Bolec, până la Pokemon și X-men. Evoluția desenelor animate devine din ce în ce mai îngrijorătoare. Dacă nu demult copiii învățau din desene animate să se comporte civilizat, să vorbească politicos și să iubescă natura, astăzi scopul unor desene animate este cu totul și cu totul diferit.
Desenele animate au darul de a modela mintea copilului, fragedă și receptivă la orice influență. Încă neformată, mintea năzdrăvanului tău nu are capacitatea de a diferenția realul de fantastic.
S-au făcut numeroase cercetări pe această temă, un studiu recent realizat de o echipă de specialiști a arătat că personajele preferate ale copiilor sunt Tom şi Jerry, serial care potrivit psihologilor este una dintre cele mai violente producţii tv: la fiecare 20 de secunde un personaj este lovit, cade sau suferă un accident (în această categorie sunt incluse şi desene precum “Ciocănitoarea Woody”, ”Looney Tunes”).
Ce pot învața copiii de la un desen animat în care loviturile cu ciocanul în cap sunt atât de distractive?
De multe ori personajul negativ este mai atrăgător pentru micuți, datorită performanțelor fizice și a iluziei de putere. Acesta devine un model nu tocmai bun de imitat care acaparează mințile fragede incapabile să facă diferența între forța binelui și a răului.
Studiile au arătat că de la 14 luni, dacă copilul urmărește la televizor cum este dezasamblată o jucărie, el va încerca singur manevra cu jucăria sa. Acest lucru se întâmplă și în cazul desenelor animate. Nu degeaba, în compania prietenilor, copilașul tău își va asuma rolul eroului din filmulețul preferat. Această imitație duce la formarea și apoi întărirea, prin repetiție, a unor comportamente împrumutate din lumea fantastică a animației.
De multe ori, identificarea cu eroul favorit poate ajunge la un punct care să te sperie. Îl auzi adesea cum vorbește asemenea eroului preferat, cum face dreptate sau cum se luptă pentru a-și salva prietenul aflat la ananghie. Pentru micuț, povestea animată prinde viață, o viață pe care el însuși o creează, materializând-o prin mijloace proprii, simbolice sau reale.
Vizionarea desenelor în exces face ca micuțul să distingă mai greu realitatea de fantastic. Mulți copii pot ajunge să creadă că, indiferent de situație, pericolele pot fi depășite și totul se îndreaptă spre happy-end. Aceasta se datorează mai ales faptului că în desene, de regulă, personajele sunt foarte curajoase și indiferent că sunt lovite de mașini sau se confruntă cu alte lucruri periculoase, își revin aproape instantaneu. Un alt aspect dăunător îl reprezintă dezvoltarea apetitului față violență, promovată involuntar sau conștient în peste 40% din filmele de animație.
Un pericol real este rapiditatea cadrelor care se perindă pe ecran, fapt ce duce la diminuarea capacității de a învăța și de a se concentra (funcția executivă a creierului).
Specialiștii consideră că desene animate precum Buretele Bob, în care personajele se mișcă foarte repede și fac lucruri care nu au sens în lumea reală sabotează capacitatea copilului de a se concentra imediat după aceea. Pe de altă parte, există și posibilitatea ca cei mici să se identifice cu personajele frenetice și să le adopte caracteristicile în propriul comportament, au explicat aceștia.
Ce facem atunci? Renunțăm la desene animate? Nicidecum.
Părinții dețin bagheta magică și în această situație, având capacitatea de a transforma situația în una cu efecte favorabile.
Studii psihologice arată că desenele sunt un factor educativ și favorizează dezvoltarea psihică normală a copiilor, în cazul în care:
– copilul nu este mai mic de 2 ani. Specialiștii spun că pentru copiii sub vârsta de doi ani televizorul e un lucru nociv, în special datorită imaginilor care se succed foarte rapid și datorită luminii puternice, ce pot obosi copilul foarte tare.
– alegi desenele animate foarte atent și ții cont de mesajul transmis.
-se limitează timpul petrecut în fața televizorului. Ajută-l să își aleagă care desene îi plac și limitați-vă la acestea.
-nu este lăsat singur cu televizorul. Deși pare comod, unele lucruri neînțelese și neexplicate la timp pot crea confuzii. Este bine să fii și tu acolo!
– nu pune televizorul în camera lui și nu îi acorda acces nelimitat la televizor.
-nu-l lăsa să te manipuleze în încercarea lui de a vedea desene animate când are chef. Trebuie să înțeleagă că televizorul nu este doar al lui.
– nu-l lăsa să se identifice cu lumea fantastică a desenelor animate. Acest lucru îl poți face simplu, arătându-i și explicându-i lumea reală, alături de tine.
Contează foarte mult și vârsta copilului. Dacă acesta are între 3 și 5 ani, atunci este foarte tentat să copieze totul, iar ceea ce vede la televizor reprezintă un model de relație cu cei din jur. Aceste animații violente le dezvoltă instinctele de natură agresivă.
Televizorul este un mijloc foarte bun de educație, dacă e folosit cum trebuie. Copilul poate învăța o sumedenie de lucruri, dacă privește la televizor alături de unul din părinți, care să îi explice ce se întâmplă și care să încerce să îl învețe lucruri noi. Un documentar despre animale poate susține interesul celui mic pentru o perioada mai lungă de timp și el va putea învăța numele acestor animale doar privind la televizor. E important ca părinții să știe că orice lucru nociv are și parțile sale bune și atât timp cât știu cum să îl exploateze, totul poate fi în folosul lor și al copiilor lor.
