Nata Albot își surprinde în mod constant prietenii virtuali cu postări captivante și utile. Pe final de an, cunoscuta jurnalistă moldoveancă stabilită în Canada, mamă a patru copii de vârste diferite, a revenit cu o postare ce poate binevenită pentru mulți dinte părinți.
,Eu pe toți patru într-o poză rar când îi pot aduna, așa că vin cu o concluzie părintească pe sfârșit de an, sub o fotografie de vară.
Pe mine 2020 nu m-a învățat cum să mă distanțez de oameni, ci m-a învățat cum să mă apropii de copiii mei. Și încă mă învață. Să nu credeți că am terminat școala asta. Poate chiar e una din cele mai răvășitoare perioade.
Iată cele mai importante lecții:
1. Aparențele înșală. Dacă ei afișează că nimic deosebit nu li se întâmplă, asta nu înseamnă că nu li se întâmplă. Să nu pierzi prudența, să încerci să simți și să vezi dincolo de aparențe, mai ales cu adolescenții, este crucial.
2. Dragostea și atașamentul copiilor pentru părinte nu neapărat vine la pachet cu ei. Pentru unii trebuie să lupți, să depui efort, să consulți psihologi, să citești și să nu renunți nicio secundă de a căuta să construiești o relație, chiar dacă pare că te lovești zilnic de același perete.
3. Celularele sunt una dintre cele mai degradante invenții pentru copii. Cultivă lene, îndobitocire, sedentarism și procrastinare. Contactul cu ecranul trebuie controlat și dozat. Iar cea mai bună soluție nu sunt interdicțiile, ci oferirea alternativelor și condiționarea. Ai citit atâtea pagini, ai văzut documentarul, am discutat despre cele învățate – ai screen time. Eu nu cred că le putem interzice sau elimina device-le. Deși până la o anumită vârstă efectiv le-aș considera periculoase pentru copii.
4. Obiceiurile bune de viață se preiau, nu se învață pe de rost. Tu încerci să mănânci corect și copii vor considera asta gustos. Tu faci sport, și copii tăi vor prelua asta ca pe o normalitate. Tu urli, și copii vor prelua această formă de comunicare drept una normală.
5. Arta este cel mai bun medicament pentru această generație TikTok. Și discuțiile despre cine vor să devină în viață. Și conectarea cu muzica, pictura, sculptura. Chiar dacă vi se pare că toate se lovesc ca nuca de perete, nu încetați să conectați regulat copiii cu arta.
La un moment dat vor veni acasă și vă vor spune că era singurul copil din clasă care știa despre Archimboldo. Și asta e cea mai mare răsplată pentru toți nervii pierduți în încercarea de a planta în ei semințe de frumusețe. Simt că aș mai adăuga puncte, de s-ar citi măcar acestea până la capăt”, le-a dezvăluit Nata Albot urmăritorilor săi virtuali.