O sentința pronunțată de Judecătoria Pitești în cursul lunii ianuarie 2021, într-un dosar de racolare a minorilor în scopuri sexuale, arată pericolele care îi pândesc pe copii pe rețelele sociale.
Un tânăr de 19 ani din județul Maramureș a fost condamnat în prima instanța la șase luni de închisoare cu suspendare după ce a racolat o fată de 10 ani din Pitești de pe Discord, o aplicăție folosită de gameri, propunându-i să se întâlnească pentru a întreține relații sexuale, transmite Ziare.com.
Pedofilul a fost dat pe mâna Poliției de tatăl fetei, care a descoperit în telefon mesajele primite de fiica sa.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, tânărul de 19 ani a abordat-o pe fata de 10 ani în luna iunie a anului 2020, prin intermediul aplicațiilor Discord și Instagram. După ce a vorbit cu fata prin intermediul Discord și Instagram, prădătorul a convins-o pe minoră să vorbească și pe WhatsApp, inclusiv prin apeluri video.
Cu ocazia convorbirilor, tânărul de 19 ani i-a propus fetei de 10 ani să se întâlnească pentru a întreține raporturi sexuale. Potrivit procurorilor, în discuțiile cu fata, tânărul care a racolat-o „și-a exprimat dorința de a o săruta pe minoră pe gură și chiar în zonele intime”.
Salvată de „Fantomă” de tatăl atent
Prădătorul sexual a fost dat pe mâna Poliției de tatăl fetei, care a descoperit mesajele cu tentă sexuală atunci când i-a controlat telefonul fiicei sale. Pentru a se putea declanșa ancheta, tatăl fetei a pus la dispoziția polițiștilor telefonul în care erau mesajele primite de fetiță.
Controlând telefonul fetei, polițiștii au descoperit că fata și prădătorul sexual au început discuțiile pe Discord, unde individul era logat sub pseudonimul „Fantomă”.
Mărturia tulburătoare a fetei
Audiată în prezența mamei, a unui reprezentant al Protecției Copilului și a unui avocat, față a declarat că a purtat mai multe discuții cu „Fantomă”, iar la un moment dat, tânărul i-a propus să întrețină raporturi sexuale, în eventualitatea în care ar veni la Pitești să se întâlnească.
Fata a mai arătat că individul „și-a exprimat dorința de a o săruta pe gură și chiar în zonele intime”, iar ea a fost de acord cu acest lucru. Fata a mai declarat că într-o discuție pe care a avut-o cu bărbatul prin video-call acesta a dorit să-i arate organul genital, însă nu a fost de acord și i-a închis camera.
Fata a mai declarat că l-a văzut în repetate rânduri pe individ, pe video-call și l-ar putea recunoaște fără ezitare. Acest lucru s-a și întâmplat pentru că în momentul în care i-a prezentat poza „Fantomei”, fata l-a recunoscut imediat. Polițiștii aveau să constate că e vorba de un tânăr de 19 ani din județul Maramureș.
Prădătorul a recunoscut și regretat fapta
Atât cu ocazia anchetei, cât și cu ocazia procesului, tânărul trimis în judecată pentru racolarea de minori în scopuri sexuale a declarat că recunoaște și regretă fapta, fără a da alte detalii. Astfel, avocatul inculpatului a cerut că acestuia să îi fie redusă pedeapsa pentru că a recunoscut acuzațiile.
În urmă procesului judecat la Judecătoria Pitești, tânărul de 19 ani din Maramureș a fost condamnat la șase luni de închisoare cu suspendare și un termen de supraveghere de patru ani. În luarea deciziei, judecătorul a ținut cont de impactul pe care faptele tânărului le au asupra creșterii și dezvoltării armonioase a persoanei vătămate minore, vârstă inculpatului, atitudinea sinceră manifestată de această pe parcursul urmăririi penale și al judecății. De asemenea, în pronunțarea sentinței a cântărit și faptul că inculpatul nu are antecedente penale, este angajat și s-a arătat dispus să presteze muncă în folosul comunității.
„Scopul pedepsei constă în prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, scop care se realizează atât cu privire la persoanele cărora li se aplică o pedeapsa menită să asigure constrângerea și reeducarea, cât și cu privire la ceilalți destinatari ai legii penale care vor adopta o conduită conformă cu exigențele acestei legi în vederea evitării apariției unui raport de conflict cu statul.
Fermitatea cu care o pedeapsa este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului”, se arată în sentința Judecătoriei Pitești, care poate fi atacată cu apel.