O mamă din Constanța și-a găsit bebelușul fără suflare după ce i-a dat să mănânce

O mamă din Constanța, localitatea Movilița, și-a găsit fetița, în vârstă de trei luni, moartă, la două ore după ce i-a dat să mănânce.

separator
Tânăra a povestit că i-a dat micuței să mănânce la 5.00 dimineață, iar în jurul orei 7.30 când s-a trezit copilul nu mai respira. A sunat imediat la 112 și un echipaj a sosit la față locului, însă medicii nu au putut face nimic pentru micuța în vârstă de 3 luni.

Fetița s-a înecat cu lapte

Din primele cercetări, anchetatorii bănuiesc că fetiță s-a înecat cu lapte, iar mama a observat prea târziu. Din acest motiv, oamenii legi au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Sursa

alte Articole interesante