Adaptarea copiilor la grădiniță sau creșă este o etapă importantă în viața copiilor, dar și a familiilor acestora. De cele mai multe ori, adaptarea copiilor la grădiniță este o perioadă stresantă, atât pentru copii, cât și pentru părinți.


În grădinițele din Occident este folosită o metodă de adaptare lentă cu asistarea părintelui la grădiniță, atât cât este necesar, uneori și până la două săptămâni, în funcție de particularitățile celui mic, tocmai pentru a elimina factorul stresant din viața copilului și a-i cultiva acestuia dragostea pentru grădiniță, ca un mediu agreabil, captivant și prielnic.
Un grup de părinți din Moldova, Grupul părinților solidari, sunt pregătiți să ceară Ministerului Educației schimbarea metodelor învechite, înrădăcinate, care prevăd ruperea ,,bruscă și traumatizantă” a copilului de părintele său, în momentul în care este dus primele zile la grădiniță.
Potrivit inițiatorilor, rezultatele sondajului vor contribui la elaborarea unor propuneri de îmbunătățire a legislației pentru acomodarea copiilor la grădiniță. Propunerile vor fi înaintate către autorități, iar răspunsul acestora va fi comunicat pe e-mail. Sondaj pentru părinți privind adaptarea copiilor la grădiniță, poate fi completat aici.