Sarcina implică mișcare…


Aliona Trifan,
Instructor Bio-Shape

Prezența unei sarcina ne face să fim mult mai atente la tot ceea ce facem, deoarece de noi depinde în mare parte evoluția sarcinii și dezvoltarea normală a fătului. Responsabilitatea asumată implică renunțarea la unele obiceiuri nerecomandate în această perioadă și însușirea altora. Dacă până în momentul conceperii unui copil nu ai practicat un mod de viață sănătos, acum ai obligația să începi. Iar primul lucru indicat este o alimentație diversificată, apoi mișcare echilibrată (plimbări în aer liber și exerciții pentru gravide).

Instructorul Unica Sport, Aliona Trifan, te ajută să-ți fortifici și tonifici mușchii, astfel încât să obții sănătate.

Gabriela Ciubară, graviduța cu burtica de 33 săptămâni, îți va demonstra seria celor 5 exerciții care pot fi practicate la domiciliu.

Exercițiul care antrenează mușchii coapsei interne.

  1. Începe exercițiul în poziția ortostatică, picioarele fiind depărtate la nivelul umerilor, iar brațele unite deasupra capului.
  2. Continuă exercițiul prin semigenoflexiune cu genunchii în lateral, extinzând muşchii coapsei interne şi coboară brațele sub burtică. Apoi revino la poziția inițială cu brațele unite deasupra capului.

Repetă mișcare de 10 ori în tempou lent, după care ia o pauză. Ai grijă să inspiri la relaxare și să expiri când efectuezi genoflexiunea.

Exercițiul care antrenează mușchii fesieri.

  1. Începe exercițiul fiind în poziția patrupedă, cu palmele fixate la sol, iar brațele păstrează-le extinse. De asemenea, ai grijă la porțiunea lombară a spatelui și păstrează curburile anatomice ale coloanei.
  2. Din această poziție coboară în urmă, așezându-te pe fese. Astfel îți deplasezi întregul corp în urmă, palmele fiind lipite de sol. Continuă exercițiul și revino în poziția inițială, concomitent extinde un picior ridicându-l paralel podelei, simţind contracţia muşchiului fesier.  Apoi reia exercțiul, urmând aceleași mișcări doar că schimbi piciorul. Astfel obții o consecutivitate în efectuarea exercițiului.

Repetă mișcare de 10 ori în tempou lent.

Exercițiul care antreanză mușchii pectorali.

  1. Începe exercițiul fiind așezată, cu picioarele încrucișate în față. Brațele sunt relaxate, unite sub burtică.
  2. În continuare, păstrând poziția inițială, adu brațele la nivelul pieptului și unește palmele cu degetele în sus. Acum, apasă palmele simțind contracția mușchilor pectorali, reține pentru câteva clipe această poziție, după care relaxează-te, păstrând palmele la nivelul pieptului.

Repetă mișcare de 15 ori, coboară braţele şi ia o pauză.

Exercițiul care extinde mușchii oblici abdominali.

  1.  Începe exercițiul fiind așezată, cu picioarele încrucișate în față. Brațele sunt relaxate, unite sub burtică.
  2. În continuare fixează palma unui braț la spate pe podea și rotește puțin trunchiul în aceeași direcție, pune palma celuilalt braţ în diagonală pe genunchi. Apoi fixează palma celuilat braț la podea și rotește truchiul după braț în direcţia opusă.

Repetă mișcarea de 10 ori, numără la fiecare rotire, alternând direcţiile.

Relaxarea

  1. Începe exercițiul fiind așezată, cu picioarele încrucișate în față. Brațele sunt relaxate, unite sub burtică.
  2. Inspiră și ridică ambele brațe deasupra capului, expiră și revino la poziția inițială.

Repetă de 5 ori, astfel te vei relaxa și vei oxigena sângele.

Text: Rada Baltag

Anastasia Fotachi și Gabriel Stati au arătat în premieră chipul fiul lor, Alistar

Astăzi, fiul Anastasiei Fotachi și al lui Gabriel Stati a împlinit un anișor. Cu această ocazie, părinții au decis să arate în premieră chipul băiețelului.

“La un an de la venirea ta în viața noastră, vrem să-ți transmitem cele mai calde urări de La Mulți Ani, micuțule! În acest an, ai adus atât de multă fericire și lumină în jurul nostru, încât nu putem decât să fim recunoscători pentru binecuvântarea de a te avea alături de noi.

Fiecare zâmbet și fiecare pas mic pe care îl faci ne umple inima de bucurie și mândrie. Sperăm ca fiecare zi din viața ta să fie la fel de minunată și plină de aventuri ca această primă aniversare! La mulți ani, băiețelul nostru drag și iubit! Să crești mare și să fii mereu înconjurat de iubire și fericire!”, a scris bloggerița în dreptul pozelor cu Alistar.

sursa foto: Facebook/Anastasia Fotachi

Cristina Scarlevschi: Banii adunați pentru înmormântarea lui Alex vor fi donați Institutului Mamei și Copilului

Cristina Scarlevschi și soțul ei au făcut un anunț emoționant, deși sunt frânți de durere după pierderea fiului. Soții au venit cu un mesaj de mulțumire pentru cei care au donat bani pentru înmormântarea lui Alex și au spus că banii vor fi donați unui spital.

„Vrem din partea noastră să mulțumim tuturor celor care s-au implicat, care au contribuit cu un ajutor moral, fizic și financiar. O să vi se întoarcă totul înzecit pentru că mi-am dat seama că oameni buni sunt foarte mulți, oameni luminoși cu dragoste în suflet… Chiar ne-ați ajutat foarte mult”, a spus Scarlevschi.

„Mai sunt bănișori și noi cu Vlad am decis să donăm acești bani la Centrul Mamei și a Copilului, în secția Neurologie, unde am stat cu Alex. Nu sunt tare bune condițiile și vrem să facem acea cameră frumoasă și dacă cineva, să nu dea Domnul să ajungă acolo, să fie într-o ambianță plăcută. În continuare noi vom dona multe lucru de-ale lui Alex și în general, vrem să facem cât mai mult bine din dragostea noastră”, a spus dansatoarea.

„Vă mulțumim încă o dată pentru tot suportul care ni l-ați oferit”, a mai menționat soțul Cristinei Scarlevschi.

Fiul Cristinei Scarlevschi s-a stins din viață, la doar 1 anișor și patru luni, după lupta cu un diagnostic crunt, microcefalia. Tinerii părinți au luptat cu toată ființa lor, căutând inclusiv soluții de vindecare peste hotare, însă nu au reușit să își salveze copilașul.

Patru bebeluși s-au născut la o maternitate din Chișinău, în Noaptea de Înviere

La spitalul ,,Gheorghe Paladi” din Chișinău, în Noaptea Învierii, s-au născut patru bebeluși. Părinții au fost binecuvântați cu cel mai așteptat și prețios cadou chiar în zi de Paște.

,,Primul născut în Noaptea Învierii este un băiețel care a venit pe lume la ora 00:20, acesta având greutatea la naștere de 4050 g. Toate nașterile au avut loc pe cale naturală și au decurs fără complicații. Bebelușii sunt perfect sănătoși, iar starea de sănătate a mamelor este stabilă”, se arată în comunicatul instituției medicale.

Și medicii s-au aflat la datorie în această noapte deosebită pentru creștini. Au muncit cu dăruire și în zi de sărbătoare, pentru ca mamele să își vadă visul împlinit.

sursa foto: Facebook

De la cine își cere iertare Aurel Chirtoacă?
Articolul anterior
Dumnezeu lucrează prin oameni: povestea Anișoarei!
Articolul următor