Cântăreața columbiană își organizează noua viață la Miami, iar una dintre schimbările pe care aceasta le implică este că, în calitate de mamă singură, va avea nevoie de mai mult ajutor pentru îngrijirea copiilor săi.
Shakira l-a învins pe fostul soţ, Gerard Piqué, convingându-l să-i permită să-și ducă copiii să locuiască în Miami. Cântăreața a ajuns la o înțelegere cu el, în schimbul unor cerințe legate de vizite, dar a reuşit să obţină ceea ce și-a dorit atât de mult. Totuşi, n-a fost atât de ușor pe cât a părut la prima vedere.
Noua viaţă a artistei îi aduce provocări
Mutarea de cealaltă parte a oceanului a implicat multe schimbări ale modului lor de viață. Una dintre cele mai importante a fost aceea că Shakira se va ocupa singură de copiii lor Milan (9 ani) și Sasha (7 ani). Prin urmare, se gândește la cineva care s-o ajute cu tot ceea ce înseamnă creşterea şi îngrijirea lor.
Condițiile de angajare impuse de ea sunt foarte atractive, dar necesită semnarea unui acord de confidențialitate. Prima ei cerință este ca oricine solicită să fie babysitter pentru copiii săi să nu aibă nicio legătură cu presa. A reieșit că artista este deschisă să ia în considerare candidați din toată lumea, atâta timp cât aceștia sunt dispuși să-i accepte regulile.
Cât este gata Shakira să ofere unei bone?
Shakira, ajunsă la vârsta de 45 de ani, plănuiește ca viitoarea bonă pentru copiii ei să locuiască în conacul lor pentru a fi mereu aproape de cei mici. Au o fermă de peste 800 de metri pătrați, în sectorul exclusivist North Bay Road Drive din Miami. Pe lângă faptul că are șase camere, casa dispune de sală de sport, spa și sală de jocuri. Vecinii ei sunt Jennifer Lopez și Chris Evans.
Și salariul pe care este gata să-l ofere este foarte tentant: 2.400 de dolari. La acesta se adaugă acoperirea tuturor cheltuielile cu traiul de zi cu zi și a celor pentru eventuale călătorii alături de ea şi copii.
După ce au fost dezvăluite condițiile impuse de Shakira următoarea bone, pe rețelele sociale au apărut o mulţime de comentarii. „Niciodată nu mi-am dorit atât de mult să fiu babysitter”, a scris un utilizator. „Cu aceste avantaje chiar am grijă de copii mai bine decât Clara Chía (n.r. actuala parteneră a lui Piqué)”, a scris un altul. Au existat şi comentarii ironice: „Cerința maximă este să-l urască pe Piqué”, „Sunt mulțumit doar să fiu vecin cu Chris Evans”.