O tânără de 25 de ani, din Telenești, acuză medicii, după ce bebelușul său a murit la naștere. Tragedia a avut loc noaptea trecută, la spitalul din localitate. Părinții susțin că medicii sunt de vină, întrucât aceștia nu ar fi acordat ajutorul medical corespunzător.
Femeia a ajuns la spitalul din Telenești noaptea trecuta, la ora 3.00. Acesta spune că a fost investigată la solicitarea ei, iar medicul de gardă a spus că încă „nu sunt semne de naștere” și a lăsat-o să suporte durerile până la ora 7.00, atunci când a născut doar cu moașa și servitoarea din spital. Tânăra mai spune că după ce ar fi născut, medicii iar fi spus că pruncul a murit din cauza cordonului din jurul gâtului, lucru pe care niciodată nimeni pe parcursul sarcinii nu i l-a spus după ecografie.
„Am născut numai cu moașa și servitoarea, ginecologul a venit, o doamnă, dar stătea pe scaun, iar când s-a născut copilul ea l-a luat, atâta am văzut. Eu am întrebat de ce nu plânge copilul, dar ele au tăcut toate. Am spus că durerile mi s-au început pe la ora patru și ceva, iar servitoarea zicea lasă că acestea nu sunt dureri mari de naștere, da dumneaei stătea în cameră și dormea”, se plânge femeia. „Cu o săptămână jumătate în urmă am fost la USG au zis că totul e bine, cu o săptămână în urmă am fost la ginecolog la Chișinău, mi-au spus că copilul se lasă în jos și că totul este bine, copilul crește”, mai spune femeia.
Soțul tinerei mai spune că aceasta ar fi solicitat naștere prin cezariană, iar medicii de acolo ar fi refuzat. „Soția plângea și se ruga să-i facă operație, da ei iau spus: – tu ce vrei să naști în două ore? Alții se chinuie și 20 și nu le facem cezariană, dar tu vrei acum. Eu mă plimbam pe coridor și auzeam, iar la scurt timp a ieșit servitoarea, am întrebat-o a născut? Ea a zis că da, am întrebat totul este bine, ea a zis că da, mai apoi a zis că copilul este mort”.
Medicul care ar fi fost de gardă noaptea trecută nu a vrut să comenteze acuzațiile. „Eu nu comentez nimic până când nu se face autopsie”. Șefa secției spune că copilul ar fi decedat la naștere din cauza cordonului ombilical din jurul gâtului.
„Ea spune că a fost bine în timpul sarcinii, dar să fi fost bine el nu avea să cântărească 2,400 kg la sfârșitul sarcinii la 39 de săptămâni, credeți-mă. Eu nu am fost prezentă, dar eu știu că când se naște eu sunt prezentă lâng femei. Eu nu știu cum a fost. Eu nu pot să vă dau răspuns la toate întrebările”.
Medicii susțin că la momentul nașterii fătul era deja decedat. În cadrul spitalului a fost inițiată o anchetă internă.
Reportaj realizat de către echipa tv8.md