2023 – cel mai cald an din istorie, avertizează ONU

Secretarul general al ONU, António Guterres, a declarat că recordul de temperatură care va fi înregistrat în acest an arată că omenirea „trăiește colapsul climatic în timp real”, într-un discurs susținut joi în deschiderea summitului climatic COP28, din Emiratele Arabe Unite, potrivit BBC.

El a făcut un apel către comunitatea internațională să acționeze și să își respecte angajamentele în materie de climă, întrucât recordul ar trebui să „trimită fiori reci pe spinarea coloanelor liderilor lumii”.

Afirmațiile lui Guterres vin după ce Organizația Meteorologică Mondială a anunțat că este „practic sigur” că 2023 a doborât recordul global de temperatură. Există temeri că 2024 ar putea fi și mai cald din cauza fenomenului meteorologic El Niño.

„În acest an, comunitățile din întreaga lume au fost lovite de incendii, inundații și temperaturi înfiorătoare. Încălzirea globală record ar trebui să provoace fiori reci pe spinarea liderilor mondiali. Și ar trebui să-i determine să acționeze”, a spus António Guterres în dechiderea COP28.

​Șefi de stat, guverne, dar și cercetători din întreaga lume vor participa zilele acestea la Dubai la startul summitului climatic al ONU din acest an – COP28.

Conferința atrage întotdeauna critici, dar anul acesta s-a dovedit deosebit de controversată, întrucât gazda Emiratele Arabe Unite este una dintre primele 10 țări producătoare de petrol din lume, iar președintele summitului este directorul executiv al companiei petroliere de stat.

Sportivele Daniela Cociu și Maria Olărașu, întâmpinate cu flori la frontieră

Sportivele Daniela Cociu și Maria Olărașu, care au obținut o performanță remarcabilă la Cupa Mondială de canoe de la Szeged, au fost întâmpinate cu flori la revenirea în Republica Moldova.

Sportivele din Moldova au cucerit medalia de argint pe distanța 200 de metri, cu un timp de 43.66.

„De menționat că Daniela este polițistă de frontieră, iar la revenirea în Moldova, echipa a fost călduros întâmpinată la PTF Leușeni de către colegii polițiști de frontieră. Aceștia le-au oferit flori și le-au urat succese în toate competițiile sportive”, comunică Poliția de Frontieră.

Tandemul Daniela Cociu – Maria Olărașu va reprezenta Republica Moldova la Jocurile Olimpice de la Paris, având deja calificarea în caiac-canoe.

Parlamentari germani propun ca NATO să apere spațiul aerian ucrainean

Parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian deasupra vestului Ucrainei de pe teritoriul alianței, scrie publicația germană Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), citată de The Kyiv Independent.

Parlamentari germani propun ca NATO să apere spațiul aerian ucraineanFoto: libertatea.ro

Publicația germană notează că unii experți, precum Nico Lange de la Conferința de Securitate de la München, sau generalul-locotenent Heinrich Brauss, fost secretar general adjunct al NATO, au sugerat doborârea rachetelor rusești deasupra regiunilor de frontieră ale Ucrainei de către forțele antiaeriene ale Poloniei și României, transmite libertatea.ro.

Oficialii polonezi au menționat, de asemenea, această posibilitate, dar nu au fost prezentate decizii concrete. 

„Apărarea spațiului aerian deasupra Ucrainei dinspre Polonia și România nu ar trebui exclusă pe termen lung”, a declarat Anton Hofreiter, din partea Partidului Verzilor, aflat la guvernare. Parlamentarul german a adăugat totuși că, în prezent, această chestiune „nu este în discuție”, deoarece aliații se concentrează pe furnizarea de ajutor suplimentar pentru apărarea Kievului.

Berlinul s-a dovedit a fi un lider în ceea ce privește sprijinul pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei, lansând o inițiativă care vizează asigurarea unor sisteme suplimentare de apărare aeriană și promițând Kievului cel de-al treilea Patriot al său. 

Agnieszka Brugger, colega lui Hofreiter din partea Partidului Verzilor, a declarat, de asemenea, că ar fi corect „să fie amplasate sisteme de apărare antiaeriană la granițele țărilor vecine, astfel încât și părțile vestice ale Ucrainei să poată fi protejate”.

Roderich Kiesewetter, de la Uniunea Creștin-Democrată (CDU, de opoziție), a comentat că țările occidentale ar putea doborî avioanele rusești fără pilot lansate spre Ucraina.

„Acest lucru ar ușura povara asupra apărării antiaeriene ucrainene și i-ar permite să protejeze frontul”, a spus Kiesewetter, comparând acest lucru cu momentul în care SUA și alte țări occidentale au protejat spațiul aerian al Israelului fără a deveni parte la conflict. 

Marcus Faber, de la Partidul Liber-Democrat (FDP) din coaliția de guvernare, a fost și el de acord că, în principiu, „spațiul aerian deasupra regiunilor de frontieră ucrainene” ar putea fi „protejat de apărarea aeriană de pe teritoriul NATO”.

Cu toate acestea, Faber a remarcat că sistemele de apărare antiaeriană și rachetele sunt deja deficitare, iar aprovizionarea cu muniție pe termen lung trebuie asigurată. „În aceste condiții, cred că este posibil”, a adăugat Faber. 

Orice formă de implicare a forțelor occidentale în războiul ruso-ucrainean rămâne foarte controversată. Atunci când președintele francez, Emmanuel Macron, a declarat că desfășurarea de trupe occidentale nu ar trebui exclusă, mai mulți lideri, inclusiv cancelarul german, Olaf Scholz, au respins categoric această opțiune.

Atleta Zalina Marghieva s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris

Atleta din Republica Moldova Zalina Marghieva s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, la proba aruncarea ciocanului. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Educației și Cercetării.

Atleta Zalina Marghieva s-a calificat la Jocurile Olimpice de la ParisFoto: Mec.gov.md

Potrivit MEC, sportiva a reușit această performanță în cadrul Turneului Internațional „Dionisopolis” din Bulgaria, unde a înregistrat rezultatul de 75.95 metri și a ocupat locul I. Normativul de calificare la Olimpiada de Vară este de cel puțin 74 de metri.

De asemenea, la competiția din Bulgaria, Zalina Marghieva a doborât și recordul național la această probă, pe care îl deținea tot ea din 2019, cu rezultatul de 74.74 metri.

Pentru Zalina Marghieva va fi a cincea participare consecutivă la Jocurilor Olimpice de Vară, un record pentru atletismul din Republica Moldova.

Participarea sportivei la Turneului Internațional „Dionisopolis” din Bulgaria a fost posibilă cu sprijinul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

Până acum Republica Moldova și-a asigurat 13 cote de participare la Jocurile Olimpice de la Paris.

Foto: Mec.gov.mdgallery images

Emoționant! Cum a fost găsită proprietara unei verighete care s-a pierdut acum 50 de ani
Articolul anterior
Armata ucraineană a pierdut primul tanc german Leopard. Soldații ruși care l-au distrus au primit 7.200 de euro și medalii
Articolul următor