A fost descoperită cea mai mare bacterie din lume. Ce este și cât măsoară aceasta

Cea mai mare bacterie din lume, de 5.000 de ori mai mare decât ”rudele” sale şi cu o structură mult mai complexă, a fost descoperită în Guadelupa, potrivit unui studiu publicat joi în revista „Science”, informează AFP, citată de Agerpres.

„Thiomargarita magnifica” măsoară până la doi centimetri, seamănă cu o „geană” şi răstoarnă codurile microbiologiei, a declarat pentru AFP Olivier Gros, profesor de biologie la Université des Antilles şi coautor al studiului.

În laboratorul său din campusul Fouilloles din Pointe-a-Pitre, cercetătorul prezintă cu mândrie o eprubetă care conţine mici filamente albe. În condiţiile în care dimensiunea medie a unei bacterii este de doi până la cinci micrometri, aceasta „se vede cu ochiul liber, o pot lua cu o pensetă!”, explică el.

În mangrovele din Guadelupa cercetătorul a observat pentru prima dată bacteria în 2009. „La început am crezut că este orice altceva în afară de o bacterie, pentru că ceva de doi centimetri lungime nu poate fi o bacterie”, a povestit acesta.

Destul de curând însă, tehnicile de descriere celulară cu ajutorul microscopiei electronice au arătat că era într-adevăr vorba de un organism bacterian. Dar cu o astfel de dimensiune, explică profesorul Gros, „nu aveam nicio siguranţă că era vorba de o singură celulă” – o bacterie fiind un micro-organism unicelular.

O bioloagă de la acelaşi laborator a dezvăluit că aceasta aparţine familiei Thiomargarita, un gen de bacterii despre care se ştia deja că utilizează sulfurile pentru a se dezvolta. Iar cercetările efectuate la Paris de o specialistă de la Centrul Naţional Francez de Cercetări Ştiinţifice (CNRS) sugerează că aveam de-a face cu „o singură celulă”, a explicat Gros.

Convinsă de descoperirea sa, echipa a încercat o primă publicare într-o revistă ştiinţifică, care a refuzat-o. „Ne-au răspuns: ‘Este interesant, însă avem nevoie de mai multe informaţii pentru a vă crede’, deoarece dovada nu era suficient de solidă din punct de vedere al imaginii”, îşi aminteşte biologul.

Şi aici intră în scenă Jean-Marie Volland, un tânăr cercetător post-doctoral la Université des Antilles, care va deveni primul autor al studiului publicat în revista „Science”. După ce nu a reuşit să obţină un post de profesor-cercetător în Guadelupa, acesta a plecat în Statele Unite, unde a fost recrutat de University of California, Berkeley. Când s-a dus acolo, avea în minte să studieze „bacteria incredibilă” cu care era deja familiarizat.

„Ar fi ca şi cum ai întâlni un om la fel de înalt ca Muntele Everest”, şi-a spus el. În toamna anului 2018, Volland a primit un prim pachet trimis de profesorul Gros la institutul de secvenţiere a genomului din cadrul Lawrence Berkeley National Laboratory, administrat de universitate.

Provocarea a fost, în esenţă, una de natură tehnică: să reuşească să redea o imagine a bacteriei ca întreg, graţie „analizelor microscopice tridimensionale, la o mărire mai mare”.

În laboratorul american, cercetătorul a avut acces la tehnici de ultimă generaţie. La care se adaugă un important sprijin financiar şi „accesul la cercetători experţi în secvenţierea genomului”, recunoaşte omul de ştiinţă, care descrie această colaborare SUA-Guadalupa ca fiind o „poveste de succes”.

Imaginile sale în 3D dovedesc în sfârşit că întregul filament este într-adevăr o singură celulă.

Dincolo de „gigantismul” său, bacteria se dovedeşte, de asemenea,”mai complexă” decât „rudele” sale: o descoperire „total neaşteptată”, care „dă peste cap cunoştinţele de microbiologie”, mărturiseşte cercetătorul.

sursa: www.g4media.ro

În liniște și siguranță de Paște: recomandările autorităților pentru următoarea perioadă

În contextul sărbătorilor pascale, cetățenii sunt îndemnați să respecte mai multe recomandări emise de Inspectoratul General al Poliției (IGP), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

În cadrul unei conferințe de presă la Casa Guvernului, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a reamintit șoferilor să respecte prevederile Regulamentului circulației rutiere și să nu conducă automobilele în stare de ebrietate, iar pietonilor – să traverseze strada doar în locurile permise. 

Adulții sunt îndemnați să supravegheze în permanență copiii și să monitorizeze activităţile desfășurate de minori pe reţelele sociale. La fel, cetățenii au fost preveniți să fie precauți în zonele aglomerate, să respecte normele legale cu privire la ordinea și securitatea publică și să țină cont, în contextul zilei de 9 mai, că panglica bicoloră este interzisă. 

„Evitați orice situație de conflict, mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni ce pot pune în pericol atât siguranța dumneavoastră, cât și a altor cetățeni. În timpul evenimentelor, nu purtaţi arme, obiecte explozive, substanţe interzise sau alte obiecte care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. Dacă sunteți martorii unei situații de destabilizare a ordinii publice formați imediat numărul unic 112 sau anunțați cel mai apropiat polițist”, a declarat șeful IGP. 

Pe de altă parte, șeful IGPF, Ruslan Galușca, a menționat că, pentru perioada 1-16 mai, se așteaptă o creștere semnificativă a numărului de traversări ale frontierei. Astfel, Poliția de Frontieră a dispus o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier și menținerea unui sistem eficient de supraveghere a frontierei. Măsuri speciale vor fi luate la Aeroport, unde accesul în aerogară va fi permis doar pasagerilor, personalului care exercită atribuții de serviciu la prezentarea permisului de acces, precum și membrilor de echipaje ale aeronavelor. Pasagerii sunt îndemnați să se prezinte la aeroport cu cel puțin trei ore până la zborul rutei planificate.

„Asigurăm cetățenii R. Moldova că polițiștii de frontieră sunt și vor fi prezenți pentru a garanta liniștea și ordinea publică la frontiera de stat”, a declarat Ruslan Galușca, precizând că participanții la traficul transfrontalier pot apela non-stop numărul de call-center al Poliției de Frontieră, 022 259 717, pentru a primi consultații privind situația la frontieră, regulile de traversare și alte informații publice. De asemenea, șeful IGPF a îndemnat șoferii să aleagă puncte de trecere a frontierei mai puțin aglomerate, cum ar fi cel de la Leova-Bumbăta. 

Șefa Secției Sănătatea nutrițională și a copiilor din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Maria-Victoria Racu, a atenționat cetățenii să aibă o alimentație echilibrată. Astfel, persoanelor care au ținut post li se recomandă să treacă treptat de la alimentația vegetariană la cea animalieră. Totodată, reprezentanta ANSP a îndemnat oamenii să aleagă cu precauție ouăle și pasca, să respecte igiena, să păstreze corespunzător alimentele și să evite consumul excesiv de alcool. 

Când se deschide sezonul de vară la „Teatrul Verde” din Parcul „Valea Morilor”

Primăria municipiului Chișinău, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural vă invită duminică, 19 mai, la deschiderea sezonului de vară la „Teatrul Verde” din Parcul „Valea Morilor”.

Începând cu ora 18:00, puteți participa la un concert grandios cu genericul “Mi-a fost dorul, dor pribeag”, organizat în cinstea lui Ion Aldea Teodorovici, care, în acest an, ar fi împlinit 70 de ani.

În recital:
Cristofor Aldea-Teodorovici
Simona
Orchestra Națională de Cameră

De asemenea, pe scena celui mai mare amfiteatru în aer liber din Republica Moldova, vor fi prezentate lucrări muzicale, care nu au mai răsunat până astăzi!

Doliu uriaș în lumea medei! Japoneza Yumi Katsura, o renumită creatoare de rochii de mireasă, a murit la 94 de ani

Doliu uriaș în lumea medei! Creatoarea de modă Yumi Katsura, considerată un pionier în Japonia în domeniul rochiilor de mireasă şi cunoscută, de asemenea, la nivel internaţional după ce i-a oferit un veşmânt papei Ioan Paul al II-lea, a murit, pe 26 aprilie, la vârsta de 94 de ani, scrie realitatea.net.

Yumi Katsura, al cărei nume real a fost Yumi Yuki, şi-a deschis primul magazin dedicat rochiilor de mireasă în Japonia în anul 1964, după ce studiase la Paris, într-o epocă în care rochiile de mireasă erau purtate doar de 3% dintre mirese, a precizat compania ce îi poartă numele în comunicatul prin care a anunţat decesul creatoarei nipone.

Rochiile de mireasă „sunt de acum purtate de peste 90% dintre femei în ziua căsătoriei lor, iar activităţile sale au avut o influenţă puternică asupra stilului nunţilor dincolo de ţinuta vestimentară”, a adăugat agenţia sa, într-un mesaj transmis pe Instagram, relatează AFP citată de Agerpres.

După debutul ei internaţional la o prezentare de modă organizată la New York în 1981, Yumi Katsura şi-a extins activităţile în peste 30 de ţări, deţinând magazine inclusiv la Roma şi la Paris şi „influenţându-le pe mirese nu doar în Japonia, ci şi în lumea întreagă”, a adăugat agenţia pe care a înfiinţat-o.

În 1993, Yumi Katsura a creat un veşmânt sacerdotal pentru papa Ioan Paul al II-lea, care a necesitat doi ani de muncă, utilizând Hakata-ori, o tehnică de ţesut folosită la confecţionarea chimonourilor.

În acelaşi an, fostul suveran pontif, care a murit în 2005, a purtat acea capă şi acea mitră asortată în timpul slujbei de Paşte, o ceremonie difuzată la televiziune în lumea întreagă.

„Lacrimi au curs pe obrajii mei atunci când am primit cuvintele de mulţumire din partea papei”, a povestit creatoarea de modă japoneză.

Yumi Katsura a organizat peste 200 de defilări de modă pe parcursul cariei sale, îmbinând „tradiţii artistice japoneze şi moda internaţională”, au precizat reprezentanţii agenţiei sale. 

Atac „masiv” asupra Ucrainei, lansat din Belarus. 20 de rachete au lovit la 70 de km de Kiev
Articolul anterior
Ce sumă uriașă cere manelistul român Florin Salam pentru a cânta la o nuntă
Articolul următor