A început procesul împotriva opozantului rus Vladimir Kara-Murza, care riscă 25 de ani de închisoare

Un tribunal din Moscova a început luni, 13 martie, audierile în cazul opozantului rus Vladimir Kara-Murza, care riscă o condamnare de până la 25 de ani de închisoare, în special pentru înaltă trădare, într-un nou exemplu de represiune accelerată împotriva criticilor Kremlinului, informează Agerpres preluând AFP. Procesul se desfășoară cu uşile închise.

Jailed Russian Opposition Politician Kara-Murza Additionally Charged With  Treason

După începutul invaziei din Ucraina, autorităţile ruse şi-au intensificat urmărirea criticilor la adresa preşedintelui Vladimir Putin, iar cazul lui Kara-Murza, 41 de ani, este unul dintre cele mai emblematice.

În acelaşi dosar, el este vizat de trei acuzaţii grave: „înaltă trădare”, difuzare de „informaţii false” despre armata rusă şi activitate ilegală pentru o organizaţie considerată „indezirabilă”.

Procesul, desfășurat pe repede-înainte

Unul dintre avocaţii săi, Vadim Prohorov, a declarat că activistul de opoziție riscă până la 25 de ani de închisoare pentru aceste trei capete de acuzare cumulate.

„Am revenit la vremurile staliniste. Am revenit la enormele pedepse staliniste”, a denunţat Prohorov după audierea, cu uşile închise, de luni.

„Autorităţile vor să facă totul cu o viteză cosmică”, a adăugat apărătorul, indicând că viitoarea audiere este prevăzută pentru joi.

Vladimir Kara-Murza, aflat în detenţie provizorie din aprilie 2022, este un vechi opozant al lui Vladimir Putin. El a fost la un pas de moarte după ce ar fi fost otrăvit în două rânduri, în 2015 şi 2017, tentative de asasinat pe care el le atribuie regimului rus.

În primăvara anului trecut, Kara-Murza a fost inculpat pentru difuzare de „informaţii false” despre armată după intervenţia sa în martie 2022 în faţa deputaţilor americani din Arizona, în cursul căreia a criticat ofensiva rusă în Ucraina.

Apoi, în august 2022, el a fost acuzat că lucrează cu o „organizaţie indezirabilă”, crimă de asemenea pasibilă cu închisoarea, pentru că organizase o conferinţă de sprijinire a deţinuţilor politici din Rusia.

În fine, în octombrie, autorităţile au deschis împotriva sa un al treilea dosar pentru „înaltă trădare”, cel mai grav dintre capetele de acuzare, pentru că a criticat autorităţile în intervenţii publice în străinătate, a indicat avocatul său pentru agenţia de presă oficială rusă TASS.

Kara-Murza este între altele etichetat drept „agent al străinătăţii”, un statut care aminteşte pe cel de „duşman al poporului” utilizat în perioada sovietică.

„Ca un adevărat patriot al Rusiei, el este acuzat de înaltă trădare pentru neobosita sa luptă pentru o Rusie fără Putin”, a scris luni soţia lui Kara-Murza, Evghenia, într-un mesaj publicat pe Twitter.

„Sunt mereu la distanţa unei bătăi de inimă de tine, dragostea mea, şi voi continua să mă bat pentru tine şi alături de tine atât timp cât va trebui”, a adăugat ea.

„Suntem politicieni ruşi, locul nostru este în Rusia”

Rus prin naştere, Kara-Murza are de asemenea cetăţenie britanică, stabilindu-se în Regatul Unit împreună cu mama sa pe când avea 15 ani.

El s-a apropiat de opoziţia rusă, în special de Boris Nemţov – asasinat prin împuşcare la doi paşi de Kremlin în 2015 – şi de Mihail Hodorkovski, un om bogat de afaceri care a stat zece în închisoare din cauza opoziţiei sale faţă de Vladimir Putin.

Într-un interviu acordat AFP, în 2021, el dădea asigurări că nu are intenţia să părăsească Rusia, în pofida riscurilor.

„Suntem politicieni ruşi, locul nostru este în Rusia”, spunea el atunci, apreciind că „cel mai mare cadou” pe care opozanţii lui Vladimir Putin i-l pot face este „să abandoneze şi să fugă”.

Cea mai mare parte a criticilor liderului de la Kremlin se află în prezent în închisoare sau în exil.

Aleksei Navalnîi execută o pedeapsă de nouă ani de închisoare pentru fraudă, dosar considerat pe larg ca fiind montat politic. El fusese arestat în ianuarie 2021 la revenirea în Rusia, după ce se tratase în Germania în urma unei otrăviri în Siberia cu agent neurotoxic Noviciok, faptă de care el acuză Kremlinul.

O altă personalitate a opoziţiei ruse, Ilia Iaşin, execută o pedeapsă de opt ani şi jumătate într-o colonie penitenciară după ce fusese condamnat în decembrie pentru criticile sale la adresa ofensivei împotriva Ucrainei.

Un american a rămas blocat într-un taxi autonom, care l-a învârtit într-o parcare

Mike Johns, un bărbat din SUA, a rămas captiv într-un taxi autonom în drum spre aeroport luna trecută. Într-o filmare care a apărut acum în mediul online este surprins momentul în care mașina fără șofer pur și simplu dă ture printr-o parcare. După ce situația s-a rezolvat, compania a anunțat că totul s-a petrecut din cauza unei actualizări de software, scrie digi24.ro.

– Mașina asta merge în cerc. Am un zbor de prins, de ce merge chestia asta în cerc? Am amețit, priviți ce face…

– Înțeleg…ne pare foarte rău, Mike, încercăm să rezolvăm problema, merge în cerc într-o parcare, nu?

– Merge în cerc într-o parcare. Mi-am pus centura de siguranță și nu pot să ies din mașină. A fost cumva ținta unui atac cibernetic? Ce se întâmplă? Mă simt ca într-un film… Face cineva mișto de mine? Am un zbor de prins.

– Voi trage acum mașina pe dreapta… așteaptă doar puțin.

– O, Doamne, sper că voi ajunge la timp să prind avionul.

Mike Johns se afla într-un taxi autonom al companiei Waymo în drum spre aeroportul Sky Harbor din Phoenix, când vehiculul a început să se învârtă în jurul unei parcări de mai multe ori, în timp ce bărbatul vorbea la telefon cu un reprezentant, scrie The Guardian.  Johns a spus că a amețit în timp ce mașina a continuat să facă ture în parcare și a declarat că acel moment „s-a simțit ca o scenă într-un thriller SF”. Reprezentantul Waymo, care îi oferea ajutor la telefon, l-a sfătuit să-și deschidă aplicația mobilă în timp ce ea încerca să oprească vehiculul, însă acesta a spus că nu „are opțiune de a controla mașina”.

Problema a fost rezolvată după câteva minute, a spus compania Waymo într-un comunicat. În cele din urmă, bărbatul a reușit să prindă zborul din Arizona către sudul Californiei, care, din fericire, a avut întârziere. Johns spune că a fost frustrat de experiență și că nu a putut să își dea seama dacă reprezentantul cu care a vorbit este om sau inteligență artificială.  Compania Waymo oferă servicii de călătorie autonomă în San Francisco, Los Angeles, Phoenix și Austin, din SUA. În timp ce mașinile companiei au efectuat milioane de drumuri în siguranță, incidente importante, inclusiv un vehicul fără șofer care a ucis un câine și a cauzat o coliziune care a rănit un biciclist, au alimentat mai multe îngrijorări. 

O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut

Linda De Sousa Abreu, fost ofițer de închisoare la HMP Wandsworth, din Londra, a fost condamnată la 15 luni de închisoare după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut, informează BBC citat de digi24.ro.

Femeia a fost identificată de angajații penitenciarului, după ce imaginile au fost distribuite online și au devenit virale rapid. Directorul închisorii Wandsworth a declarat că acțiunile lui Abreu au reușit ca în „mai puțin de o zi” să anuleze mulți ani de muncă pentru personalul feminin din închisorile de bărbați. Abreu, în vârstă de 30 de ani, care a fost arestată pe aeroportul Heathrow înainte de a se îmbarca alături de tatăl ei într-un zbor spre Madrid, a pledat anterior vinovată pentru abatere în funcție publică.

Într-o declarație adresată Curții Isleworth Crown, Andrew Davy, directorul închisorii Wandsworth a declarat că multe femei din personalul Wandsworth au raportat o creștere a agresiunilor din partea prizonierilor. Incidentul a avut loc la închisoarea Wandsworth în perioada 26 și 28 iunie. O altă înregistrare a fost găsită pe camera purtată de fostuli ofițer, iar Abreu a recunoscut că a întreținut și în alte rânduri relații sexuale cu acel deținut. Judecătorul a stabilit că videoclipul care a devenit viral nu a fost, prin urmare, izolat și face parte dintr-un comportament repetat.

Fenomenul ce ia amploare în țara lui Moș Crăciun: Turiștii care părăsesc Laponia lasă în urmă haine de mii de euro

O mulțime de saci cu haine și accesorii abandonate se acumulează în fiecare iarnă la hotelurile din Rovaniemi, capitala provinciei Laponia din Finlanda, potrivit publicației online de stat Yle, citat de digi24.ro.

Fenomenul pare să fi scăpat de sub control în ultimii ani. Oamenii care vin în vacanță aici lasă în urmă inclusiv îmbrăcăminte scumpă, de designer, intențional sau accidental. „Cred că motivul din spatele fenomenului este că nu mai au nevoie de hainele de iarnă după ce părăsesc Finlanda și nu le încap în bagaj”, a spus Miko Gröhn, managerul hotelului Arctic din Rovaniemi. Obișnuit deja cu fenomenul, un alt hotel din capitala Laponiei adoptă o abordare mai proactivă a problemei, potrivit managerului său Tiina Määttä , care a spus că oaspeții lasă hainele în urmă săptămânal.

„Avem un panou în lifturi care explică că hainele pot fi lăsate la un punct de colectare din zona recepției”, a spus Määttä, adăugând că apoi hotelul donează articolele grupului de caritate Hope. Și alte unități de cazare din capitala Rovaniemi au confirmat, de asemenea, că unii oaspeți își lasă hainele groase în urmă, inclusiv Santa’s Hotels și Apukka Resort. Cu toate acestea, cantitățile nu sunt deosebit de mari acolo. Gazdele care închiriază apartamente văd, de asemenea, partea lor de lucruri personale abandonate, inclusiv pantofi din piele și paltoane de iarnă în valoare de mii de euro.

Rovaniemi examinează problema Administrația orașului Rovaniemi efectuează în prezent un sondaj pentru a vedea câte articole abandonate circulă în oraș. Sondajul face parte dintr-un efort mai amplu de promovare a economiei circulare în oraș, potrivit managerului de proiect al Business Rovaniemi, Katariina Sieppi . „Am auzit că turiștii în special lasă în urmă cantități uriașe de haine și lucruri. Suntem conștienți de fenomen, dar nu avem o idee exactă despre amploarea lui”, a explicat Sieppi. Sondajul, care intervievează localniși, firme de turism și turiști deopotrivă, va fi finalizat luna aceasta, iar rezultatele vor fi folosite în primăvară pentru a ghida un proiect pilot care vizează promovarea economiei circulare a regiunii. De exemplu, Sieppi a spus că serviciile locale de închiriere de îmbrăcăminte pentru turiști ar putea fi îmbunătățite. Alte posibilități includ servicii îmbunătățite de colectare pentru reciclare, precum și oferirea turiștilor posibilitatea de a cumpăra echipament de iarnă uzat. „Atunci, turiștii nu ar trebui să se gândească unde să arunce lucrurile lor suplimentare, iar articolele ar putea fi ridicate de unde stau”, a explicat Sieppi.

Gestul făcut de fiul Victoriei Beckham față de soacra sa
Articolul anterior
O mamă plânge non-stop, după ce a fost atacată dur pentru numele pus bebelușului ei
Articolul următor
Close menu