A treia zi de grevă în învăţământul din România! Negocieri la sediul sindicatelor

Greva generală din învăţământ continuă şi miercuri, pentru a treia zi consecutiv. Astăzi, reprezentanţii Guvernului sunt invitaţi la sediul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) la o şedinţă a liderilor sindicali, scrie digi24.ro.

„Nu a fost o negociere, a fost o întâlnire informală, faţă de ce se ştia nu am avansat, atâta că Guvernul a promis că va face nişte calcule. Nu ştim nimic concret deocamdată ce se va întâmpla. I-am invitat mâine la o şedinţă pe care o avem cu liderii din ţară, poate mâine vin cu o surpriză, dar astăzi nu avem nimic concret pentru a spune oamenilor, motiv pentru care greva continuă”, a subliniat marţi, după întâlnirea de la Guvern, Simion Hăncescu, preşedintele FSLI.

El a precizat că reprezentanţii Guvernului au fost invitaţi miercuri, la sediul FSLI, la ora 17:00, la o şedinţă cu liderii celor trei federaţii sindicale. „Mâine (miercuri n.r.) va fi o şedinţă a tuturor liderilor celor trei federaţii şi am invitat conducerea Guvernului. Invitaţia este către premier, către domnul Ciolacu, domnul ministru al Finanţelor, ministrul Muncii (…) Noi am solicitat, ca să fie limpede, ceea ce am cerut rândul trecut: un act normativ prin care să se acorde o mărire salarială până la intrarea Legii salarizării în vigoare.

Rămâne de văzut dacă Guvernul va accepta”, a mai spus Hăncescu, potrivit Agerpres. La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor, a reiterat că greva din învăţământ continuă deocamdată, singurii în măsură să ia decizia încetării ei fiind „doar colegii noştri”.

„Poate mâine persoanele invitate, factorii decidenţi, vor veni cu o soluţie care să fie acceptabilă pentru colegii din teritoriu, o soluţie la problemele noastre. Discutăm cu liderii din ţară, care la rândul lor vor trebui să-şi consulte liderii şi membrii de sindicat. Azi a fost doar o discuţie informală şi faptul că vor căuta soluţii”, a spus Nistor. Pe de altă parte, reprezentanţii federaţiilor sindicale din Educaţie au anunţat că joi ar putea fi posibilă organizarea unui marş de protest. Preşedintele FSLI, Simion Hăncescu, spunea marți că nu este exclusă o prelungire a grevei din educație pe mai multe săptămâni, dacă guvernul nu vine cu propuneri acceptabile. Până în momentul de faţă nu s-a conturat nimic acceptabil de către oameni, a mai spus reprezentantul sindicatelor.

Clienții unor restaurante vor fi taxați dacă nu mănâncă tot din farfurie. Câți bani vor trebui să plătească

Administratorul unui restaurant din Viena, Austria, a decis să introducă o regulă conform căreia clienții care nu mănâncă tot din farfurie vor fi taxați. Aceasta regulă a fost adoptată și de un bar din Elveția.

Este vorba despre restaurantul cu specific chinezesc Lucky Wok, de tip „All you can eat (n.r. – mănânci cât poți), care se află în cartierul Florisdorf din Viena. Clienții care își umplu în exces farfuria și nu termină mâncarea sunt nevoiți să plătească o taxă în valoare de 2 euro.

Exemplul antirisipă a fost urmat de un bar din Baden, Elveția, relatează Blick.

Restaurantul atrage atenția asupra acestui lucru în meniul său: „Atenție! Vă cerem înțelegere! Se vor percepe 2 euro pentru fiecare farfurie rămasă neterminată!”, este scris vizibil pe prima pagină a meniului.

„Dar cine se uită la meniul unui restaurant unde mănânci cât poți?”, s-a întrebat un client după ce o chelneriță l-a atenționat.

„Dacă oaspeții nu își termină mâncarea, atunci este o risipă completă”, a precizat conducerea Lucky Wok. Abordarea „nu este în niciun caz intenționată ca hărțuire”, au explicat proprietarii localului.

Exemplul antirisipă a fost urmat de un bar din Baden, Elveția. Acesta percepe o taxă de 5,1 euro clienților care nu termină ce au în farfurie.

„Eu am învățat că mâncarea este valoroasă, nu o arunci!”, a explicat proprietarul Salman Ghauri, care a crescut în India. „Este foarte important să tratezi mâncarea cu respect. Întotdeauna îmi avertizez clienții de trei ori și oamenii înțeleg asta. Farfuriile se întorc aproape întotdeauna goale”, a spus el.

Johannes Hahn consideră că Moldova poate deveni membră a UE până în 2030

Comisarul european pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn, este convins că Republica Moldova poate deveni membră a UE până în anul 2030.

Oficialul european a făcut această declaraţie răspunzând joi la întrebările jurnaliştilor în cadrul unei vizite la Chişinău, transmite infotag.md.

„Bineînţeles (Moldova poate deveni membră a UE până în 2030 – „I”). Mai este încă de lucru, dar trebuie să spun că „însoţesc” Moldova de mai bine de un deceniu, am văzut „ascensiuni şi declinuri”, dar acum văd doar o tendinţă pozitivă…. Mai este încă de lucru, dar dacă se face la timp, putem începe negocierile reale şi atunci totul este posibil…. Sunt mai mult decât sigur că totul este posibil”, a spus oficialul.

Hahn este încrezător că Moldova va reuşi să facă munca necesară şi să obţină aprobarea Consiliului UE pentru a putea începe negocierile oficiale. El a spus că „temele” pe care Moldova trebuie să le facă se referă la sistemul de justiţie şi la respectarea principiilor statului de drept.

Moldovenii care au muncit în Spania vor putea beneficia de pensii

Moldovenii care au muncit în Spania vor avea dreptul să solicite diferite tipuri de pensii și indemnizații precum pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensii şi indemnizații de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau o boală profesională, precum și pensii de urmaş.

Moldovenii care au muncit în Spania vor putea beneficia de pensii

Acordul în domeniul securității sociale între cele două țări, semnat la Madrid pe 21 iulie 2022, va intra în vigoare pe 1 iunie curent, transmite ziar.md.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), fiecare stat va calcula și va achita pensia proporțional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul său, în conformitate cu legislația națională.

„Pentru a beneficia de pensii și alte prestații sociale prevăzute de acordurile internaţionale în domeniul securităţii sociale la care R. Moldova este parte, persoanele îndreptățite vor depune o cerere la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) sau la instituția competentă a celuilalt stat contractant”, a notat MMPS.

Informații cu privire la țările cu care R. Moldova a încheiat Acorduri de securitate socială, tipurile de prestații stabilite și instituțiilE responsabile de implementarea acestora din partea celuilalt stat contractant, pot fi găsite aici. Totodată, informații utile pentru lucrătorii migranți sunt disponibile pe pagina CNAS, la rubrica Relaţii internaţionale.

Conform datelor oficiale, în prezent în Spania sunt stabiliți circa 22 mii de cetățeni ai R. Moldova. Țara noastră a încheiat acorduri de securitate socială cu 18 țări: Republica Austria, Republica Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, Belarus, Italia, Letonia, Grecia, Spania, dintre care 17 sunt deja în vigoare.

Moldovenii care muncesc în Elveția vor beneficia de pensie și alte prestații de asigurări sociale
Articolul anterior
Medvedev amenință cu apocalipsa nucleară, dacă Ucraina primește avioane F16
Articolul următor