Comisarul european pentru buget și administrație Johannes Hahn a fost decorat, de președinta Maia Sandu, cu „Ordinul de Onoare”. Oficialului european i s-a acordat distincția pentru susținerea parcursului european și promovarea intereselor Republicii Moldova. Precizările au fost făcute de reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Delegația a menționat pe 9 mai că Johannes Hahn a fost decorat cu „Ordinul de Onoare” de către Maia Sandu.
„Distincția a fost conferită în semn de recunoștință pentru contribuția semnificativă la consolidarea colaborării dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană. De asemenea, comisarul european a fost decorat pentru susținerea parcursului european și promovarea intereselor Republicii Moldova în cadrul instituțiilor comunitare, precum și pentru sprijinul substanțial acordat în consolidarea rezilienței economice a Republicii Moldova”, au precizat reprezentanții Delegației.
Comisarul european pentru buget și administrație Johannes Hahn efectuează o vizită la Chișinău pe 9 mai, la invitația președintei Maia Sandu. Oficialul european a susținut un discurs în Piața Marii Adunări Naționale, alături de Maia Sandu, cu ocazia Zilei Europei. Detalii AICI. Hahn a mai fost la Chișinău, și în septembrie 2022. În ianuarie 2024, președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Johannes Hahn. Președinția anunța că au fost abordate prioritățile și viitorul asistenței europene pentru Republica Moldova. Detalii AICI.