Actrița și regizoarea Lia Bugnar a povestit un moment dramatic petrecut în seara zilei de sâmbătă, 28 ianuarie, la Birmingham.
Potrivit acesteia, piesa “Ce avem noi aici?”, pusă în scenă pentru românii din Anglia, s-a bucurat de un succes enorm.
„A fost ca un tsunami de hohote care a luat actorii pe sus și i-a făcut să se urce pe energia spectatorilor ca surferul pe valul uriaș. În scurtele momente de calm se mai auzeau din sală gemetele spectatorilor care nu reușeau să se liniștească pe deplin. Cred că a fost unul dintre cele mai bune spectacole”, își descrie Lia Bugnar experiența trăită.
În timpul uneia dintre scene, actorul Marius Manole a trebuit să se dezbrace la piele, fapt care i-a cauzat o problemă serioasă.
„Se zice că în scenă nu simți boala, frigul, căldura, că îți trec toate de la adrenalină. Doar că Marius era ud după dansul ăla de parcă ieșise de sub duș. (…) Șoarecele (n.r. – Marius Manole) intrase în șoc hipotermic de la frig, transpirație, foame (că vrea trup de zeu) și mai ales oboseală. Crunt e că spectatorii râdeau în continuare”, povestește Lia Bugnar, care mai spune că actorul Marius Manole a tremurat ore în șir după spectacol.