Admiterea 2020: număr record de candidați înregistrați. Cum se explică?

Prima etapă de admitere în universitățile din Republica Moldova s-a încheiat. Din cauza pandemiei de COVID-19, procesul de depunere a dosarelor a trecut pe online, foarte puține universități acceptând cererile pe format de hârtie, cu prezența studentului. Majoritatea instituțiilor constată o creștere a numărului de cereri în comparație cu anii trecuți. Cum se explică apetitul deosebit pentru studii?

separator

Promoția absolvenților de liceu din acest an a fost scutită de examenele de bacalaureat din cauza riscului de infectare cu noul coronavirus. Ceea ce a însemnat că toți au primit diplome de absolvire a liceului și au avut undă verde pentru a depune dosarele la universități.

E vorba de peste 17 mii de absolvenți, iar lor li s-au adăugat și cei peste două mii de corigenți care nu au luat o nouă de trecere anul trecut.

Unii dintre ei cred au scăpat ca „prin urechile acului”, alegându-se cu o diplomă de Bacalaureat fără să treacă repetat prin moara examenelor.

Prin urmare, se poate spune că lor li se datorează numărul în creștere de dosare depuse on-line, explică secretarul responsabil în cadrul comisiei de admitere la USMF „Nicolae Testemițanu”, Vladislav Badan. Până astăzi, peste 1.700 de tineri s-au arătat interesați să devină medici sau farmaciști, cu 30% mai mulți, în comparație cu anii trecuți, spune Vladislav Badan:

„Probabil, există mai multe explicații: poate fi interesul mai sporit pentru medicină în legătură cu pandemia de COVID-19, un alt factor poate fi numărul mai mare al deținătorilor de diplome de bacalaureat și, de asemenea, o explicație poate fi legată de barierele de ieșire din țară.

Până în 2020, admiterea în universități a fost în regim tradițional, cu prezența fizică a tinerilor. Este o experiență inedită pentru toate instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova.

Este o modalitate comodă și la fel de eficientă. Sau cu prezența fizică sau cu depunerea online al dosarului, în condițiile în care dosarul corespunde cerințelor, rezultatul este același: dosarul este acceptat pentru concurs”.

Un recent studiu al Institutului de Inițiative Sociale „Viitorul” constata că numărul studenților la universitățile moldovene este în continuă scădere, de mai bine de un deceniu.

Declinul demografic și emigrarea masivă sunt cauzele principale care au pus în mare dificultate instituțiile universitare pe parcursul anilor.

Ca și în anii precedenți, majoritatea preferă facultatea de drept, economie și, mai nou, pedagogie.

În acest an, universitatea din nordul țării a primit peste 1200 de dosare la licență și master, cu câteva sute de dosare mai mult în comparație cu anul trecut.

sursa: www.europalibera.org

Prima semi-finală Eurovison 2024: Vezi care sunt cele 10 țări calificate în finala concursului

Deși a avut o prestanță memorabilă, Moldova nu a acumulat suficiente voturi pentru calificarea în marea finală a Eurovision 2024. Țara noastră a fost reprezentată de Natalia Barbu, cu piesa „In The Middle”.

Cele 10 țări din prima semi-finală calificate pentru finala showului sunt următoarele: Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croația, Irlanda, Luxemburg.

Natalia Barbu a evoluat pe scena Eurovision Song Contest 2024! Video

Prima semifinală a competiției Eurovision Song Contest 2024 are loc chiar în aceste momente! Natalia Barbu a evoluat cu numărul 11. Artista a fost întâmpinată cu ropote de aplauze și a avut o interpretare superbă! Vezi, mai jos, momentul mult așteptat de public:

Prima semifinală este rezervată pentru 15 țări printre care se află:

1. Cyprus / Silia Kapsis – Liar

2. Serbia / TEYA DORA – RAMONDA

3. Lithuania / Silvester Belt – Luktelk

4. Ireland / Bambie Thug – Doomsday Blue

5. Ukraine / alyona alyona & Jerry Heil – Teresa & Maria

6. Poland / LUNA – The Tower

7. Croatia / Baby Lasagna – Rim Tim Tagi Dim

8. Iceland / Hera Björk – Scared of Heights

9. Slovenia  / Raiven – Veronika

10. Finland / Windows95man – No Rules!

11. Moldova / Natalia Barbu – In The Middle

12. Azerbaijan / FAHREE feat. Ilkin Dovlatov – Özünlə Apar

13. Australia / Electric Fields – One Milkali (One Blood)

14. Portugal / iolanda – Grito

15. Luxembourg / TALI – Fighter

Concursul Eurovision Song Contest 2024 poate fi urmărit live

Concursul Eurovision Song Contest 2024 a început în această seară, 7 mai, la Malmö, Suedia.

În prima semi-finală vor evolua:

1. Cyprus / Silia Kapsis – Liar

2. Serbia / TEYA DORA – RAMONDA

3. Lithuania / Silvester Belt – Luktelk

4. Ireland / Bambie Thug – Doomsday Blue

5. Ukraine / alyona alyona & Jerry Heil – Teresa & Maria

6. Poland / LUNA – The Tower

7. Croatia / Baby Lasagna – Rim Tim Tagi Dim

8. Iceland / Hera Björk – Scared of Heights

9. Slovenia  / Raiven – Veronika

10. Finland / Windows95man – No Rules!

11. Moldova / Natalia Barbu – In The Middle

12. Azerbaijan / FAHREE feat. Ilkin Dovlatov – Özünlə Apar

13. Australia / Electric Fields – One Milkali (One Blood)

14. Portugal / iolanda – Grito

15. Luxembourg / TALI – Fighter

Transmisiunea live poate fi urmărită mai jos:

Menopauza: sfaturi utile pentru un corp și o piele sănătoasă
Articolul anterior
Ludmila Bălan, poze inedite din vacanță, în costum de baie! Artista are un corp de invidiat
Articolul următor