Amenzi uriașe în Germania. Purtarea măștilor devine obligatorie

Încălcările regulilor privind purtarea măştii pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus ar putea fi pedepsite în landul german Bavaria cu amenzi de până la 5.000 de euro, conform unui document consultat de dpa, citată de Agerpres.

separator
Cea mai mare amendă îi vizează pe proprietarii de magazine care nu asigură ca angajaţii lor să poarte mască care să le acopere nasul şi gura, în cadrul măsurilor prevăzute să intre în vigoare luni.

Persoanele care fac cumpărături în magazine sau călătoresc în mijloacele de transport în comun fără o astfel de mască riscă amenzi de 150 de euro, potrivit noilor prevederi.

Purtarea de măşti în public va deveni obligatorie pe întreg teritoriul Germaniei, în grade diferite, după ce toate cele 16 landuri au anunţat adoptarea de legislaţii în acest sens.

În Bavaria, cel mai afectat land din Germania de epidemia de Covid-19, cu aproape 40.000 de cazuri de infectare şi peste 1.500 de decese, aceste reguli se aplică tuturor persoanelor cu vârsta peste 6 ani. O eşarfă este de asemenea permisă pentru acoperirea feţei.

În întreaga Germanie au fost înregistrate circa 150.000 de cazuri de Covid-19, dintre care cel puţin 5.265 de decese.

După discuţii avute cu liderii regionali, cancelarul federal german Angela Merkel a emis săptămâna trecută instrucţiuni la nivel naţional ce permit redeschiderea unor magazine şi afaceri, dar care subliniază că purtarea de măşti în public este „insistent recomandată”.

În Republica Moldova există Serviciul Echipa Mobilă în toate raioanele țării. Cui îi vine ajutor

Din 2024, în Republica Moldova există Serviciul Echipa Mobilă în toate raioanele țării, deși la început de an acesta era disponibil doar în 18 raioane. Serviciul este unul esențial în special pentru persoanele cu dizabilități. Acesta prevede că o echipă de specialiști se deplasează la domiciliul unde există persoane care necesită servicii de recuperare, reabilitare și incluziune. Informațiile au fost prezentate de ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, reforma RESTART, intrată în vigoare la 1 ianuarie a acestui an, a avut drept scop extinderea și îmbunătățirea accesului la servicii sociale.

„Principalele investiții au fost necesare pentru colegii și colegele din prima linie. Astfel, au fost procurate 98 de mașini, toți asistenții sociali au fost asigurați cu calculatoare, tablete și acces la internet. De asemenea, a fost creat Centrul Digital de Inovare Socială. Astfel, se monitorizează mai bine modul în care sistemul de asistență socială oferă suport familiilor aflate în situații dificile, lucru realizat prin intermediul managementului de caz”, a subliniat Alexei Buzu.

Ministrul a specificat că, la începutul anului 2024, erau la evidență aproximativ 3 200 de cazuri în baza de date națională, iar la sfârșit de an cifra este de 27 000.

„Estimăm că trebuie să ajungem la 60 000 de cazuri, iar acesta va fi obiectivul nostru pentru 2025. Un alt serviciu foarte important este Serviciul Social de Îngrijire la Domiciliu, în care a crescut numărul de beneficiari cu 900 de persoane, fără a cheltui bani suplimentari din bugetul de stat. În prezent, există aproape 14 000 de beneficiari în toată țara, cel mai mare număr din ultimii ani. Serviciul este destinat persoanelor în vârstă, singure. În cadrul acestuia, asistenții sociali vin la domiciliu și ajută la efectuarea igienei personale, prepararea bucatelor, cumpărături și altele”, a remarcat Alexei Buzu.

Oficialul a spus că o prioritate pentru minister este protecția copilului. „A fost triplat numărul de specialiști din prima linie în domeniul protecției drepturilor copilului: pe lângă cei 46 de specialiști, au fost angajați încă 150 de specialiști noi. La începutul anului 2024, doar 44% dintre copiii ai căror părinți erau plecați peste hotare aveau instituită custodia, o formă de protecție juridică pentru copii. La sfârșitul anului, această cifră a crescut la 93%”, a menționat Alexei Buzu.

La fel, în 2024, a fost dublată indemnizația unică la naștere, ajungând la 20 000 de lei. „În 2022, a fost instituită o indemnizație lunară de 1 000 de lei pentru fiecare copil până la vârsta de 2 ani, indiferent dacă părinții sunt sau nu asigurați. Aceste indemnizații au fost pentru prima dată în 2024 oferite automat, proactiv, fără ca părinții să fie nevoiți să depună o cerere”, a precizat Alexei Buzu.

De asemenea, potrivit ministrului, anul acesta, au fost făcuți pași importanți pentru prevenirea violenței asupra femeilor și pentru a asigura un răspuns mai adecvat și eficient în cazurile de violență. „Agenția Națională pentru Prevenirea și Combaterea Violenței în Familie și asupra Femeilor a devenit funcțională. Totodată, a fost creată, pentru prima dată, funcția de specialist/specialistă în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie și reabilitării victimelor infracțiunilor”, a remarcat Alexei Buzu.

Potrivit oficialului, în anul 2025, ministerul va continua „să sprijine persoanele cu nevoi speciale, va lupta pentru drepturile fiecărui copil aflat în sărăcie sau abandon și va consolida sistemul de protecție socială”. 

Trei bărbați care au răpit și violat o femeie pe malul unui lac, trimiși în judecată

Procurorii, în comun cu ofițerii de poliție, au finalizat urmărirea penală și au expediat în instanța de judecată cauza penală de învinuire a trei bărbați din centrul țării, acuzați de răpirea unei femei și violul acesteia, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Potrivit învinuirii înaintate de acuzatorii de stat, la 06 septembrie 2024, pe timp de zi, acuzații au întreținut acte sexuale forțate cu femeia, atât la domiciliul unuia din învinuiți, aplicând violența fizică și psihică, cât și pe malul unui lac, unde au transportat victima în stare inconștientă.

Acuzații au refuzat să facă declarații pe caz.

Potrivit prevederilor Codului penal, ei riscă pedeapsa cu închisoare pe un termen de până la 25 de ani.

Reamintim că, potrivit rapoartelor de activitate a Procuraturii, în anul 2023, de către procurori, au fost remise în instanța de judecată 131 cauze de viol, în 2022 – 130 cauze, în 2021 – 155 cauze, 2020 – 153 cauze, 2019 – 152 cauze.

O jurnalistă de la TVR, jefuită în plină stradă, în timp ce-și ducea copilul la grădiniță

Polițiștii Batalionului de Patrulare și Reacționare Operativă al Direcției de Poliție Chișinău au reținut un bărbat de 27 de ani, suspectat de comiterea unui jaf pe strada Bogdan Voievod din sectorul Rîșcani al Capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Victima, o femeie de 36 de ani, a declarat că, în timp ce se deplasa pe stradă împreună cu copilul, un individ s-a apropiat și i-a smuls geanta, în care se aflau acte de identitate, bani și telefonul, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Datorită reacției prompte a polițiștilor și măsurilor operative întreprinse, suspectul a fost identificat și reținut în scurt timp.

Acesta a fost reținut pentru 72 de ore și s-a constatat că acesta nu este la prima abatere, având antecedente penale pentru infracțiuni similare.

Dacă va fi găsit vinovat, riscă pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 7 ani.

TVR Moldova a scris astăzi că este vorba de o jurnalistă din cadrul instituției sale, împreună cu copilul său, care au scăpat doar cu o sperietură, întrucât polițiștii au intervenit prompt și au prins făptașul.

Emoționant! Lilu a dezvăluit zece sfaturi pe care le oferă fetițelor sale
Articolul anterior
Poluarea a ajuns la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani, potrivit NASA
Articolul următor