Anatol Durbală ne-a făcut cunoștință cu sora sa. A împletit amintiri frumoase din copilărie și cuvinte alese la adresa surorii sale care este astăzi este omagiată. Povestioara ne-a emoționat și pe noi, astfel am aflat că actorul are o soră la fel de talentată, la care ține foarte mult și căreia îi dorește tot binele din lume.
,,Azi e ziua de naştere a surorii mele!
Când era mică, ţiu minte că mama o lăsa în grija mea cât vopsea casa („şubă” măşcată, muncă grea). Şi eu colea mare, ca să-i închid măcar cumva gura, loveam cu capacul în „garşocul” de metal, cum era pe vremuri. Nu reuşeam atunci, nu prea reuşesc nici acum. Mai ţiu minte cum se îmbrăca în hainele mamei, se căţăra pe singura pereche de pantofi cu toc a mamei, agăţa nişte mărgele, împrăştia toate caietele ei (uneori şi ale mele) pe prispa casei, îşi meşterea un arătător din creangă de cireş şi ţinea lecţii pentru elevi imaginari, care purtau numele colegilor ei de clasă. Astăzi este învăţătoare de clasele primare şi tare mă mândresc cu ea. A făcut şcoală bună în România atunci, în zbuciumaţii ani 90, în chiar prima generaţie de fete care au mers încolo. Au rezistat doar două din zece şi ştie meserie bine. Dincolo de şcoală bună însă, are talent, dar de la Dumnezeu să lucreze cu copiii. Pe cuvânt! Să zică părinţii elevilor pe care i-a învăţat, nu eu. Multă suferinţă şi multă nevoie a avut de îndurat. Dar, cum zicea bunică-mea: nevoia îl face pe om Om. Şi acesta este purul adevăr!
La mulţi ani, Irina!
Îţi doresc sănătate, ţie şi băiatului tău extraordinar, îţi doresc curaj, îţi doresc putere, elan, minte liberă, să vină înapoi, drept peste tine, tot binele şi toată carnea inimii pe care ai dăruit-o altora! Vreau să înveţi odată şi odată să vezi, să conştientizezi, pe lângă lipsuri şi pierderi, câte ai obţinut, câte ai şi cât de tare te iubeşte Dumnezeu!PS: dacă sora mea se făcea actriţă, eu pe lângă ea era să par un copil care spune poezii pe taburet la brad”, a scris emoționat actorul pe pagina de facebook.
La mulți ani, Irina!