Anchetatorii americani au găsit dovezi că oligarhii ruși încearcă să scape de sancțiuni

Procurorii americani au găsit dovezi că oligarhii ruși încearcă să ocolească sancțiunile care au fost impuse împotriva Moscovei pentru a stopa invazia din Ucraina, a transmis vineri șeful unui nou grup de lucru al Departamentului de Justiție din SUA, conform Reuters.

Aerial view of super yachts in harbor on the Mediterranean coast

Andrew Adams, procuror cu vechime care a fost pus să conducă grupul de lucru „KleptoCapture” înființat luna trecută, a declarat într-un interviu pentru Reuters că în unele cazuri chiar și oligarhii care nu au fost încă afectați încearcă să mute active sau bunuri înaintea unor posibile restricții viitoare.

Dar chiar dacă aceștia încearcă să-și ascundă iahturile, avioanele sau altfel de bunuri mobile în țările pe care le consideră discrete, Adams avertizează că oligarhii care încearcă să scape de sancțiuni se confruntă cu „un maxim istoric” de cooperare internațională pentru a depista avuția obținută ilegitim.

„Există eforturi în curs – unele dintre ele publice – de a mișca, spre exemplu, proprietăți mobile sub forma iahturilor, avioanelor…în jurisdicțiile unde, cred, oamenii au percepția că ar fi mai dificil de investigat și înghețat”, a spus Adams.

Scopul grupului de lucru este de a afecta finanțele oligarhilor ruși în încercarea de a pune presiune pe președintele Vladimir Putin pentru a înceta asaltul său din ultimele săptămâni asupra Ucrainei.

Numele grupului este un joc de cuvinte cu termenul „cleptocrație”, care se referă la oficialii corupți care-și folosesc abuziv puterea pentru a acumula avere. Grupul de lucru include procurori, anchetatori și analiști de la mai multe agenții federale.

SUA și aliații săi au impus câteva runde de sancțiuni împotriva lui Putin, a multora dintre prietenii lui bogați și zeci de afaceri rusești și agenții guvernamentale.

Găsirea bunurilor aparținând oligarhilor este deseori dificilă deoarece sunt ascunse în spatele „straturilor de companii fictive împrăștiate pe glob”, spune Adams.

Procurorii americani primesc informații din locuri anterior considerate a fi refugii, conform acestuia.

„În special în contextul actual, și a actualului climat…nivelul unui scop împărtășit cred că este la un maxim istoric”, spune Adams.

El a refuzat să ofere detalii despre jurisdicțiile care au oferit grupului de lucru informații sau să spune ce oameni sunt investigați.

SUA nu sunt o țară preferată de susținătorii bogați ai lui Putin, mai ales după sancțiunile aplicate pentru anexarea Crimeei.

Statele europene deja au găsit și reținut iahturile unor afaceriști bogați ai Rusiei.

Adams spune că acuzațiile penale și mandatele de sechestrare a bunurilor ar putea fi emise în „primele zile” ale activității grupului, care s-a pregătit pentru lungi lupte juridice pe care oligarhii le vor duce pentru a preveni SUA să confiște permanent activele lor.

sursa

Primul stat american care dă guvernul SUA în judecată din cauza tarifelor „ilegale ale președintelui Trump”

Statul american California urmează să acționeze guvernul SUA în instanță, miercuri, contestând autoritatea președintelui Donald Trump de a folosi puterile de urgență ca să introducă tarife vamale împotriva Mexicului, Chinei și Canadei, se arată într-un comunicat emis de reprezentanții guvernatorului democrat Gavin Newsom, potrivit Bloomberg.

Gavin Newsom

Procesul intentat de Newsom, anunțat miercuri dimineață alături de procurorul general al Californiei, este prima contestație formulată de un stat american împotriva tarifelor lui Trump, o măsură-semnătură pentru politica-externă a actualului președinte, notează și Politico.

California, a cincea economie ca mărime din lume, riscă să piardă miliarde de dolari din cauza taxelor vamale, în condițiile în care industriile majore ale statului, de la Silicon Valley și până la agricultură, depind într-o mare măsură de comerțul global.

„Tarifele vamale ilegale ale președintelui Trump provoacă haos asupra familiilor, afacerilor și economiei noastre din California – crescând prețurile și amenințând locurile de muncă”, a declarat guvernatorul Gavin Newsom.

„Apărăm familiile americane care nu își permit să lase haosul să continue”, a adăugat oficialul democrat.

Procesul lui Newsom este, totodată, cel mai direct atac juridic care vizează agenda lui Trump după revenirea republicanului la Casa Albă.

Acțiunea a reaprins instant disputat dintre California și președinte și consolidează poziția statului în vârful rezistenței.

Contestația se remarcă, de asemenea, drept o acțiune unilaterală, ceea ce reliefează importanța specifică a problemei pentru California. Procurorul general al statului, generalul Rob Bonta, colaborase îndeaproape cu alte state conduse de democrați în procese referitoare la politicile lui Trump în materie de imigrație și de reducere a cheltuielilor federale.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Kush Desai, l-a acuzat pe Gavin Newsom, miercuri, într-o declarație pentru Politico, că în loc să se concentreze pe problemele Californiei „își petrece timpul încercând să blocheze eforturile istorice ale președintelui Trump de a aborda în sfârșit urgența națională reprezentată de deficitele persistente ale comerțului cu bunuri ale țării noastre”.

Procesul intentat de California vizează IEEPA

Argumentul lui Newsom și Bota se referă la International Economic Emergency Powers Act (IEEPA), legea pe care o folosește Trump ca să introducă tarife fără aprobarea Congresului SUA. Cei doi democrați susțin că președintele republican nu are autoritatea de a implementa astfel de taxe în temeiul legii respective, o poziție exprimată și de un grup de companii americane într-un proces intentat luni.

Donald Trump este primul președinte american care impune tarife prin acest normativ, care îi permite președintelui să reglementeze tranzacții financiare și active străine când există circumstanțe de urgență. El și-a apărat metoda susținând că deficitele comerciale pe care le are SUA cu alte țări reprezintă o „urgență națională”.

„Întreaga administrație Trump își menține angajamentul de a aborda această urgență națională care decimează industriile americane și îi lasă în urmă pe lucrătorii noștri, cu fiecare instrument pe care îl avem la dispoziție, de la tarife vamale la negocieri”, a mai spus Kush Desai după anunțul guvernatorului californian.

Procurorul general al Californiei spune despre consecințele economice pe scară largă pe care le cauzează abordarea lui Trump că reprezintă „amenințări aproape zilnice”, care depășesc limitele pe care le prevede legea pentru puterile prezidențiale.

„Implementarea haotică și aleatorie a tarifelor vamale de către președinte nu este numai profund îngrijorătoare, ci este și ilegală”, a declarat Bonta.

În urmă cu o săptămână, președintele american Donald Trump a dispus o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor vamale „reciproce” pe care le anunțase pentru importurile din zeci de țări, dar pauza nu este valabilă și pentru China. În plus, va fi menținut un tarif universal de 10% pentru toți parteneri

Cine sunt tinerii din ansamblul „DORURELE” care au pornit dintr-un garaj, iar astăzi se bucură de un succes uimitor cu melodiile lor inedite

Povestea lor a început într-un garaj, acum un an, iar astăzi au ajuns să se bucure de un succes uimitor! Împătimiți de folclorul autentic, cel de altădată, așa cum îl cântau bunicii noștri, 7 tineri din Capitală și Strășeni au decis să dezgroape aceste comori și să le aducă în fața publicului, formând ansamblul etnofolcloric ”DORURELE”, informează unica.md.

Își amintesc cu nostalgie cum după luni de căutări a unui spațiu pentru repetițiile lor, au decis să dea start proiectului ”Dorurele” chiar în gajarul unuia din membrii ansamblului, însă istoria lor a sensibilizat redacția unica.md care a decis să le ofere o șansă și spațiu pentru a putea desfășura activitatea în condiții optime.

Din banii lor și-au făcut costume și au imprimat primele melodii, ajutați de instrumentistul Ruslan Popanu și studioul muzicianului Ion Condrea. Iar în timp record, piesele ansamblului ”Dorurele” au făcut furori pe rețele de socializare și au reușit să adune sute de mii de vizualizări atât în Republica Moldova cât și în România. Au ajuns vedetele TikTok-ului cu evoluările lor, peste tot unde publicul se aduna să-i asculte. Deși nu se pot lăuda, deocamdată, cu videoclipuri profesioniste, astăzi, aceștia au ajuns pe Locul 1 în Top Muzică Populară la Radio Noroc, iar timp de un an au avut zeci de invitații la TV, radio, festivaluri, dar și alte evenimente. Succesul lor, spun membrii ansamblului, se datorează pasiunii cu care o fac, ambiției, muncii asidue și dragostei pentru folclorul autentic.

La un an de ”Dorurele”, acest ansamblu se mândrește cu circa 30 de piese înregistrate în studiou, melodii absolut autentice, fiecare cu mesaj profund. Iar acest lucru a fost posibil cu sprijinul financiar al familiilor, dar și al unor moldoveni din disapora care i-au îndrăgit.

”Unde cântă Dorurele, nimeni nu uită de ele” – este un slogan al celor șapte entuziaști care pe bună dreptate cuceresc publicul oriunde apar.

Astfel, tinerii de la DORURELE au reușit să fie remarcați și invitați în câteva proiecte alături de nume sonore din showbizul autohton.

Vă invităm să faceți cunoștință cu artiștii amatori din acest ansamblu, tineri care vin din diverse domenii de activitate, dar cu toții ”bolnavi” în sensul bun al cuvântului, de folclorul autentic și tradițiile noastre.

Foto: Dorurele, la repetițiile din redacția unica.md

Vladimir ȘCHIOPU, conducător artistic, inginer energetician: ”DORURELE s-a născut din dorința noastră de a aduce publicului melodiile vechi de altădată și de a le transmite mai departe generațiilor. Aceste comori nu trebuie uitate, iar rolul nostru este să le aducem publicului mesajele profunde din aceste melodii așa cum ni le-au lăsat cu mare sfințenie străbunii noștri. Suntem onorați și facem acest lucru cu profundă responsabilitate, frumos, cu mândrie și dăruire.”, a declarat pentru unica.md cel care este în fruntea ansamblului.

La anumite etape ale vieții, fiecare dintre membrii acestui ansamblu au avut experiențe cu scena, iar în Dorurele, aceștia au reușit să-și realizeze visul – să reînvie tradițiile vechi și cea mai frumoasă muzică – care ne reprezintă ca neam.

Cobzarul ansamblului, Dumitru POSTOLACHI, fost polițist, colonel în rezervă, a lăsat munca peste hotare și a revenit acasă pentru a fi parte din DORURELE: ”Nu am ezitat nicio clipă când am primit invitația. Au fost sacrificii, dar astăzi sunt mândru când aud melodiile noastre la radio sau când mi le cere cineva să le pun ca să le asculte. Îmi doresc să ajungem la inimile tuturor și chiar să susținem într-o bună zi propriul concert!”.

Printre membrii ansamblului se numără o jurnalistă, Ana Ursu, o profesoară, specialist în marketing, Svetlana Cocoș, un economist, Victor Gurjui, șeful unei unități de pompieri, Vasile Postolachi, dar și un IT-ist, Adrian Castraveț.

Cu emoții mari, la un an de succes, aceștia vin cu un mesaj către toți care le-au fost alături:

Mulțumim publicului care crede în noi, apropiaților care ne susțin cu toată ardoarea și redacției unica.md care ne-a fost alături în momentul startului nostru. De asemenea, mulțumim cu plecăciuni tuturor persoanelor care ne-au susținut financiar ca să putem înregistra piesele noastre, moldoveni din diaspora cu suflet mare, care au făcut aceste gesturi doar de drag de noi. Cele mai mari mulțumiri le aducem celui care a avut cel mai însemnat aport – aranjorului nostru muzical Ruslan Popanu, pentru că este alături de noi, absolut neremunerat.”, spun membrii ansamblului.

Vă invităm să-i ascultați într-o interpretare LIVE la un eveniment frumos de lansare a unor melodii în care răsună și vocile celor de la DORURELE, iar dacă v-au plăcut, nu ezitați să le lăsați o apreciere.

Unica.md îi felicită pe membrii ansamblului DORURELE cu ocazia unui an de activitate! Dorurele ne-a depășit așteptările, ne bucurăm de succesul lor, dar mai cu seamă, suntem mândri că am avut ocazia să fim la temelia acestuia. Le urăm mult succes în continuare pentru a ne bucura de ei pe scenele mari.

Mama fetiței care s-a rătăcit în pădure a scris un mesaj public de mulțumire tuturor celor care s-au implicat în căutări

O competiție sportivă desfășurată în pădurea dintre Căpriana și Ciobanca s-a transformat într-un moment de coșmar pentru familia unei fetițe de 10 ani din satul Chișcăreni, raionul Sîngerei. Andreea, participantă la eveniment, a fost dată dispărută după ce nu a ajuns la finalul traseului. În urma unei mobilizări masive, fetița a fost găsită teafără în cursul nopții, la aproximativ 20 de kilometri de punctul de plecare. Într-un mesaj public, mama fetiței, Mariana Susu, a transmis mulțumiri tuturor celor care au contribuit la căutări. Totodată, a făcut apel la cei care au lansat critici dure în spațiul public, atât la adresa părinților, cât și a organizatorilor, să manifeste mai multă înțelegere.

„Este ușor să acuzăm, dar ar trebui să ne gândim mai întâi la copiii noștri și la soluții pentru siguranța lor”, a spus aceasta.

Mariana Susu a subliniat că familia nu are nicio pretenție față de antrenorul Gheorghe Mereuță sau față de directoarea Natalia Mereuță și a recunoscut implicarea activă a Direcției centrului de turism din care face parte Andreea. Potrivit ei, aceștia au fost alături de familie și s-au implicat în mod direct în operațiunile de căutare.

Mama Andreei a ținut să apere rolul centrelor de activități pentru copii, afirmând că acestea oferă o alternativă sănătoasă la timpul petrecut în fața ecranelor. Ea a îndemnat publicul să susțină asemenea inițiative și să colaboreze pentru a asigura un cadru mai sigur pentru activitățile recreative ale celor mici.

Comisia Europeană: Firmele care au contracte de gaze ruseşti cu plata în euro nu trebuie să plătească în ruble
Articolul anterior
Rușii ar fi omorât toți bărbații cu vârste cuprinse între 18 și 60 de ani în Bucha, dar și femei
Articolul următor
Close menu