Ani grei de închisoare pentru trei femei acuzate că ar fi impus la prostituție un tânăr și o minoră

Urmare a unui dosar penal trimis în judecată de procurorul PCCOCS, în martie 2022, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, le-a condamnat la 11 și 16 ani închisoare pe tinerele care au exploatat sexual un tânăr și o fată minoră.


Învinuitele au vârste de 19, 22 și 23 de ani, iar cele două victime – 19 și 16 ani. Acestea au sosit în apartamentul în care locuiau învinuitele, așa cum nu aveau loc de trai: tânărul fusese alungat de acasă de către tatăl vitreg, în Chișinău, iar minora sosise din Dondușeni pe banii bunicii (părinții sunt decedați), în căutarea unui loc de muncă, fără însă ca bunica acesteia să le cunoască pe tinerele învinuite.

Cele două victime erau amenințate cu alungarea din apartament (nu plăteau chiria), în cazul refuzului de prestare a serviciilor sexuale. Serviciile erau prestate clienților de către tânăr și adolescentă de comun. Exploatarea sexuală a acestora avea loc într-un apartament din Chișinău, după ce învinuitele publicau anunțuri, pe internet; iar sumele de 1000-1500 lei achitate victimelor de către clienți erau însușite de către învinuite, inclusiv pentru alimentație.

Prima semi-finală Eurovison 2024: Vezi care sunt cele 10 țări calificate în finala concursului

Deși a avut o prestanță memorabilă, Moldova nu a acumulat suficiente voturi pentru calificarea în marea finală a Eurovision 2024. Țara noastră a fost reprezentată de Natalia Barbu, cu piesa „In The Middle”.

Cele 10 țări din prima semi-finală calificate pentru finala showului sunt următoarele: Serbia, Portugalia, Slovenia, Ucraina, Lituania, Finlanda, Cipru, Croația, Irlanda, Luxemburg.

Natalia Barbu a evoluat pe scena Eurovision Song Contest 2024! Video

Prima semifinală a competiției Eurovision Song Contest 2024 are loc chiar în aceste momente! Natalia Barbu a evoluat cu numărul 11. Artista a fost întâmpinată cu ropote de aplauze și a avut o interpretare superbă! Vezi, mai jos, momentul mult așteptat de public:

Prima semifinală este rezervată pentru 15 țări printre care se află:

1. Cyprus / Silia Kapsis – Liar

2. Serbia / TEYA DORA – RAMONDA

3. Lithuania / Silvester Belt – Luktelk

4. Ireland / Bambie Thug – Doomsday Blue

5. Ukraine / alyona alyona & Jerry Heil – Teresa & Maria

6. Poland / LUNA – The Tower

7. Croatia / Baby Lasagna – Rim Tim Tagi Dim

8. Iceland / Hera Björk – Scared of Heights

9. Slovenia  / Raiven – Veronika

10. Finland / Windows95man – No Rules!

11. Moldova / Natalia Barbu – In The Middle

12. Azerbaijan / FAHREE feat. Ilkin Dovlatov – Özünlə Apar

13. Australia / Electric Fields – One Milkali (One Blood)

14. Portugal / iolanda – Grito

15. Luxembourg / TALI – Fighter

Concursul Eurovision Song Contest 2024 poate fi urmărit live

Concursul Eurovision Song Contest 2024 a început în această seară, 7 mai, la Malmö, Suedia.

În prima semi-finală vor evolua:

1. Cyprus / Silia Kapsis – Liar

2. Serbia / TEYA DORA – RAMONDA

3. Lithuania / Silvester Belt – Luktelk

4. Ireland / Bambie Thug – Doomsday Blue

5. Ukraine / alyona alyona & Jerry Heil – Teresa & Maria

6. Poland / LUNA – The Tower

7. Croatia / Baby Lasagna – Rim Tim Tagi Dim

8. Iceland / Hera Björk – Scared of Heights

9. Slovenia  / Raiven – Veronika

10. Finland / Windows95man – No Rules!

11. Moldova / Natalia Barbu – In The Middle

12. Azerbaijan / FAHREE feat. Ilkin Dovlatov – Özünlə Apar

13. Australia / Electric Fields – One Milkali (One Blood)

14. Portugal / iolanda – Grito

15. Luxembourg / TALI – Fighter

Transmisiunea live poate fi urmărită mai jos:

Percheziții în nordul țării! 12 angajați și doi foști colaboratori ai Poliției de Frontieră, cercetați penal pentru organizarea migrației ilegale
Articolul anterior
Un bărbat, rămas văduv în urmă cu 30 de ani, a descoperit că soția lui este în viață și că trăiește pe o insulă din Caraibe
Articolul următor