Bursa din Moscova a ajuns la cel mai scăzut nivel de la invadarea Ucrainei. Declinul s-a accentuat după ultimul discurs al lui Putin

Acţiunile de la bursa din Moscova au scăzut puternic luni, ajungând la cel mai redus nivel atins din 24 februarie, ziua în care primele trupele ruseşti au intrat în Ucraina, transmite CNBC.

Indicele MOEXRusia a scăzut cu 6,9%, iar în timpul tranzacţiilor a coborât cu până la 7,4%.

Pieţele financiare din Moscova au înregistrat un declin generalizat, de când preşedintele Putin a anunţat o mobilizare militară săptămâna trecută, punând economia rusă pe picior de război şi prelungind probabil conflictul din Ucraina.

„Din perspectivă macro, principalele implicaţii pentru economia Rusiei ar putea veni prin sancţiuni suplimentare occidentale, presiune crescută asupra finanţelor publice şi probleme mai mari pentru oferta de forţă de muncă a Rusiei”, a declarat Liam Peach, economist senior pentru pieţele emergente la Capital Economics, într-o notă de vineri.

Rusia a anunţat convocarea a 300.000 de rezervişti, după ce a pierdut în ultimele săptămâni porţiuni mari de teritoriu în urma unei contraofensive ucrainene surprinzătoare, iar Kremlinul organizează acum ”referendumuri” în părţi din estul Ucrainei, în încercarea de a consolida prezenţa Rusiei în regiune.

În timp ce unele state membre ale UE cer ca mai multe bănci ruseşti să fie separate de sistemul de plăţi SWIFT, senatorii americani propun sancţiuni secundare mai stricte pentru limitarea preţului petrolului de către G7, iar UE vrea limitarea preţului petrolului, Peach a sugerat că sectorul energetic din Rusia, un pilon cheie al economiei, ar putea fi în pericol.

”Convocarea rezerviştilor şi prelungirea conflictului vor avea un cost. Bugetul federal al Rusiei a intrat într-un deficit mare în august şi, pentru ca guvernul să îşi menţină gestionarea prudentă a finanţelor publice, va fi nevoie de majorări de taxe”, a spus Peach.

Chemarea a 300.000 de rezervişti, alături de informaţiile despre mulţi cetăţeni de vârstă militară care fug din ţară pentru a evita recrutarea, ar putea, de asemenea, să agraveze problemele de atragere a forţei de muncă în Rusia, a sugerat el.

”Cifrele oficiale arată o migraţie totală spre exterior de 216.000 de persoane, în prima jumătate a anului, iar cifrele neoficiale apropie numărul de jumătate de milion. Pentru o ţară cu o populaţie de vârstă activă în scădere, aceasta este o mare pierdere de forţă de muncă şi ar putea înăbuşi perspectivele de creştere ale Rusiei atât pe termen scurt, cât şi pe termen mediu”, a spus Peach.

sursa: www.ziare.com

Pene de curent în Ucraina după ultimul bombardament rusesc. Rusia confirmă atacarea unor infrastructuri energetice şi militare

Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Ministerul rus al Apărării, potrivit Agerpres cu referire la agenţiile EFE şi DPA.

„Noaptea trecută, Forţele Armate ale Rusiei au efectuat un atac masiv cu arme de înaltă precizie şi rază lungă de acţiune cu lansare aeriană şi navală, precum şi cu drone împotriva instalaţiilor energetice ale Ucrainei (…) şi arsenalelor de proiectile furnizate armatei ucrainene”, semnalează ministerul rus.

Acest atac, adaugă acelaşi minister, a fost un răspuns faţă de „încercările regimului de la Kiev de a avaria instalaţii energetice ruseşti”, referire la atacurile ucrainene repetate asupra rafinăriilor şi depozitelor de combustibil ale Rusiei.

Ucraina a efectuat de la începutul anului zeci atacuri cu drone asupra Rusiei, ca tactică de război asimetric în timp ce pe frontul terestru trupele ucrainene pierd teren în faţa acţiunilor ofensive desfăşurate de armata rusă pe diferite sectoare ale frontului.

Aceste atacuri ucrainene cu drone s-au axat în special pe lovirea rafinăriilor ruseşti, dar au fost de asemenea vizate diverse ţinte militare, în special aerodromuri şi amplasamente ale sistemelor antiaeriene, precum şi elemente de infrastructură.

În faţa acestor atacuri, Rusia a recurs la o serie de măsuri defensive, printre care, pe lângă sistemele antiaeriene foloseşte de asemenea mijloace de război electronic pentru a doborî dronele sau a le abate de la ţintă, precum şi plase anti-dronă amplasate deasupra elementelor cheie ale rafinăriilor. Însă marea extindere a sectorului energetic rusesc face imposibilă protejarea tuturor instalaţiilor aflate în raza de acţiune a dronelor ucrainene, unele ajungând chiar şi în zona Moscovei.

Noua salvă de rachete şi drone ruseşti lansată asupra Ucrainei în noaptea de joi spre vineri a fost a opta din ultimele trei luni şi a ţintit regiunile Zaporojie şi Liov. Potrivit armatei ucrainene, în acest atac au fost lansate 16 rachete de diverse tipuri, printre care rachete de croazieră Kalibr lansate de pe nave din Marea Neagră, rachete X-101 şi X-555, precum şi 13 drone kamikaze.

Armata ucraineană susţine că a doborât 12 din cele 16 rachete şi toate cele 13 drone. Cu toate acestea, compania energetică ucraineană Ukrenergo semnalează pagube produse de atacul rusesc şi întreruperi ale furnizării electricităţii până către miezul nopţii în zone de pe tot cuprinsul Ucrainei pentru efectuarea de reparaţii.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat anterior că, în urma bombardamentelor succesive cu rachete şi drone, circa jumătate din capacitatea energetică a Ucrainei a fost distrusă. Un studiu efectuat de Universitatea de Economie din Kiev evaluează la 56,2 miliarde de dolari pagubele provocate infrastructurii energetice ucrainene.

Un moldovean, transportat la Chișinău cu avionul SMURD România, după un accident suferit în Serbia

Astăzi, în premieră, un cetățean moldovean, victimă a unui accident produs în Serbia, a fost transportat la Chișinău cu avionul SMURD România. Despre acest lucru anunță Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, într-o postare pe facebook.

Accidentul a avut loc pe data de 16 iunie, în Serbia.

Pacientul a suferit multiple traume și arsuri, acesta fiind preluat de la spitalul de urgență din Belgrad de către echipajul aero-medical SMURD România și transportat în siguranță la Chișinău.

Un reanimobil cu echipă înalt specializată de terapie intensivă al CNAMUP a transportat pacientul de la Aeroport la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie din Chișinău.

Ministrul Sănătății mulțumește echipelor de medici sârbi, români și moldoveni pentru serviciile acordate și înaltul profesionalism.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, elicopter şi ambulanţă

Tot mai multe incidente cu implicarea copiilor. Autoritățile trag un semnal de alarmă

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitaliceacă atrage atenția asupra faptului că se atestată o situaţie îngrijorătoare privind incidentele cu implicarea copiilor, iar consecințele sunt grave.

La data de 19 iunie, ora 14:34 un băiat de 14 ani din raionul Călărași s-a electrocutat după ce s-a scăldat într-o cadă în spatele casei și a pus mâna udă la priză. Sora mai mare a observat și a stins contorul de lumină, alertând părinții. Echipa PAMU Onișcani din cadrul SAMU Călărași intervenită la locul solicitării a depistat băiatul în stare gravă și de urgență l-a transportat la spital cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali.

În seara zilei de 19 iunie, un copil de 9 ani s-a ales cu un traumatism abdominal în urma căderii de la înălțimea de 2,5 metri din copac. Părinții l-au dus de sine stătător la spital, de unde a fost preluat în stare gravă și transportat cu monitorizarea parametrilor vitali de echipa SAMU Ocnița la IMSP Spilalul Clinic Municipal Bălți.

La data de 20 iunie, ora 16:00 un minor de 11 ani dintr-o localitate din Orhei, a fost preluat în stare gravă, de o ambulanță, după ce a fost lovit de un cal. S-a constatat că copilul aflându-se în preajma casei a fost lovit de propriul cal cu copita în regiunea temporală a capului. În urma incidentului, copilul s-a ales cu traumatism cranio-cerebral grav și a fost transportat de urgență de echipa PAMU Chiperceni din cadrul SAMU Orhei la spital.

În seara zilei de 20 iunie, într-o localitate din raionul Strășeni un adolescent de 14 ani a fost mușcat de un șarpe care s-a dovedit a fi viperă. Copilul aflându-se în câmp a găsit un șarpe pe care intenționa să-l prindă și jucându-se a fost mușcat de degetul mâinii stângi. Rudele au solicitat ambulanța. Imediat a intervenit echipa SAMU Strășeni, care a acordat primul ajutor medical și a transportat copilul la IMSP Spitalul Raional Strășeni. Ulterior prin intermediul altei echipe AMU a fost transportat la IMSP Institutul Mamei şi Copilului.

Siguranța copiilor este responsabilitatea adulților, cât și a tuturor membrilor societății. Conștientizând riscurile, vom putea proteja copiii de ele, evitând situațiile de urgență. Pentru a minimaliza astfel de incidente și consecințe grave, echipa IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească îndeamnă părinții să manifeste mai multă responsabilitate în supravegherea copiilor mai ales în perioada vacanței de vară. Astfel puteți evita tragediile şi vă puteţi bucura în continuare de zâmbetele lor și de liniştea familiei dumneavoastră.

În caz de situații de pericol iminent, nu ezitați să solicitați ambulanța la numărul 112.

Un moldovean care transporta marfă cu camionul ar fi fost răpit de militarii ruși în regiunea Herson
Articolul anterior
NASA a lovit intenţionat un asteroid, o premieră pentru omenire
Articolul următor