Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, a făcut un anunț pe care toți românii îl așteptau. Acesta a afirmat că există posibilitatea ca din toamnă să nu mai fie necesară purtarea măștii. Conform declarațiilor lui Alexandru Rafila, acest lucru va fi posibil în cazul în care va există „o transmitere sporadică”.
,,Important este să observăm că transmiterea comunitară nu mai există şi va exista o transmitere sporadică, sigur asta nu poate să fie controlată nicăieri în lume. Dacă va scădea foarte mult numărul de cazuri şi vom avea doar o transmitere sporadică, masca ar putea să devină opţională. Adică, fiecare să facă în aşa fel încât să utilizeze masca atunci când consideră că este într-o zonă aglomerată”, a spus Alexandru Rafila la Antena 3.
,,Există și o avertizare din partea Comisiei Europene care arată că țările care nu vor reuși să vaccineze cea mai mare parte a populației în perioada următoare vor avea problemele legate de relansarea economică și lucru ăsta cred că trebuie să fie clar pentru toată lumea. Eu pledez pentru vaccinare ca și soluție pentru revenirea la o viață oarecum normală”, a apreciat Alexandru Rafila.