Cartea de identitate electronică, noul document ce va fi emis de ASP, începând din 2025

Începând cu anul 2025, în Republica Moldova urmează a fi puse în circulație noi modele de acte de identitate de tip card, după cum urmează:

  • Cartea de identitate – eliberată cetățenilor Republicii Moldova;
  • Cartea de rezidență – eliberată cetățenilor străini, apatrizilor, refugiaților și beneficiarilor de protecție umanitară.

Astăzi, 6 martie 2024, Executivul a votat un proiect de lege, care prevede revizuirea unui șir de acte normative aferente domeniului de asigurare a locuitorilor Republicii Moldova cu acte de identitate. 

Prin decizia Consiliului European din data de 23 iunie 2022, Republica Moldova a obținut statutul de stat candidat. Unul din obiectivele agendei de asociere este punerea în circulație a noilor tipuri de acte de identitate, îmbunătățite din punct de vedere al securității, care vor facilita identificarea titularului și accesul acestuia la serviciile publice. Noile acte de identitate vor avea  integrate o serie de elemente biometrice de identificare, ceea ce  va permite, la un moment dat,  utilizarea acestor documente în Uniunea Europeană. 

Forma și conținutul cărții de identitate

Cartea de identitate va avea dimensiunea unui card bancar, formatul de 85,6 mm pe 53,98 mm, care va conține:  

Date în format tipărit: denumirea statului emitent, în limbile română și engleză; denumirea actului de identitate, în limbile română și engleză; seria şi numărul; numele și prenumele; sexul; data naşterii; cetăţenia; numărul de identificare de stat al persoanei fizice; data emiterii și autoritatea emitentă; data expirării termenului de valabilitate; imaginea facială; semnătura olografă a titularului, de la vârsta de 14 ani.

Date în format electronic: toate datele din formatul tipărit și din formatul inscripționat; mijloacele semnăturii electronice calificate și certificatele cheilor publice (în cazul titularilor cu capacitate deplină de exercițiu; datele biometrice ale titularului (imaginea facială și, după caz, imaginile amprentelor digitale). 

Avantajele cărții de identitate

Avantaje imediate:

  • Interacţionarea în format digital cu instituţiile publice. Titularii se pot autentifica în sistemele informaționale ale instituțiilor publice pentru a beneficia de diverse servicii publice electronice (bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţionale etc.).
  • Titularii cărților de identitate se vor autentifica în următoarele sisteme informaționale: MSign, MPower, MPass, MNotify, MCabinet, e-Votare, e-Raportare, e-Declarație, e-Factura, e-Licențiere, e-Stare Civilă, e-Achiziții, etc. Cetățenii vor putea semna acte, cereri sau declarații oficiale fără a se prezenta la oficiile instituțiilor publice.
  • Acces la serviciile publice electronice la distanță – mijloc de interacțiune dintre diaspora și autoritățile din Republica Moldova prin intermediul platformelor digitale guvernamentale.
  • Prevenirea furtului de identitate sau a altor forme de criminalitate cibernetică și securizarea oricărei operațiuni.

Avantaje viitoare:

  • Cărțile electronice de identitate vor dobândi o utilitate extinsă, putând fi utilizate nu doar pentru identificare pe teritoriul Republicii Moldova, ci și ca document de călătorie în țările care le vor recunoaște în acest sens (de exemplu, țările membre ale Uniunii Europene). 
  • Asigurarea accesului la procesul electoral pentru toți cetățenii Republicii Moldova oriunde s-ar afla, inclusiv și pentru acei din diasporă.
  • Acces la piața unică digitală a UE prin recunoașterea reciprocă a elementelor-cheie, cum ar fi identificarea electronică, documentele electronice, semnăturile electronice și serviciile de distribuție electronică.
  • Posesorul se va putea autentifica și semna documente electronice, contracte, care vor fi valabile și recunoscute în spațiul UE.

Eliberarea cărții de identitate

Noile cărți de identitate se vor elibera cetățenilor Republicii Moldova care locuiesc pe teritoriul RM și au împlinit vârsta de 14 ani. La solicitarea reprezentantului legal, actul va putea fi eliberat și înainte de împlinirea vârstei de 14 ani. Cartea de identitate nu va avea un caracter obligatoriu pentru persoanele care dețin un buletin de identitate al cetățeanului Republicii Moldova valabil.

Termen de valabilitate

Valabilitatea cărților de identitate va fi diferită, în funcție de vârsta titularului:

  • de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 – 7 ani;
  • de 7 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 7 – 14 ani;
  • de 10 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 – 70 ani;
  • nelimitat, după împlinirea vârstei de 70 de ani.

Datele privind domiciliul și reședința temporară vor fi excluse

Cartea de identitate nu va conține informația privind domiciliul și reședința temporară a titularului. Excluderea datelor despre domiciliul/reședința temporară din conținutul actelor de identitate de uz intern va  permite eliminarea necesității preschimbării acesteia de fiecare dată când titularul își schimbă locul de trai. Procedura schimbării domiciliului sau a reședinței temporare va putea fi accesată online de către titularul unei cărți de identiate. 

Costuri

Costurile pentru emiterea noilor documente vor putea fi stabilite cu exactitate în urma achizițiilor internaționale de blanchete, utilaj și soft, inclusiv evaluarea capacităților de emitere a semnăturilor electronice. Cost orientativ – circa 280 lei. Costul mediu al cărților de identitate în spațiul european: 14-40 euro.

SUA anulează un sprijin financiar de 22 milioane de dolari pentru R. Moldova

Departamentul de Eficiență Guvernamentală al SUA, condus de Elon Musk, anulează alocarea a 22 milioane de dolari pentru Republica Moldova. Anunţul a fost făcut pe o reţea socială.

Asistenţa financiară făcea parte din programul intitulat „Consorțiul pentru Alegeri și Consolidarea Procesului Politic”, în valoare de 486 de milioane de dolari, adresat mai multor ţări printre care şi Republica Moldova. Fondurile erau destinate susținerii unui proces politic incluziv și participativ.

Autorităţile de la Chişinău au declarat că aceşti bani urmau să ajungă la societatea civilă pentru diverse programe.

Miliardarul Elon Musk, pe care noul lider american Donald Trump l-a numit în fruntea Departamentului de Eficiență Guvernamentală, a declarat „că fără tăieri bugetare, Statele Unite riscă să ajungă la faliment”.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Trei indivizi, printre care și un minor, reținuți după comiterea unor jafuri și un furt din locuință
Articolul anterior
Cum afli dacă partenerul te iubește cu adevărat sau ești doar un moft trecător
Articolul următor
Close menu