Caz cutremurător în Italia. Un medic şi-a ucis soţia şi cei doi copii

Descoperire şocantă într-o vilă situată la periferia oraşului italian L’Aquila. Cadavrele a patru membri ai aceeşi familii au fost descoperite, vineri, 31 martie. Anchetatorii cred că este vorba de un caz de triplă crimă, urmată de o sinucidere.

Potrivit rapoartelor, ucigașul este capul familiei, un medic local care și-a ucis soția și cei doi copii și apoi și-a luat viața. Din primele informaţii, medicul se numea Carlo Vicentini, fost șef de urologie la spitalul Teramo.

Conform celor aflate pe Fanpage.it, Vicentini și-ar fi ucis soția și pe cei doi copii, un băiat și o fată de peste 30 de ani și apoi și-ar fi luat viața, scrie Observator. Înainte de a-şi lua viaţa, a lăsat un bilet de adio scris se pare într-o stare confuză. Se ia în calcul şi ca tripla crima să fi avut loc acum câteva zile. Alarma a fost dată de rudele familiei, alarmate că nu mai aveau vești de zile întregi.

Din primele ipoteze asupra cazului, medicul ar fi suferit de depresie, poate din cauza bolii unuia dintre cei doi copii. „Suntem devastați.

Este o tragedie inexplicabilă, profesorul Vicentini s-a pensionat în urmă cu aproximativ o lună, după ce a lucrat în compania noastră în secția de urologie condusă de universitate. După pensionare, secția a revenit la conducerea spitalului, dar a continuat cu munca”, a declarat Maurizio Di Giosia, directorul general al autorității locale de sănătate din Teramo.

Cătălin Măruță a ajuns de urgență la spital

Cătălin Măruță a ajuns de urgență la spital, noaptea trecută, după un incident casnic. Îndrăgitul prezentator TV a fost nevoit să-și facă trei vaccinuri, pentru a se asigura că sănătatea nu-i este amenințată, scrie realitatea.net.

Măruță a ajuns de urgență la Spitalul „Matei Balș” din București, după ce a fost mușcat de propria pisică. Chiar dacă animalul este vaccinat, acesta a preferat să se supună tratamentului preventiv în astfel de situații.

Prezentatorul TV a fost nevoit să-și facă trei vaccinuri, două de antirabic și unul de antitetanos, și să ia tratament cu antibiotice, potrivit BZI.

El le-a transmis și telespectatorilor să fie atenți când se joacă cu animalele de casă, dacă vor să evite astfel de situații neplăcute.

„Să vezi ce înseamnă joaca cu pisica. Aveți grijă oameni buni, că dintr-o glumă ca asta… (…) chiar dacă aveți pisica dumneavoastră acasă sau câinele, cel mai bine este să mergeți la doctor dacă sunteți mușcați”, a spus Cătălin Măruță.

Comasarea alegerilor este constituțională. Sesizarea Opoziției a fost respinsă

Curtea Constituțională a respins sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la ordonanța privind comasarea alegerilor. Pe cale de consecință, alegerile locale și europarlamentare se vor desfășura pe 9 iunie, evz.ro.

Magistrații CCR au analizat constitușionalitatea OUG 21/2024, cunoscută drept ordonanța de comasare a alegerilor. Actul normativ a fost adoptat de guvernul condus de Marcel Ciolacu.

Curtea Constituțională a decis peivind comasarea

Magistrații au decis că actul normativ ce stabilește cadrul legislativ pentru alegerile din 9 iunie nu încalcă Constituția. Curtea Constituțională a judecat, marți, o sesizare formulată la solicitarea partidului REPER.

Este vorba despre OUG 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.

Judecătorii ICCJ au admis, în martie, o cerere depusă de reprezentanţii REPER privind sesizarea Curţii Constituţionale. REPER a invocat o excepţie de neconstituţionalitate pe dispoziţiile OUG 21/2024. Partidul lui Dacian Cioloș a deschis un proces, în care a reclamat că nu i s-a acceptat un reprezentant în Biroul Electoral Central. Contestația a fost respinsă de instanță.

Pe de altă parte, magistraţii au admis o cerere de sesizare a CCR în legătură cu ordonanţa de comasare a alegerilor.

Pe 16 martie, la constituirea Biroului Electoral Central, au fost respinse cererile REPER şi PMP de a avea reprezentanți în cadrul structurii. Au fost invocate prevederile prevederile ordonanţei privind comasarea alegerilor.

OUG, prevede că din BEC fac parte membrii propuşi de partidele politice parlamentare şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au avut grup parlamentar propriu. De asemenea, art. 2, lit. d) prevede că din BEC vor face parte membrii propuşi de partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale cărora le-au fost repartizate mandate la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2019.

Partidele politice care au grup parlamentar propriu şi care pot desemna reprezentanţi în BEC sunt PSD, PNL, USR, AUR şi UDMR.

Alegeriile europarlamentare și locale se vor desfășura pe data de 9 iunie, așa cum a stabilit Guvernul condus de Marcel Ciolacu. Curtea Constituțională a acceptat că prevederile ordonanței nu încalcă Constituția.

REPER a acuzat în sesizarea pe care a formulat-o că „a fost deposedat de dreptul de a avea reprezentanţi în secţiile de votare şi în Biroul Electoral Central. Aceasta deşi are drept membri 5 europarlamentari dintre care Dacian Cioloş, Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru sunt şi candidaţi”.

O altă furtună solară de intensitate mare va lovi Pământul

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ şi ar putea provoca întreruperi ale reţelelor electrice şi sateliţilor încă de vineri seara, dar şi aurore boreale impresionante, au avertizat autorităţile americane, scrie spotmedia.ro.

„Suntem aproape siguri că o serie de ejecţii de masă coronală, care sunt explozii de particule energetice şi câmpuri magnetice care radiază de la soare, se îndreaptă spre Pământ”, a explicat într-o conferinţă de presă Shawn Dahl, de la Centrul de Prognoză Meteorologică Spaţială din SUA (SWPC), transmite AFP.

A fost emisă o notificare de avertizare privind o furtună geomagnetică de nivel 4, pe o scară de 5, prima de acest fel din 2005.

Stabilirea momentului exact de începere a evenimentului este dificilă, dar este de aşteptat ca fenomenul să persiste pe tot parcursul întregului sfârşit de săptămână.

„Ar putea exista un impact asupra infrastructurii”, a avertizat Shawn Dahl, precizând că este vorba despre un eveniment „foarte rar”. „Am anunţat toţi operatorii cu care lucrăm, cum ar fi operatorii de sateliţi, de comunicaţii şi, bineînţeles, reţeaua de electricitate din America de Nord”, a adăugat el.

Soarele este în prezent aproape de activitatea sa maximă, conform unui ciclu care se repetă la fiecare 11 ani.

Aceste ejecţii de masă coronală, dintre care cel puţin şapte se îndreaptă în prezent către Pământ, provin dintr-o pată solară de aproximativ 16 ori diametrul Pământului. Aceste ejecţii se mişcă cu câteva sute de kilometri pe secundă.

Când acestea ajung la sateliţii americani plasaţi la aproximativ 1,5 milioane de kilometri de Pământ, intensitatea evenimentului poate fi apoi prezisă mai bine – într-un interval de 20 şi până la 45 de minute înainte de sosire, a spus Shawn Dahl.

El a recomandat locuitorilor să se echipeze cu baterii sau cu generatoare, ca în cazul oricăror alte avertismente de furtună.

Dar operatorii de energie electrică lucrează de 10 ani pentru a-şi proteja mai bine reţelele, a dat asigurări Rob Steenburgh, om de ştiinţă la SWPC. Efectele pot apărea numai pe liniile de înaltă tensiune, nu la persoane fizice, plus că există sisteme comparabile cu întrerupătoarele de circuit, de exemplu.

Semnalele GPS ar putea fi, de asemenea, afectate, a spus el.

În ceea ce priveşte traficul aerian, Agenţia de Aviaţie Civilă a Statelor Unite (FAA) a anunţat că „nu se aşteaptă la consecinţe semnificative”.

Evenimentul ar trebui, totuşi, să genereze aurore boreale, inclusiv în regiunile în care acestea nu sunt obişnuite. Oficialii SWPC nu au vrut să se pronunţe asupra suprafeţei zonei potenţial afectate, dar le-au recomandat locuitorilor să iasă şi să facă fotografii.

„Dacă sunteţi undeva unde este întuneric, fără nori şi cu puţină poluare luminoasă, s-ar putea să vedeţi nişte aurore boreale destul de impresionante”, a explicat Rob Steenburgh.

În vârstă de 106 ani, artista Apo Whang-Od este cea mai în vârstă persoană care a apărut pe coperta Vogue
Articolul anterior
Și-a crescut fiul vitreg de la 7 ani, apoi l-a luat de soț. Povestea care face valuri în Rusia
Articolul următor