Piața Centrală activează conform programului obișnuit, adică în fiecare zi, cu excepția zilei de luni. Administrația spune că Piața Centrală este o piață mixtă. Or, hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, care impune restricții de activitate, se referă la „piețe comerciale”.
Contactat de IPN, directorul interimar al pieței, Ion Pîntea, a declarat că, atâta timp cât nu există o hotărâre la nivel municipal, nu pot adopta măsuri de sine stătător.
„Având în vedere că întreprinderea municipală nu a primit anumite indicații de la autoritățile locale privind sistarea activității sau trecerea la alt program, noi activăm conform programului standard, cu respectarea strictă a normelor de profilaxie sanitare anti-COVID-19 și cu respectarea zilelor sanitare”, a declarat Ion Pîntea.
Cât despre centrele comerciale din adiacentul pieței, directorul spune că acestea sunt întreprinderi private.
Potrivit hotărârii Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, centrele comerciale din țară nu vor activa în zilele de sâmbătă și duminică. Până pe 1 martie, se restricționează și activitatea piețelor comerciale, care vor fi deschise doar în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu excepția piețelor agricole.