”Cel mai înfricoșător om din lume” și-a măsurat puterea cu unul dintre cele mai rare animale de pe tera și a devenit ”inamic public” pe Internet

Martyn Ford (40 de ani), supranumit „Cel mai înfricoșător om din lume”, a devenit recent ținta criticilor pe internet.

După ce a ajuns la 154 de kilograme în urma unui program special urmat în Bulgaria, culturistul englez, cunoscut pentru forța sa impresionantă, a vrut să își măsoare puterile cu un animal sălbatic.

Martyn Ford s-a „confruntat” cu un ligru 

Ford a postat un videoclip pe rețelele sociale, în care trage de o sfoară pe care un ligru o ține între dinți.

Unul dintre cele mai rare animale din lume, ligrul este un hibrid între un leu mascul și o tigroaică. Felina, mai mare decât un leu sau un tigru obișnuit, poate ajunge la 3 metri, iar unele exemplare au depășit greutatea de 400 de kilograme. 

Clipul a atras un val de critici din partea internauților, care l-au acuzat pe Ford de cruzime împotriva animalelor. 

„Fă un pas în spate și gândește-te la ce ai făcut. Săracul animal stă într-o cușcă și e obligat să tragă de sfoară pentru amuzamentul oamenilor”, a fost unul dintre comentarii, conform presei britanice.

„Bănuiesc că te-au plătit suficient de mult încât să uiți ce e corect și ce nu”, i-a spus alt utilizator. 

Martyn Ford a refuzat să intre în ring cu Hulk din Iran, de teamă că se va sinucide după luptă

Meciul de box dintre Martyn Ford și Sajad Gharibi a fost anulat, după ce britanicul a considerat că iranianul are probleme mintale grave. 

La face-off-ul din Dubai, Ford l-a împins pe cel supranumit „Hulk din Iran”, care a căzut și a avut nevoie ca cei din anturajul său să îl ajute să se ridice. În urma acestui episod, iranianul a intrat în depresie, iar Ford a decis să anuleze lupta. 

„Am pierdut o avere pentru că am refuzat acea luptă. O grămadă de bani. Da (n.r. sumă de șapte cifre). Dar pentru mine n-a meritat să-mi asum acest risc, atâta timp cât el și-ar fi luat viața și s-ar fi întâmplat 100% din cauza mea.

Sunt sigur că este foarte deprimat în acest moment și nu vreau să fiu cineva care să agraveze asta. N-am avut niciodată banii care mi-au fost promiși, așa că nu le duc dorul.

Odată ce a avut loc acel face-off, lupta devenise ceva penibil, murea de frică și tremura tot. Nu vreau să mă bat cu cineva dacă lupta nu e corectă „, a explicat Ford în vară, conform Mirror.

sursa

Mascații Brigăzii de poliție cu destinație specială “Fulger” a IGP vor desfășura mâine exerciții tactice în sudul țării

Poliția Naționalǎ informeazǎ cǎ, mâine, mascații Brigăzii de poliție cu destinație specială “Fulger” a IGP vor desfășura exerciții tactice în sudul țării, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Aceste instruiri fac parte din planul de acțiuni al instituției și sunt organizate periodic în vederea perfecționării abilitaților de intervenție ale mascaților.

Vă îndemnăm să vă păstrați calmul și să vă informați doar din surse oficiale, pentru a nu răspândi informații eronate în spațiul public.

Vouchere pentru electrocasnice: peste 7.200 de familii au primit până la 7 mii de lei pentru a-și procura frigidere și mașini de spălat noi

Peste 7.200 de gospodării au beneficiat de sprijin prin Programul de Vouchere pentru Electrocasnice în cele două sesiuni, informează unica.md.

Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED) a finalizat cu succes cea de-a doua sesiune a Programului de Vouchere pentru Electrocasnice, demonstrând din nou angajamentul față de reducerea consumului de energie și susținerea familiilor vulnerabile din Republica Moldova.

7.220 de gospodării au beneficiat de sprijin financiar pentru achiziționarea electrocasnicelor eficiente energetic, în cadrul primelor două sesiuni ale Programului de Vouchere pentru Electrocasnice. Programul este implementat de Centrul Național pentru Energie Durabilă și Ministerul Energiei, finanțat din bugetul de stat, cu sprijinul Uniunii Europene.

Această inițiativă a contribuit la reducerea facturilor la energie și la protejarea mediului. Beneficiarii au folosit voucherele în valoare de 7.000 de lei și 6.000 de lei pentru a achiziționa 3.974 de mașini de spălat rufe și 3.246 de frigidere contribuind astfel la scăderea facturilor la energie și la protecția mediului.

Emilian Crețu și Gabriel Nebunu s-au ales cu distincții din partea Maiei Sandu

Veste uimitoare pentru actorul Emilian Crețu și interpretul de muzică populară Gabriel Nebunu. Aceștia au fost anunțați chiar de către fani că au primit distincții din partea președintelui Maiei Sandu, informează unica.md.

Actorul Emilian Crețu și artistul Gabriel Nebunu au primit mesaje de la fani care îi anunțau și-i felicitau pentru distincții primite de la președintele Maia Sandu. Ambii au anunțat despre asta pe story.

Ambele decrete privind conferirea medaliei ”Meritul Civic” au fost semnate de Maia Sandu pe data de 16 decembrie.

În decret se specifică că medaliile sunt oferite ”pentru contribuția adusă la desfășurarea exercițiului democrației în țara noastră, promovarea valorilor naționale și europene prin artă și cultură, precum și pentru implicare civică activă.”

Îi felicităm pe ambii pentru aceste distincții și le urăm mult succes!

Un sat spaniol a fost scos la vânzare pentru 260.000 de euro. Cumpărătorul se va alege cu 44 de case și un bazin de înot
Articolul anterior
A dat o petrecere pentru fiica ei de 3 ani, dar nimeni nu a venit la eveniment. „Mi-a frânt inima, micuța și-a mâncat pizza de una singură” VIDEO!
Articolul următor