Aceste portrete șocante arată toată puterea centurilor de siguranță. Într-un accident grav, centurile adesea lasă astfel de vânătăi uriașe – acesta este prețul vieților salvate.
Nu este greu de intuit cum s-ar fi încheiat aceste accidente dacă corpul nu ar fi fost fixat cu centura de siguranță.
Inițiativa de a crea astfel de imagini aparține Agenției pentru Transporturi din Noua Zeelandă.
Autorii proiectului au dorit lansarea unei asemenea campanii pentru a reduce numărul deceselor cauzate de accidente rutiere. Statisticile spun că până la 90% din decese au loc, deoarece șoferii și pasagerii nu sunt fixați cu centura de siguranță. Proiectul a implicat persoane reale care au supraviețuit în accidente auto.
Un avion nu a putut ateriza o oră la Chișinău și s-a întors la Istanbul
Un avion care zbura din Istanbul spre Chișinău, având la bord 160 de pasageri, a fost nevoit să revină în Turcia, după ce nu a putut ateriza din cauza condițiilor meteorologice dificile. Potrivit Autorității aeronautice civile din Republica Moldova, aeronava a încercat de două ori să aterizeze, însă vântul puternic a determinat căpitanul să ia decizia de întoarcere, în conformitate cu procedurile de siguranță, transmite IPN.
Zborul, operat de o companie aeriană turcă, urma să ajungă pe Aeroportul internațional Chișinău la ora 14:45. Avionul a zburat aproape o oră deasupra teritoriului Republicii Moldova, apoi s-a întors la punctul de plecare – Aeroportul din Istanbul. Zborul a fost redirecționat din cauza rafalelor de vânt.
Reprezentanții Autorității aeronautice civile au explicat că decizia comandantului a fost luată în baza unei evaluări a riscurilor, având în vedere siguranța pasagerilor. Informațiile oficiale furnizate de MOLDATSA confirmă că starea vremii era nefavorabilă și nu permitea aterizare în siguranță.
Jurnalistul Adrian Prodan, aflat la bord, a relatat pe rețele de socializare experiența trăită – „a fost cea mai strașnică zi”, menționând că avionul a zburat aproximativ o oră deasupra Moldovei, fără ca pasagerii să fie informați exact despre ce se întâmplă, ulterior aeronava a revenit în Turcia, unde a aterizat în siguranță.
Autoritățile subliniază că toate măsurile luate au respectat reglementările internaționale, iar prioritatea a fost protejarea vieții pasagerilor.
Vladimir Putin nu va fi judecat în lipsă pentru crime de război cât timp este președinte
Tribunalul special pe care națiunile occidentale intenționează să-l înființeze pentru a judeca crima de agresiune împotriva Ucrainei nu îl va pune sub acuzare în lipsă pe Vladimir Putin, atât timp cât acesta rămâne președinte al Federației Ruse. Aceeași prevedere se va aplica și premierului rus, Mihail Mișustin, și ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, potrivit unor oficiali europeni care cunosc procesul, citați de Euronews.
Urmărirea acestor oficiali la nivel înalt va fi permisă numai dacă inculpații sunt prezenți fizic în sală – puțin probabil, având în vedere că Rusia nu recunoaște invazia Ucrainei ca fiind o agresiune și se opune ferm cooperării cu Occidentul. Alternativ, un proces în lipsă ar putea fi desfășurat după ce Putin va părăsi funcția. Condițiile sunt stabilite în proiectul de acord care ar oferi baza legală pentru înființarea tribunalului special în cadrul Consiliului Europei, o organizație pentru drepturile omului cu sediul la Strasbourg.
Organizația nu face parte din Uniunea Europeană, dar blocul este strâns legat de proces. Lucrările tehnice s-au încheiat la sfârșitul lunii martie în timpul unei reuniuni a așa-numitului „Core Group” de la Strasbourg, care a produs trei proiecte de documente separate: un acord bilateral între Ucraina și Consiliul Europei, statutul tribunalului special și acordul care detaliază managementul tribunalului special.
Semnarea va avea loc la Kiev pe 9 mai, de Ziua Europei, deși calendarul exact va depinde de aprobarea politică. Limitările procesului în lipsă sunt văzute ca un „compromis” între țări, a indicat un oficial al UE. După luni de deliberări, prevederea este acum o „afacere finalizată”, practic fără șanse de a fi modificată înainte de prezentare. „La finalul zilei, este vorba de politică și de negocieri”, a precizat oficialul.
Odată ce Kievul va semna acordul, textul va fi supus la vot în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, care reunește reprezentanți ai celor 46 de națiuni care sunt parte din organizație. Rusia a fost expulzată la scurt timp după ce a început războiul. Va fi necesară o majoritate de două treimi pentru a ratifica acordul și este aproape garantată datorită sprijinului larg pentru inițiativa din partea statelor membre. Unele țări care au adoptat poziții prietenoase cu Rusia, cum ar fi Ungaria și Serbia, ar putea să se abțină sau să voteze împotriva acesteia, deși nu se vor aplica drepturi de veto individuale.
Donald Trump ridică de la o zi la alta taxele pentru China
Președintele american Donald Trump anunță mărirea tarifele pentru China, până la 125%. Este ultima cifră aruncată de Trump în războiul comercial pe care l-a declanșat la nivel global, dar în special împotriva Chinei, țară pe care americanii o consideră principalul adversar, scrie euronews.ro.
Liderul de a Casa Albă a făcut anunțul pe propria sa rețea de socializare, ca reacție după ce chinezii au anunțat și ei tarife „în oglindă” pentru produsele americane, dar care au un cuantum de 84%.
Totodată, Trump a anunțat o „pauză de 90 de zile” pentru punerea în aplicare a unora dintre tarifele mai ridicate aplicate unor state și rămânerea la doar 10%.
Însă nu este clar dacă acesta a fost planul lui Trump, de la bun început, sau o reacție după modul în care au intrat în panică investitorii și după valul de dezaprobare tot mai mare din partea populației, potrivit CNBC.
„Din cauza lipsei de respect pe care China pe care China a arătat-o față de piețele mondiale, prin prezentul anunț, ridic tariful impus Chinei de către Statele Unite ale Americii la 125%, cu efect imediat. La un moment dat – sperăm că în viitorul apropiat – China își va da seama că zilele în care jefuia SUA și alte țări nu mai sunt sustenabile sau acceptabile.
În schimb și pe baza faptului că peste 75 de țări au solicitat reprezentanților Statelor Unite, inclusiv Departamentelor Comerțului, Trezoreriei și USTR, să negocieze o soluție
la subiectele discutate privind comerțul, barierele comerciale, tarifele, circulația valutară, și tarifele nemonetare și că aceste țări, la sugestia mea fermă, nu s-au răzbunat în niciun fel, sub nicio formă, împotriva Statelor Unite, am autorizat o PAUZĂ de 90 de zile și un tarif reciproc substanțial redus în această perioadă, de 10 %, de asemenea cu efect imediat. Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei probleme!”