Republica Moldova poate beneficia de fondurile programului european LIFE, prin care sunt finanțate acţiunile pentru Mediu și Climă. Invitaţia a venit chiar din partea Comisarul European pentru mediu, oceane și pescuit aflat în vizită la Chişinău. Înaltul oficial a ţinut un discurs în Parlament despre tranziţia la energia verde prin investiţii, lucru mai necesar ca niciodată în contextul crizei de gaze naturale şi electricitate.
VIRGINIJUS SINKEVIČIUS Comisarul European pentru mediu, oceane și pescuit: „Programul LIFE este instrumentul de finanțare al UE pentru mediu și acțiunea climatică. Funcționează din 1992 și a cofinanțat peste 5800 de proiecte în ţări UE și non-UE. Finanțarea programului LIFE se ridică în prezent la 5,4 miliarde de euro. Așa că este o mare plăcere să invităm Republica Moldova în programul LIFE. Permiteți-mi să subliniez, nu este doar un fond. Este o competiție sănătoasă în căutarea celor mai buni. Este inovație și creativitate. Cred că oamenii din Republica Moldova nu sunt lipsiţi de această calitate. Sunt sigur că veți fi un atu pentru program și aștept cu nerăbdare să vizitez în viitor unul dintre proiectele finanțate aici în Moldova prin LIFE.
Şi autorităţile de la Chişinău şi-au reiterat obiectivul de reducere a consecinţelor în urma schimbărilor climatice, dar şi trecerea la energia verde.
IGOR GROSU preşedintele Republica Moldova:„Aerul poluat nu are hotare. Creșterea temperaturii pe glob nu se oprește la vamă. Depindem unul de altul şi vom acţiona împreună. Am intensificat căutare de resurse de energie regenerabilă, mai ales în fața crizei energetice. Dacă toate aceste capacități alocate vor fi valorificate, ponderea energiei electrice din surse regenerabile va crește de la 4% la 30%. Am redus birocrația pentru a stimula instalarea de sisteme fotovoltaice de consumatori.”
Oficialul european s-a referit şi la actualele provocări ale Republicii Moldova privind asigurarea cu electricitate şi gaze.
VIRGINIJUS SINKEVIČIUS Comisarul European pentru mediu, oceane și pescuit: „Rusia foloseşte energia drept armă pentru a șantaja Europa. Moldova este una dintre țările cele mai afectate. Nu ar trebui și nu ne este frică de șantajul Rusiei. Sunt conștient de alte implicații ale acestui război în R. Moldova, precum recenta pană masivă de curent cauzată de atacurile rusești asupra infrastructurii electrice din Ucraina. Sunt necesare măsuri suplimentare pentru a consolida rezistența sistemelor de alimentare cu energie, inclusiv creșterea utilizării surselor regenerabile. În acest context, vreau să vă asigur: un prieten la nevoie este într-adevăr un prieten. Și pentru Republica Moldova asta este Uniunea Europeană.”
sursa: www.tvrmoldova.md