Coletele care vor valora mai puțin de 45 de euro nu vor mai fi impozitate

Plafonul de impozitare în cazul coletelor trimise de persoane fizice din străinătate către persoanele fizice din Republica Moldova va fi majorat la 45 de euro. Altfel spus, coletele, care vor valora mai puțin de 45 de euro, nu vor mai fi impozitate, așa cum se întâmplă în prezent. Sunt prevederile unui proiect elaborat de Ministerul Finanțelor. Decizia finală privind noile prevederi va fi luată după procedura de consultare publică a proiectului.

„În proiectul pe care noi l-am propus spre dezbatere publică, avem situația în care coletele transmise de la persoană juridică spre persoană fizică în Republica Moldova este de 150 de euro. Noi vorbim despre coletele de la persoană fizică către persoană fizică. Noi am propus spre consultări publice 45 de euro, adică noi majorăm acest prag de la 0 la 45 de euro, astfel încât să avem un confort mult mai mare care transmit coletele de la persoană fizică la persoană fizică”, a spus ministrul Finanțelor, Petru Rotaru.

După ce în spațiul public au apărut anumite interpretări false privind proiectul Ministerului Finanțelor, instituția a precizat că regimul fiscal aferent trimiterilor poștale de la afaceri către persoană fizică, realizate prin intermediul platformelor de comerț electronic, rămâne neschimbat, scutirea de taxe de import fiind aplicată pentru trimiterile expediate a căror valoare nu depășește 150 euro, începând cu 1 ianuarie 2024.

În prezent, coletele transmise de o persoană fizică aflată peste hotarele țării către o altă persoană fizică din Republica Moldova se impozitează de la primul leu, respectiv, prin noul proiect se urmărește majorarea plafonului de impozitare de cel puțin 45 euro.

Decizia finală urmează a fi luată după procedura de consultare publică asupra proiectului, prin care se urmărește alinierea la directivele europene, a subliniat ministrul Finanțelor.

Fostul inginer cadastral din Elizaveta, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență

Un fost inginer cadastral din cadrul Primăriei satului Elizaveta din mun. Bălți, reținut de CNA într-un dosar de trafic de influență.

Ofițerii CNA și procurorii au reținut, astăzi, un fost inginer cadastral din cadrul Primăriei s. Elizaveta, mun. Bălți, suspectat de comiterea traficului de influență asupra unor funcționari publici. Potrivit denunțului, ex-angajatul Primăriei ar fi pretins și primit mijloace financiare ce nu i se cuvin pentru a facilita procesul de eliberare a unor acte cadastrale.

Astfel, bănuitul ar fi pretins, acceptat și primit 15 000 de lei, iar ulterior alte 500 de euro, susținând că are influență asupra arhitectului-șef din cadrul Primăriei mun. Bălți și că îl poate determina să avizeze mai multe acte de urbanism pentru legalizarea unei construcții. De asemenea, acesta ar fi susținut că ar avea influență și asupra primarului sat. Elizaveta pe care îl poate convinge să grăbească aprobarea setului de documente fără a crea anumite impedimente la elaborarea și eliberarea certificatul de urbanism și a autorizației de construire.

Astăzi, în urma unor percheziții autorizate, persoana a fost reținută, fiind plasată în izolator pentru 72 de ore, iar cercetările pe caz continuă sub conducerea procesuală a Procuraturii mun. Bălți.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

Andreea Bostănică, scăldată în cadouri de zeci de mii de euro. Se laudă că îi intră în conturi 20.000 euro pe săptămână

Artista originară din Republica Moldova, Andreea Bostănică, se află de câteva zile bune într-un scandal de proporții. Publicul, atent la fiecare mișcare pe care o face, se întreabă ce studii sau ce pregătire muzicală are tânăra, iar aici este răspunsul!

Andreea Bostănică obișnuiește, de ceva vreme, să se afișeze în mediul online cu tot felul de cadouri de zeci de mii de euro și nenumărate buchete de flori, fără să dea doi bani pe oamenii care o critică. Ei bine, tânăra a împărțit internetul în două: mai exact cei care îi iau apărarea și apreciază stilul său de viață și „răutăcioșii”, care sunt convinși că este sponsorizată de un bărbat potent din punct de vedere financiar, scrie perfecte.ro.

Comentariile agresive, criticile și injuriile curg în secțiunea de comentarii de la fiecare postare pe care o face, dar ea rămâne indiferentă și continuă să se afișeze înconjurată de obiecte de lux, convinsă că a muncit foarte mult pentru ceea ce are. Reamintim că Andreea Bostănică a fost surprinsă în compania unui milionar din Dubai, lăudându-se în același timp că face, pe săptămână, cât nu fac oamenii de rând într-un an.

„Ce să zic dragilor, voi îmi dați hate, eu am făcut în 15 minute cât faceți voi în trei luni, de fapt, cred că mai mult. Ce să faci, asta e viața. Eu vă iubesc. Dați hate în comentarii. Este foarte amuzant pentru că oamenii mă urăsc fără niciun motiv, iar eu mă simt cu adevărat rău pentru ei, mă simt rău și asta este amuzant. Voi invidioșilor, mi-e milă de voi sincer, mi-e milă de voi, să vă ajute Dumnezeu.

Îmi dau seama ce viață tristă aveți, voi trăiți tot cu viața mea, dar asta este. De asta sunt eu aici. De asta am făcut eu în 20 de minute, cât nu faceți voi în 3 luni de muncă”, spunea, mândră, Andreea Bostanică.

Andreea Bostănică a urmat cursurile Liceului Teoretic Dragoș Vodă din Stăuceni, Chișinău, la profilul umanist, iar la examenul maturității a luat note mult mai mici față de ceea ce spunea ea în mediul online. Potrivit ance.gov.md, citat de fanatik.ro, tânăra a obținut, la limba și literatura română, nota 5.

La engleză a luat 6, la istoria românilor și universală a primit 5, iar la geografie a luat tot 5. Media generală, după probele orale, a fost de 5,88.

Cât despre pregătirea muzicală și actoricească, Andreea Bostănică a spus că este semnată cu o anumită casă de discuri, unde alături de echipa sa își face versurile și clipurile video. Cea mai cunoscută tânără din Republica Moldova a mai spus, de asemenea, că a urmat cursuri de actorie, însă nu a arătat niciodată că acestea ar fi recunoscute în vreun fel.

Mai mult decât atât, „Regina TikTok-ului” a spus, în urmă cu aproape un an, că nu are de gând să se înscrie la facultate, preferând să „facă pauză”

Accident grav la Măgdăcești: Un TIR și un microbuz s-au ciocnit violent

Accident grav la Măgdăcești. Potrivit imaginilor video, trimise la adresa redacției impactul a avut loc între un TIR și un microbuz Ford Transit. La fața locului a intervenit o echipă de descarcerare, scrie unimedia.info.

colaj foto: unimedia.info

Potrivit imaginilor video în preajmă se circulă cu dificultate.

Și-a părăsit soțul pentru că s-a îndrăgostit de băiatul lui. Acum are doi copii cu fostul ei fiu vitreg
Articolul anterior
România va încasa peste 9 milioane de euro de la UEFA pentru calificarea la Campionatul European. Câți bani va primi în caz de victorie
Articolul următor