Concert de caritate în susținerea fiicei Georgetei Voinovan! Colegii artistei s-au mobilizat și vin în susținerea ei

Dana, fiica Georgetei Voinovan, are nevoie de transplant renal, iar artiștii-colegi vin în susținerea ei. Aceștia s-au mobilizat pentru a ajuta să adune suma necesară pentru transplantul costisitor.

Mai mulți artiști au acceptată să-i vină în ajutor artistei și vor evolua în concertul din data de 10 aprilie, la Palatul Republicii.

BRIO SONORES, Anișoara Puică, Vitalie Dani, Costi Burlacu și Corina Țepeș, Nelly Ciobanu, Vladimir Fotescu, Aura, CATHARSIS, Irina și Anatol Bivol, Natalia Proca, Geta Burlacu, Georgeta Voinovan și studioul „Crescendo”, Trio Next Tango, vor urca în scenă. Spectacolul va fi prezintat de: Andrei Porubin și Sergiu Beznițchi, iar regizor va fi Svetlana Frumusachi.

Biletele pot fi cumpărate de AICI!

”Noi, interpreții, pe parcursul carierei noastre artistice, am cantat la sute de concerte de caritate. Acum e randul vostru să dați o mână de ajutor.”, a fost mesajul Aurei.

Fiica mai mare a artistei Georgeta Voinovan luptă de șapte ani cu o afecțiune gravă. Recent a fost confirmat faptul că are nevoie de urgență de un transplant renal.

Cei care vor să ofere un ajutor o pot face pe linkurile de mai jos.

Link online pentru donații din orice colț al lumii:

Mcharity.org

SMS cu textul 260 la 3300 (Moldcell) sau 9005 (Unite): 45 lei 

(0)900 09005 din rețelele fixe, mobile Moldtelecom: 45 lei

Paypal: office@mcharity.org – Diana Simmons 

Bancare

MDL

Depuneți pe numele fundației: Fundația MCharity

Codul băncii: AGRNMD2X

Cod Fiscal: 1021620005849

IBAN Lei: MD22AG000000022514454458

IBAN USD: MD54AG000000022514454464

IBAN EUR: MD81AG000000022514454463

Adăugați în comentariile plății: pentru Diana Simmons 

Revolut

IBAN: LT43 3250 0579 3096 9989

SWIFT: REVOLT21

Notați în comentariu – pentru Diana Simmons

Un bărbat din Ștefan Vodă și-a bătut soția pentru că nu i-a plăcut ceapa cumpărată de ea

Un individ și-a agresat fizic soția, pentru că nu i-a plăcut ceapa pe care o cumpărase femeia. Cazul a avut loc în martie 2023, într-o localitate din raionul Ștefan Vodă, iar instanța l-a recunoscut vinovat abia în decembrie 2024 vinovat pe suspect, scrie pulsmedia.md.

Femeia a relatat că în ziua incidentului, după ce au stat la masă cu vecinii, individul s-a dus să verifice undițele instalate pe malul Nistrului și i-a cerut să meargă la o localnică, ca să cumpere ceapă. Bărbatul i-a mai spus consoartei că s-a înțeles cu vânzătoarea în prealabil.

Victima a mers după cumpărătură, iar la revenire și-a găsit soțul acasă. Între cei doi s-a iscat o ceartă, pentru că ceapa era prea măruntă, bărbatul a împins femeia, iar aceasta s-a lovit de ușă, suportând o rană în regiunea capului.

Când a înțeles că nu poate opri sângele, soții au solicitat intervenția ambulanței și Poliției. Bănuitul a primit ordin de restricție pentru 10 zile, iar asistenta socială din localitate a comunicat că ambii soți consumă băuturi alcoolice, însă femeia se comportă mai agresiv decât bărbatul când se află în stare de ebrietate, îi maltratează pe cei doi copii ai săi și provoacă certuri cu soțul.

Individul și-a recunoscut fapta în fața instanței. Bărbatul va efectua 115 ore de muncă neremunerată în folosul comunității, iar dacă se va eschiva, i se va aplica pedeapsă cu închisoarea, o zi fiind echivalată cu 4 ore de muncă neremunerată în folosul comunității. Bărbatul a mai fost obligat să plătească 320 de lei pentru expertiza judiciară efectuată.

Peste 620 de cupluri longevive din Capitală au beneficiat de ajutor financiar

Primăria municipiului Chișinău continuă să onoreze familiile și persoanele care sunt exemple de stabilitate, loialitate și contribuție valoroasă în comunitate, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Astfel, în anul 2024, municipalitatea a oferit suport financiar pentru 621 de cupluri longevive și opt persoane centenare, ca parte a unui program dedicat acestora, transmite Știri.md.

Cupluri longevive:

  • 50 de ani de căsătorie – 558 de cupluri au primit câte 5.700 de lei.
  • 60 de ani de căsătorie – 60 de cupluri au primit câte 7.500 de lei.
  • 70 de ani de căsătorie – trei cupluri au primit câte 10.000 de lei.

Persoane centenare:

În anul 2024, opt persoane centenare au beneficiat de sprijin financiar:

  • Patru persoane care au împlinit 100 de ani.
  • O persoană de 101 ani.
  • O persoană de 102 ani.
  • O persoană de 103 ani.
  • O persoană de 105 ani.

Fiecare persoană a primit câte 5.000 lei.

În total, municipalitatea a alocat suma de 6.700.600 de lei pentru susținerea acestor categorii.

„Această inițiativă reflectă grija și respectul municipalității pentru cei care, prin exemplul lor, contribuie la consolidarea valorilor familiei și solidarității în comunitate”, explică membrii Primăriei Capitalei.

Deconectările de curent electric devin realitate

Cel mai mare furnizor de energie electrică din țară, compania Premier Energy Distribution, a pregătit un program de întreruperi planificate ale energiei electrice în cazul unei posibile sistări a livrărilor de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului începând cu 1 ianuarie 2025.

Potrivit reprezentanților companiei, programul de întreruperi va fi aplicat exclusiv în cazul unui deficit de energie electrică în sistem, scrie point.md.

Lista localităților și străzilor unde sunt posibile întreruperi poate fi găsită mai jos. Reprezentanții companiei au confirmat autenticitatea acesteia ca răspuns la solicitarea redacției Point.md.

În listă sunt indicate localitățile și străzile unde se vor aplica întreruperi temporare de energie electrică.

„În orice caz, operatorul sistemului de distribuție monitorizează cu atenție evoluția situației, este în contact permanent cu autoritățile centrale și operatorul sistemului de transport și va informa corespunzător publicul prin canalele sale de comunicare despre situația operativă în condițiile unei situații de urgență”, au răspuns reprezentanții companiei.

Din 16 decembrie, în Moldova este în vigoare starea de urgență. Potrivit autorităților, măsurile sunt orientate spre a răspunde rapid provocărilor legate de posibila suspendare a livrărilor de gaze naturale de către „Gazprom”. Printre planuri se numără achiziții urgente de resurse energetice, derogări de la legislația în vigoare și implementarea unui amplu sistem de protecție socială.

Premier Energy a prezentat mai multe grafice posibile pentru întreruperile planificate de energie electrică.

Necesarul de 120 MW a fost împărțit în 12 blocuri a câte 10 MW fiecare: A, B, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L. Fiecare bloc poate fi deconectat pentru intervale de câte opt ore. Primul interval este de la 00:00 la 08:00, al doilea de la 08:00 la 16:00, iar al treilea de la 16:00 la 00:00.

Compania Premier Energy a promis să informeze consumatorii în mod punctual despre graficele de întreruperi prin canalele oficiale de comunicare și prin e-mail.

Mai mult, cetățenii sunt îndemnați să se aboneze la buletinul informativ electronic.

Un kazah, suspectat că ar fi furat mai multe biciclete din Ialoveni. Poliția l-a reținut
Articolul anterior
Anunț șocant în Rusia! Autoritățile au demarat procedura de desemnare a Alei Pugaciova, legenda muzicii sovietice, drept „agent străin”
Articolul următor