Feodor Dostoievski a fost unul dintre cei mai mari scriitori ruşi, dar şi unul dintre cei mai importanţi scriitori din istoria omenirii, operele sale având un efect profund și de durată asupra literaturii, filozofiei, psihologiei și teologiei secolului al XX-lea.
Feodor Mihailovici Dostoievski s-a născut în data de 30 octombrie 1821, la Moscova, în Imperiul Rus. Părinţii săi au fost Mihail şi Maria, care au avut în total opt copii, Feodor fiind cel de-al doilea. I-a plăcut lectura de mic copil, citind de la o vârstă fragedă basme și legende scrise atât de autori ruși, cât și de străini, relatează www.desprelume.ro.
Feodor Dostoievski şi-a pierdut mama în anul 1837, pe când avea numai 15 ani. Aceasta a rămas în memoria viitorului scriitor ca o femeie grațioasă, mereu capabilă să afișeze afecțiune și căldură. În contrast, personalitatea tatălui se remarca prin rigiditate, ambiție, dar și un temperament predispus la melancolie.
Uletrior, Feodor şi fratele său, Mihail, au fost trimişi la Universitatea Tehnică de Inginerie Militară din Sankt Petersburg, în urma insistenţelor unui tată autoritar, care era medic militar. În timpul şcolii, Dostoievski a descoperit, printre altele, operele lui Shakespeare, Balzac, Dickens, Schiller, Goethe și Rousseau.
În doar doi ani, Feodor Dostoievski avea să-şi piardă şi tatăl. Mihail Dostoievski a murit în 1839, în împrejurări controversate, existând suspiciunea de crimă asupra sa. Presupuşii autori, însă, au fost achitaţi.
Începutul carierei de scriitor
Romanul de debut al lui Dostoievski a fost „Oameni sărmani”, scris în anul 1845 şi publicat în anul următor. Acesta este un roman epistolar, care prezintă corespondența dintre doi prieteni săraci și nefericiți. Romanul este o critică a societății ruse din acea perioadă, marcată de sărăcie, corupție și injustiție. A fost apreciat de critici și de public și i-a adus lui Dostoievski faima și recunoașterea ca scriitor.
În anii 1847 și 1848 Dostoievski a mai publicat Gazda (1847, nuvelă), Nopți albe (1848, povestire) și Inimă slabă (1848, povestire), cărți în care autorul şi-a regăsit gustul pentru romantic și fantastic.
Dostoievski a fost implicat în activități politice și sociale și a făcut parte din Cercul Petraşevski, un grup de intelectuali liberali care discutau despre literatură, filozofie și reforme sociale. Acest grup a fost organizat de Mihail Petraşevski, un adept al socialistului utopic francez Charles Fourier. Printre membrii săi se numărau scriitori, profesori, studenți, funcționari guvernamentali minori și ofițeri de armată.
Arestarea şi condamnarea la moarte
Feodor Dostoievski a fost arestat în aprilie 1849, tocmai din cauza apartenenţei la Cercul Petraşevski. Ancheta a constat în special în interogarea separată a deținuților pe baza informațiilor culese de un agent al poliției secrete care a reușit să se infiltreze în Cercul Petrașevski în timpul ultimelor șapte întâlniri ale grupului.
Dostoievski a fost condamnat, alături de ceilalţi membri ai Cercului, pentru presupuse activități antiguvernamentale. Verdictul a fost dat pe 16 noiembrie 1849. Dintre cei douăzeci și doi de acuzați, toţi, în afară de unul, au fost condamnați la moarte prin împuşcare în faţa plutonului de execuţie.
În data de 23 decembrie 1849, după opt luni petrecuţi după gratii, condamnații au fost duși în Piața Semionovski, pentru a fi executaţi. Trei dintre ei chiar au fost legați de stâlpi în fața plutonului. Călăii şi-au pregătit armele, iar la un moment dat s-a auzit ordinul: „Pregătiţi-vă să trageţi!”
Feodor Dostoievski se afla în grupul care ar fi urmat să fie executat imediat după cei trei și a asistat la întreg spectacolul premergător execuţiei. Un membru al grupului a povestit că, în așteptarea morții, Dostoievski a rostit: „Vom fi cu Hristos!”
Ca într-un film, în ultimul moment, un ordin al ţarului Nicolae I a întrerupt execuţia. Acesta a transmis că i-a iertat pe cei care urmau să fie executaţi. Ţarul a încercat astfel să impună atât teamă, cât şi să obţină recunoştinţa oamenilor. Cu toate acestea, unul dintre cei care fuseseră așezați în fața plutonului, nu a rezistat presiunii psihologice și a înnebunit pe loc.
Feodor Dostoievski, condamnat la muncă silnică
Ordinul ţarului i-a scăpat pe membrii Cercului Petrașevski de moarte, dar nu şi de închisoare. Pedeapsa lor a fost comutată la muncă silnică în Siberia și serviciu militar pe viață.
După un drum de paisprezece zile cu sania trasă de cai, Dostoievski și alți doi deținuți, Jastrzembski și Durov, au ajuns în data de 9 ianuarie 1850, în Tobolsk. Acesta era un important centru de sortare a exilaților, din Siberia. Pe Jastrzembski, care nu mai putea îndura chinurile cauzate de frig și oboseală, Dostoievski l-ar fi convins să nu se sinucidă.
În data de 23 ianuarie 1850, Feodor Dostoievski a ajuns la închisoarea din Omsk. Printre muncile pe care a fost obligat să le presteze se numără descărcarea șlepurilor, măcinarea alabastrului sau fabricarea și transportarea cărămizilor.
Trantament inuman în lagăr
„Trăiam la grămadă, cu toții într-o singură cazarmă. Imaginează-ți o construcție veche, dărăpănată, de lemn, care demult ar fi trebuit să fie dărâmată și care deja nu mai putea folosi la nimic. Vara, căldură înăbușitoare; iarna, ger insuportabil. Toate podelele erau putrede. Mizeria de pe jos era groasă de un deget; oricine putea să alunece și să cadă. Ferestrele mici erau atât de acoperite de brumă, încât toată ziua era aproape imposibil de citit. […] Din tavan picura; peste tot bătea curentul. Noi stăteam ca heringii în butoi. […] Dormeam pe scânduri goale și ni se permitea doar să avem o pernă. Întindeam șubele peste noi, iar picioarele rămâneau mereu toată noaptea descoperite. Tremuram noapte de noapte. Purici, păduchi, gândaci, cu duiumul. […] De mâncare ne dădeau pâine și niște varză, prin care se întrezărea câte un sfert de livră de carne de vacă, de persoană.” – arăta Feodor Dostoievski într-o scrisoare trimisă fratelui său, Mihail, în data de 22 februarie 1854.
În timpul detenției, starea sănătății lui Dostoievski s-a înrăutățit. Scriitorul a suferit crize de epilepsie și de reumatism la picioare. Trăia cu teama perpetuă că putea fi brutalizat de comandantul închisorii, maiorul Krivțov, o fire impulsivă și tiranică, care îi biciua adesea pe deţinuţi pentru cea mai mică abatere.
Viața lui Dostoievski în Siberia a fost grea și plină de suferință, dar și de transformare spirituală și artistică. A petrecut patru ani în lagărul de muncă forțată de la Omsk, unde a fost supus la condiții dure, boli, foame și violență. A fost deseori ținta ostilității celorlalți prizonieri din cauza statutului său de nobil intelectual. De asemenea, a fost privat de libertatea sa de a citi și de dreptul de a scrie.
Totuși, în această perioadă, Dostoievski a cunoscut și oameni remarcabili, care i-au inspirat personajele din operele sale ulterioare. A întâlnit criminali, revoluționari, țigani, polonezi și chiar un prinț georgian. A învățat despre viața și sufletul omului rus, despre credința și iertarea creștină, despre frumusețea și cruzimea umanității.
Viaţa lui Feodor Dostoievski de după lagăr
Feodor Dostoievski a ieşit din regimul de detenție în data de 15 februarie 1854, dar pedeapsa sa nu a fost pe deplin ispășită. Mai avea de îndeplinit a doua parte a sentinţei la care fusese condamnat, respectiv serviciul militar pe perioadă nedeterminată.
Dostoievski a fost înrolat ca soldat în trupele Corpului Siberian Separat. A petrecut mai mult de cinci ani în Semipalatinsk. În prezent, localitatea se numeşte Semey şi se află în Kazahstan.
În Semipalatinsk s-a îndrăgostit și s-a căsătorit cu Maria Dmitrievna Isaeva, o văduvă care avea un copil. Tot acolo a reușit să-și reia scrisul și a început să lucreze la romane și povestiri scurte.
Dostoievski s-a întors la Sankt Petersburg în anul 1859, după ce i s-a permis să se întoarcă în timpul domniei împăratului liberal Alexandru al II-lea. Cu ajutorul fratelui său Mihail, care era editor de reviste literare, unele dintre operele lui Dostoievski au fost publicate.
Dependenţa de jocuri de noroc
Între anii 1862 și 1863, scriitorul a vizitat Franța, Italia, Germania și Elveția. În această perioadă a fost expus la cazinourile din orașele germane Baden-Baden și Wiesbaden. A dezvoltat o dependență puternică de jocurile de noroc, jucând frecvent la ruletă.
Dostoievski a pierdut în mod repetat sume mari de bani la jocurile de noroc, ceea ce a dus la datorii financiare și probleme personale grave.
Feodor Dostoievski a încercat să-și acopere datoriile de jocuri de noroc prin scrierea unor romane, precum „Jucătorul” (1866), în care descrie experiențele unui tânăr intelectual rus cu dependența de jocuri de noroc. A scris „Jucătorul” într-un timp foarte scurt, sub presiunea unui contract cu un editor care stipula că dacă nu termina romanul la timp, editorul ar fi avut dreptul de a publica fără compensație toate operele viitoare ale lui Dostoievski pe o perioadă de nouă ani.
Deși s-a străduit să depășească dependența de jocuri de noroc, Dostoievski a continuat să fie bântuit de această problemă de-a lungul vieții sale.
Ultimii ani şi moartea lui Feodor Dostoievski
Cu excepţia vizitelor din Europa de Vest, Dostoievski a locuit la Sankt Petersburg până la sfârșitul vieții sale. A schimbat apartamentele la fiecare câțiva ani și deţinea puţine lucruri.
Soția sa a murit în anul 1864. La fel şi fratele său, Mihail. Aceste pierderi au lăsat o mare durere în sufletul scriitorului. În ciuda acestor pierderi, acelaşi 1864 a fost și anul scrierii nuvelei Însemnări din subterană, considerată aproape în unanimitate de critici drept o capodoperă.
Feodor Dostoievski s-a recăsătorit, de această dată cu o femeie mult mai tânără, pe nume Anna Grigorievna. Aceasta i-a servit ca asistentă și copistă, adesea scriitorul dictându-i romanele, în contextul datoriilor pe care şi le-a creat în perioada neagră când era dependent de ruletă.
Dostoievski a scris multe dintre cele mai cunoscute opere ale sale la Sankt Petersburg, inclusiv Crimă și pedeapsă, Idiotul și Frații Karamazov. A folosit orașul ca sursă de inspirație și ca fundal pentru personajele și temele sale complexe.
În dimineața zilei de 28 ianuarie/9 februarie 1881, Anna Grigorievna Dostoievskaia s-a trezit în timp ce soţul său o fixa cu privirea. „Știi, Ania, nu dorm de trei ore și mă tot gândesc, dar abia acum mi-am dat limpede seama că am să mor astăzi.”, i-a spus scriitorul soţiei sale. A pus-o apoi pe Anna să-i citească, la întâmplare, din Nou Testament.
În aceeaşi zi, sub privirile îndurerate ale soţiei sale, marele scriitor Feodor Dostoievski a murit la vârsta de 59 de ani, din cauza unei hemoragii pulmonare. A fost înmormântat la Cimitirul Tikhvin din Sankt Petersburg.
sursa: www.desprelume.ro
