Copiii și tinerii sunt invitați să participe la Concursul Național de Muzică Academică „Eugen Doga”

Copiii și tinerii de până la 18 ani sunt invitați să participe la Concursul Național de Muzică Academică „Eugen Doga”. Acesta este organizat de către Primăria municipiului Chișinău și va avea loc pe 13 aprilie.

„Evenimentul are drept scop promovarea artei academice, creației artistice a compozitorului Eugen Doga, stimularea creativității, promovarea valorilor estetice și asigurarea schimbului de experiență între instituțiile de învățământ artistic”, ne informează organizatorii.

Concursul se va desfășura în următoarele compartimente: Pian; Instrumente cu coarde (vioară, violoncel); Chitară clasică.

Pot participa elevi ai școlilor de muzică și arte din întreaga țară, cu vârsta cuprinsă între 7-18 ani, conform următoarelor categorii: A. 7 – 10 ani; B. 11 – 13 ani; C. 14 – 18 ani.

Participanții vor pregăti repertoriul conform categoriilor de vârstă și vor evolua fără repetiții.

Înscrierea la concurs va avea loc până la data de 8 aprilie, curent și se face în baza formularului, copiei adeverinței de naștere și a acordului de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Formularul de participare se expediază Comitetului Organizatoric, în varianta electronică, cu 10 zile înainte de desfășurarea concursului la adresa electronică: concursnationaleugendoga@gmail.com cu specificarea Concursul „E.Doga”.

Fiecare concurent va primi diplomă de participare, fiind prevăzute totodată și următoarele premii:

Premiul Mare pentru fiecare compartiment și premiile I, II, III și mențiuni pentru fiecare categorie de vârstă.

Rezultate concursului vor fi făcute publice în cadrul Concertului de Gală, care va avea loc pe 21 aprilie 2024.

Meteorologii prognozează îngheț în nordul Moldovei

Serviciul Hidrometeoroogic de Stat (SHS) anunță prognoza meteo pentru intervalul 27-29 aprilie. În acest weekend, se așteaptă înghețuri în raioanele de nord.

Meteorologii spun că vremea devine stabilă pentru intervalul următor. Precipitații nu se prevăd.

Vântul va sufla din sectorul de nord slab la moderat.

Temperaturile noaptea vor fi normale pentru această perioadă, oscilând în general între +3..+8°C, iar luni între +5..+10°C. Cu toate acestea, noaptea ce urmează în raioanele de nord există pericol de îngheț la suprafața solului cu intensitatea de până la -3°C.

Pe parcursul zilei de astăzi, temperatura va crește de la +15..+20°C, până la +17..+22°C următoarele două zile.

Un şofer a intrat în plină viteză într-un automobil tras pe dreapta de poliţişti, în raionul Sângerei

Accident nocturn în raionul Sîngerei. Un șofer de BMW, fiind tras pe dreapta și documentat de un echipaj INSP, s-a ales și cu mașina boțită, după ce o Toyota s-a izbit de automobilul acestuia. Impactul a avut loc aseară, 26 aprilie, în localitatea Prepelița.

„Conducătorul unui autovehicul de model BMW, în vârstă de 37 de ani, se afla parcat pe marginea traseului R 6 Prepelița, fiind documentat de echipajul INSP.

În acest timp, din direcția localității Telenești se deplasa un autoturism de model Toyota Avensis, condus de un bărbat în vârstă de 52 de ani, care, fiind neatent, a tamponat autovehiculul de model BMW.

În urma impactului persoane traumate nu sunt.

La moment se stabilesc circumstanțele”, a declarat pentru Unimedia.info, Banari Ina, ofițer de presă din cadrul IP Sîngerei.

,,Românii au talent”. O fetiță din Chișinău a emoționat-o până la lacrimi pe Andra cu vocea sa

Mia Rusu are 12 ani, este din Chișinău, Moldova, și a dovedit că este talentată și foarte ambițioasă. Pasiunea pentru muzică a descoperit-o la vârsta de 5 ani, când a început să cânte melodiile din filmele și desenele animate pe care le urmărea. 

Mia Rusu a cântat pe scena „Românii au talent” piesa Le Temps des cathédrales, de Riccardo Cocciante. Fata a reușit să ridice în picioare publicul și pe cei patru membri ai juriul cu prestația sa.

„Este o fată foarte, foarte drăguță și curajoasă pentru că a ales o melodie atât de grea, cu foarte multe schimbări de tonalitate. (…) Ai atins toate notele astea, acutele. Bravo!”, a spus jurata Andra, după evoluția tinerei artiste.

„Mie mi se pare că ești genul de copil care zâmbește, dă din cap, acceptă tot ce i se spune, dar de fapt știe exact ce vrea. Da, eu cred că ești făcută pentru muzică! Îți face mare plăcere să fii pe scenă. Ai în față un drum lung, greu, cu suișuri și coborâșuri, dar foarte frumos dacă reușești să își îndeplinești tot ce ți-ai pus în minte”, a menționat, la rândul său, juratul Dragoș Bucur.

Ulterior, cei patru membri ai juriului i-au acordat câte un „Da”. Astfel, Mia Rusu a trecut în următoarea etapă a concursului de talente.

Ce i-au spus autoritățile ruse mamei lui Aleksei Navalnîi. Din ce cauză a murit disidentul în vârstă de 47 de ani
Articolul anterior
Nemțov, Politkovskaya, Navalnîi: cele mai zguduitoare crime politice din Rusia în timpul regimului lui Vladimir Putin. Cine este următorul?
Articolul următor