Cristiano Ronaldo a devenit prima persoană din lume care are jumătate de miliard de urmăritori pe Instagram

Fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo a devenit prima persoană din lume urmărită de 500 de milioane de oameni pe Instagram.

Ronaldo has been Manchester United's heartbeat' – Usain Bolt 'sad' to see  Portuguese heading out of Old Trafford | Goal.com US
foto: Getty Images

Pe lângă viața sa privată, campaniile publicitare pe care le promovează pe platforma de socializare l-au ajutat să obțină acest succes.

Jurnalistul britanic Piers Morgan l-a felicitat pe Ronaldo pentru realizare.

„Cristiano Ronaldo a devenit prima persoană care a ajuns la 500 de milioane de urmăritori pe Instagram, cu 124 de milioane mai mult decât cel mai apropiat rival al său pe locul 2… Lionel Messi. Felicitări, Cristiano”, a scris Morgan pe Twitter, potrivit The Sun

Ronaldo și Messi sunt două dintre cele trei vedete ale sportului din topul utilizatorilor cu cei mai mulți urmăritori de pe platforma de socializare.

Dwayne „The Rock” Johnson este pe locul cinci.

Fostul wrestler WWE are 348 de milioane de urmăritori, dar este precedat de Selena Gomez și Kylie Jenner, care sunt pe locul trei, respectiv patru.

Sub The Rock se află Ariana Grande, Kim Kardashian, Beyonce, Khloe Kardashian și Justin Bieber.

sursa

A început construcția celui mai lung tunel rutier subacvatic din lume. Va dura 7 minute să ajungi din Germania în Danemarca

Cel mai lung tunel rutier și feroviar din lume este construit pe sub Marea Baltică și măsoară 18 kilometri. Regele Frederik al X-lea al Danemarcei a inaugurat recent primul element de construcție al viitorui tunel feroviar care va lega cele două țări, scrie CNN citat de digi24.ro.

Se preconizează că lucrările se vor finaliza în 2029, iar acest tunel va contribui la tranziția ecologică a sectorului transporturilor. În plus, va reduce timpii parcurși între cele două țări. O călătorie traversată în prezent cu feribotul durează 45 de minute, iar prin tunelul subacvatic se va putea face în doar șapte minute. Se estimează că mașinile vor putea traversa Marea Baltică în doar zece minute pe cele patru benzi care vor fi construite. 

Tunelul, al cărui nume oficial este Fehmarnbelt Fixed Link, va avea o lungime de 18 kilometri, este unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură. Până la 2.500 de persoane vor lucra direct la proiectul de construcție. Michael Svane de la Confederația Industriei Daneze, una dintre cele mai mari organizații de afaceri din Danemarca, a declarat pentru CNN în 2022 că el crede că tunelul va fi benefic pentru întreprinderi din afara Danemarcei. Va fi cel mai lung tunel combinat rutier și feroviar din lume. Acesta va cuprinde două autostrăzi cu două benzi – separate de un pasaj de serviciu – și două căi ferate electrificate. Ideea de a se construi un tunel pe sub Marea Baltică a luat naștere în 2011, când s-a decis ca o legătură între insula Lolland din sudul Danemarcei și insula Fehmarn din nordul Germaniei. Lucrările pe partea daneză au început în iulie 2022, iar pe partea germană un an mai târziu. Întreaga construcție va costa 55,1 miliarde de coroane (8 miliarde de dolari) și va fi plătită de utilizatorii din Danemarca. Guvernul danez va decide taxa de drum pentru tunel într-o etapă ulterioară.   În prezent, traficul între peninsula scandinavă și Germania prin Danemarca poate fi efectuat fie cu feribotul prin Fehmarnbelt, fie pe o rută mai lungă prin podurile dintre insulele Zealand, Funen și peninsula Iutlanda.

Un bărbat din Dondușeni a murit electrocutat

Un bărbat de 81 de ani, din raionul Dondușeni, a murit după ce s-ar fi electrocutat. Cadavrul a fost descoperit în locuința lui, astăzi, fiind alertată Poliția.

Preliminar, oamenii legii au stabilit că bărbatul s-a electrocutat, fiind vorba de un suicid, transmite Știri.md.

Cadavrul a fost îndreptat spre examinarea medico-legală pentru a stabili exact cauza decesului.

Poliția a inițiat un proces penal pentru a stabili toate circumstanțele.

O țară din Europa, prima din lume care începe vaccinarea oamenilor împotriva gripei aviare

O țară din Europa începe, în premieră mondială, vaccinarea oamenilor împotriva gripei aviare. Vaccinul va fi oferit celor cu vârste începând de la 18 ani care prezintă un risc crescut de a contracta virusul H5N1, scrie digi24.ro.

Finlanda intenționează să ofere vaccinarea preventivă împotriva gripei aviare de săptămâna viitoare unor lucrători expuși la animale, au transmis marți autoritățile sanitare finlandeze, devenind prima țară din lume care face acest lucru, scrie Reuters. Țara nordică a cumpărat vaccinuri pentru 10.000 de persoane, fiecare constând din două injecții, ca parte a unei achiziții comune UE de până la 40 de milioane de doze pentru 15 națiuni de la producătorul CSL Seqirus.

Într-o declarație pentru Reuters, compania australiană a declarat că Finlanda va fi prima țară care va lansa vaccinul pentru populație. „Vaccinul va fi oferit celor cu vârsta de 18 ani sau peste care prezintă un risc crescut de a contracta gripa aviară din cauza muncii lor sau a altor circumstanțe”, a transmis Institutul Finlandez pentru Sănătate și Bunăstare (THL) într-un comunicat. Tulpina H5N1 a gripei aviare a ucis sau a provocat sacrificarea a sute de milioane de păsări de curte la nivel global în ultimii ani și s-a răspândit din ce în ce mai mult la mamifere, inclusiv la vaci din Statele Unite și, în unele cazuri, și la oameni.

Finlanda nu a detectat virusul la oameni

Nu au fost detectate cazuri de gripă aviară la om în Finlanda, dar autoritățile vor să lanseze programul de vaccinare, având în vedere riscurile de transmitere pe care le prezintă fermele sale de blană. „Condițiile din Finlanda sunt foarte diferite prin faptul că avem ferme de blană unde animalele pot ajunge în contact cu animalele sălbatice”, a declarat pentru Reuters medicul șef Hanna Nohynek de la Institutul Finlandez pentru Sănătate și Bunăstare (THL). Focare pe scară largă de gripă aviară printre nurci și vulpi la fermele de blană în aer liber din Finlanda au dus anul trecut la sacrificarea a aproximativ 485.000 de animale pentru a împiedica răspândirea virusului atât la animale, cât și la oameni. Vaccinurile vor începe să fie disponibile probabil încă de săptămâna viitoare în unele părți ale Finlandei, a declarat pentru Reuters un purtător de cuvânt al THL. Finlanda a procurat vaccinuri pentru persoanele pe care le consideră a fi expuse riscului, cum ar fi lucrătorii de la fermele de blană și păsări de curte, tehnicieni de laborator care se ocupă de mostre de gripă aviară și medicii veterinari care lucrează ca ofițeri de control al animalelor în regiunile în care sunt situate fermele de blană. Oamenii care lucrează în sanctuare care îngrijesc păsările sălbatice, în ferme de animale sau în curățarea spațiilor, cum ar fi fabricile de procesare a subproduselor de origine animală, vor primi, de asemenea, vaccinuri, a transmis THL. În cazul în care ar avea loc infecția umană cu gripa aviară, contactelor apropiate ale unui caz suspectat sau confirmat li se va oferi vaccinul.

Un prieten al lui Putin ar fi fost bătut măr într-un avion spre Sankt Petersburg. Este unul dintre cei mai mari afaceriști din Rusia, suspectat de legături cu mafia
Articolul anterior
ANRE califică drept ilegală dublarea tarifului la apă și canalizare votată de CMC: Legea nu permite aprobarea unor taxe provizorii
Articolul următor