Cum se vor calcula compensaţiile în 2023. Ce se va lua în considerare

Pentru calculul compensațiilor, se vor lua în considerare veniturile din perioada mai-octombrie. Conform unui proiect care urmează să fie vota de Guvern, autoritățile vor ține cont de munca nedeclarată a persoanelor care au peste 22 de ani, dar şi de „impactul” indemnizației de maternitate, scrie realitatea.md.

„La calcularea venitului global lunar al gospodăriei casnice estimat, pentru fiecare persoană care a împlinit 22 de ani, care în perioada mai-octombrie a anului în care începe perioada rece a anului au fost identificate ca prestând muncă nedeclarată, se va considera cel puțin un venit lunar echivalent cu venitul net din salariu de funcție a genului de activitate economică prestat”, se arată în document.

În cazul indemnizație de maternitate, se va lua în calcul de la 25% până la 75% din valoarea ei, în funcție de luna în care a fost primită aceasta. Noile prevederi stipulează că la calcularea venitului lunar al gospodăriei, în baza căruia se stabilește nivelul de vulnerabilitate energetică, vor mai fi analizate informații despre rata luna a creditului pentru locuință, indemnizațiile și alocațiile pentru copii, plata lunară a pensiei de întreținere și rata lunară a chiriei în perioada mai-octombrie.

„Până la data de 26 a fiecărei luni din perioada rece, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va prezenta birourilor istoriilor de credit, în fișiere în format electronic, informația care include lista solicitanților. Până la data de 28 a lunii, birourile istoriilor de credit vor furniza Ministerului Muncii și Protecției Sociale, în fișiere electronice, următoarele informații privind contractele de credit ipotecar ale solicitantului (în calitatea acestuia de debitor principal), care au fost în vigoare (active) în luna octombrie a anului de referință: IDNP; date privind ultima plată aferentă contractului de credit ipotecar, efectuată în perioada mai-octombrie: data efectuării plății; suma achitată; valuta creditului”, se mai arată în proiect.

Atribuirea categoriei de vulnerabilitate energetică se efectuează în baza pragurilor stabilite de Guvern pentru fiecare perioadă rece în baza raportului dintre cheltuielile pentru resursele energetice și venitul disponibil pentru achitarea energiei sau în baza raportului dintre venitul global lunar și nivelul minim de cheltuieli.

Victimele războiului din Ucraina și Alexei Navalnîi, comemorați la Chișinău

Organizația de tineret a partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate – PAS Youth – a organizat un flashmob în fața Ambasadei Federației Ruse din Chișinău, sâmbătă, 24 februarie, zi în care se împlinesc 2 ani de la invazia militară declanșată de Rusia în țara vecină, Ucraina. Victimele războiului, precum și opozantul rus Alexei Navalnîi, moartea căruia a fost calificată de Occident ca fiind un omor la comanda lui Vladimir Putin, au fost comemorați cu flori și lumânări. Manifestanții, în frunte cu deputatul PAS Radu Marian, au ținut un minut de reculegere în memoria victimelor „regimului rus” și au condamnat agresiunea militară a acestuia.  

„Se împlinesc doi ani de la începutul invaziei barbare. Doi ani în urmă a început cel mai mare război din Europa, din ultimii 80 de ani. Putin este astăzi Hitler al secolului 21. Războiul din Ucraina nu este doar un război, este un război între lumea liberă și lumea dictaturii. Noi, în Moldova, putem să ne bucurăm în continuare de pace și liniște în mare parte datorită rezistenței ucrainenilor. Să nu uităm și să îi ajutăm, cum putem”, a declarat deputatul PAS Radu Marian, conform Newsmaker.

„La împlinirea a doi ani de la acest eveniment oribil, vreau să vă rog, să vă încurajez să sprijiniți poporul ucrainean cum puteți, dar cel mai important – să nu uitați cine se face vinovat”, a fost îndemnul președintelui Organizației PAS Youth, Mihai Șevciuc.

„Trebuie să ne punem întrebarea – ce vrem noi pentru Moldova? Vrem să pășim pe urmele Rusiei lui Putin, cum vor, de exemplu, socialiștii, care zboară la Moscova și pupă picioarele șefilor lor sau Șor, care este finanțat de Kremlin, sau Ceban, care este finanțat de FSB. Putem să alegem calea fricii, a dictatorii, sau putem alege calea prosperității, a libertății. Aceasta este principala întrebare, la care în curând va trebui să răspundem”, a spus, la rândul său, deputatul PAS Eugeniu Sinchevici.

Iulia Navalnaia îl acuză pe Vladimir Putin că „a luat ostatic” trupul neînsufleţit al soţului ei: „Se pare că uciderea nu a fost suficientă”

Iulia Navalnaia, care a promis să continue lupta soţului ei, Aleksei Navalnîi, mort într-o închisoare rusă, l-a acuzat sâmbătă pe preşedintele Vladimir Putin că a luat ostatic corpul neînsufleţit pentru a o forţa pe mama opozantului să accepte o înmormântare în secret.

„Nouă zile de când Putin mi-a omorât soţul, dar se pare că uciderea nu a fost suficientă, acum i-a luat ostatic corpul neînsufleţit, i-a umilit mama pentru a o forţa să accepte o înmormântare în secret”, a declarat văduva principalului adversar al Kremlinului, cu o voce tremurândă, într-un video online.

„Putin este cel care dă ordinele spunând: „Nu-l daţi înapoi, puneţi presiune pe mamă, zdrobiţi-o, spuneţi-i că trupul neînsufleţit al fiului ei se descompune””, a continuat ea.

De mai bine de o săptămână, Liudmila Navalnaia, mama opozantului, încearcă să recupereze rămăşiţele fiului ei care a murit pe 16 februarie într-o închisoare dintr-o regiune arctică îndepărtată unde Navalnîi era închis, relatează AFP, citată de Agerpres.

Potrivit acesteia, autorităţile au stabilit o condiţie pentru returnarea cadavrului, şi anume ca înmormântarea să fie secretă. Potrivit observatorilor, Kremlinul se teme că o înmormântare va deveni un eveniment public, mai ales că Rusia organizează alegeri prezidenţiale la jumătatea lunii martie, care ar urma să ducă la un nou triumf al lui Vladimir Putin.

„L-aţi torturat când era în viaţă, acum îl torturaţi şi după ce a murit”, a mai spus Iulia Navalnaia.

Preşedintele rus nu a reacţionat la moartea principalului său critic, care ispăşea o pedeapsă de 19 ani de închisoare şi a supravieţuit unei otrăviri.

Kremlinul a orchestrat, mai ales de la invadarea Ucrainei începută fix acum doi ani, o represiune nemiloasă împotriva tuturor criticilor săi.

„În memoria victimelor nevinovate”. Ambasadorul României, alături de Mihai Popșoi, a depus flori la ambasada Ucrainei

Membrii misiunii diplomatice a României în Republica Moldova, în frunte cu ambasadorul Cristian Leon Țurcanu, au depus flori la ambasada Ucrainei. Acțiunea are loc la împlinirea a doi ani de la începutul războiului în Ucraina, iar la evenimentul de comemorare a participat și ministrul de Externe al Moldovei, Mihai Popșoi, dar și alți diplomați străini.

„Împreună cu atașații Apărării de la Ambasada României în Republica Moldova și alături de Mihai Popșoi și colegii ambasadori de la Chișinău, am depus flori la Ambasada Ucrainei în Republica Moldova, în memoria victimelor nevinovate ale războiului ilegal, nelegitim și crud dus de Rusia împotriva Ucrainei și a ucrainenilor”, a transmis ambasadorul român.

Foștii președinți ai țării nu vor mai beneficia de birou și asistent personal
Articolul anterior
Vicecampionii mondiali Radu Lefter și Ion Demian au revenit în țară cu cele două medalii de argint cucerite mondialele din Albania
Articolul următor