De ce se despart tot mai multe cupluri?

Cheia pentru ca cei doi să fie fericiți se află în calitatea legăturii emoționale pe care o stabilesc. Elemente precum buna comunicare și empatia fac ca relația de cuplu să crească pe zi ce trece și să devină tot mai puternică. Această legătură constă în preocuparea pe care ambii o manifestă unul pentru celălalt.

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru o relație sănătoasă se bazează pe angajamentul ambelor părți, atât de a oferi cât și de a primi. Pentru ca aceasta legătură să aibă loc nu este suficientă doar dragostea celor doi, ci este necesară existența unei comunicări, asta pentru a evita eventualele lupte sau conflicte care pot apărea în timp. “În afară de asta, există câteva elemente cheie care vor duce la realizarea conexiunii emoționale: Empatia este esențială atunci când vine vorba despre legătura cu cealaltă persoană. Dacă simți că celălalt te înțelege, uniunea devine mult mai puternică și, prin urmare, conexiunea emoțională în sine. Într-un parteneriat stabil și puternic există ceva mult mai important decât iubirea însăși: complicitatea dintre ambele persoane. Uneori nu este necesar să spui nimic, doar privirile sau gesturile sunt suficiente pentru a ști ce își dorește ccelălalt”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Totodată, specialistul este de părere că un alt aspect important pentru ca un cuplu să funcționeze bine este existența unei bune comunicări la nivel emoțional, să își spună în mod concret unul celuilalt ceea ce simt. “Din păcate, multe cupluri se despart pentru că asta nu se concretizează. Ultimul aspect de luat în considerare într-o relație care funcționează bine este tipul de atașament care există între cei doi. Partenerii dintr-un cuplu trebuie să aibă libertatea de a putea face anumite lucruri, dar au nevoie și de cineva care să îi facă să se simtă iubiți, să știe că se pot baza pe persoană respectivă în orice situație , să se simtă sprijiniți în momentele grele”, consideră psihologul.

Cum construim conexiunea emoțională în cuplu? Atingerea conexiunii emoționale dorite în cadrul cuplului nu este ușoară sau simplă. Este nevoie de mult efort și angajament de ambele părți. Este o sarcină care necesită efort zilnic și constant în timp. Micile detalii de zi cu zi vor forma o astfel de conexiune. Numai în acest fel conexiunea emoțională va fi reală și legătura dintre cei doi parteneri va deveni mult mai puternică. “Fără o conexiune emoțională puternică, relația nu poate continua mult timp. Pentru că aceasta ajută cuplul să creeze o legătură puternică. Este nevoie de timp pentru a construi un atașament emoțional sigur (sănătos, bazat pe siguranță, încredere)”.

Soluționarea conflictelor

Primul pas este recunoașterea problemei existente. Când putem identifica situația cu care ne confruntăm, putem lua măsuri în consecință.”Este ideal să depășești orice dificultate într-o relație. Așadar, este foarte important să te consulți cu partenerul. Fixați o zi și o oră și purtați o conversație. Uneori, un partener este conștient de problemă, în timp ce altul bâjbâie și apar tensiuni. În acest caz, o bună comunicare îi poate ajuta pe amândoi să revină pe același teren”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Cum influențează inteligența emoțională (EQ) relația

Inteligența emoțională (EQ) este secretul relațiilor intime de durată, în mare parte pentru că ne face extrem de conștienți de schimbările – mari și mici – care au loc în mod constant în noi înșine și în ceilalți. Nu trebuie să alegem parteneri greșiți, să ajungem în multe relații care eșuează sau să lăsăm romantismul să dispară din relațiile noastre de lungă durată. Nu trebuie să lăsăm nevoile conflictuale și dorința să intervină între doi oameni care se iubesc. Nu trebuie să ne resemnăm cu plictiseala în viața amoroasă. “Avem potențialul de a atinge tipul de iubirea la care visăm cu toții – intimitate profundă, bunătate reciprocă, angajament real, grijă sufletească – pur și simplu datorită empatiei, abilității noastre înnăscute de a împărtăși experiența emoțională”.

sursa: www.click.ro

În liniște și siguranță de Paște: recomandările autorităților pentru următoarea perioadă

În contextul sărbătorilor pascale, cetățenii sunt îndemnați să respecte mai multe recomandări emise de Inspectoratul General al Poliției (IGP), Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (IGPF) și Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).

În cadrul unei conferințe de presă la Casa Guvernului, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a reamintit șoferilor să respecte prevederile Regulamentului circulației rutiere și să nu conducă automobilele în stare de ebrietate, iar pietonilor – să traverseze strada doar în locurile permise. 

Adulții sunt îndemnați să supravegheze în permanență copiii și să monitorizeze activităţile desfășurate de minori pe reţelele sociale. La fel, cetățenii au fost preveniți să fie precauți în zonele aglomerate, să respecte normele legale cu privire la ordinea și securitatea publică și să țină cont, în contextul zilei de 9 mai, că panglica bicoloră este interzisă. 

„Evitați orice situație de conflict, mesaje care instigă la agresiune, violență sau alt gen de acțiuni ce pot pune în pericol atât siguranța dumneavoastră, cât și a altor cetățeni. În timpul evenimentelor, nu purtaţi arme, obiecte explozive, substanţe interzise sau alte obiecte care pot pune în pericol viaţa sau sănătatea oamenilor. Dacă sunteți martorii unei situații de destabilizare a ordinii publice formați imediat numărul unic 112 sau anunțați cel mai apropiat polițist”, a declarat șeful IGP. 

Pe de altă parte, șeful IGPF, Ruslan Galușca, a menționat că, pentru perioada 1-16 mai, se așteaptă o creștere semnificativă a numărului de traversări ale frontierei. Astfel, Poliția de Frontieră a dispus o serie de măsuri pentru fluidizarea traficului transfrontalier și menținerea unui sistem eficient de supraveghere a frontierei. Măsuri speciale vor fi luate la Aeroport, unde accesul în aerogară va fi permis doar pasagerilor, personalului care exercită atribuții de serviciu la prezentarea permisului de acces, precum și membrilor de echipaje ale aeronavelor. Pasagerii sunt îndemnați să se prezinte la aeroport cu cel puțin trei ore până la zborul rutei planificate.

„Asigurăm cetățenii R. Moldova că polițiștii de frontieră sunt și vor fi prezenți pentru a garanta liniștea și ordinea publică la frontiera de stat”, a declarat Ruslan Galușca, precizând că participanții la traficul transfrontalier pot apela non-stop numărul de call-center al Poliției de Frontieră, 022 259 717, pentru a primi consultații privind situația la frontieră, regulile de traversare și alte informații publice. De asemenea, șeful IGPF a îndemnat șoferii să aleagă puncte de trecere a frontierei mai puțin aglomerate, cum ar fi cel de la Leova-Bumbăta. 

Șefa Secției Sănătatea nutrițională și a copiilor din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Maria-Victoria Racu, a atenționat cetățenii să aibă o alimentație echilibrată. Astfel, persoanelor care au ținut post li se recomandă să treacă treptat de la alimentația vegetariană la cea animalieră. Totodată, reprezentanta ANSP a îndemnat oamenii să aleagă cu precauție ouăle și pasca, să respecte igiena, să păstreze corespunzător alimentele și să evite consumul excesiv de alcool. 

Când se deschide sezonul de vară la „Teatrul Verde” din Parcul „Valea Morilor”

Primăria municipiului Chișinău, Direcția Generală Cultură și Patrimoniu Cultural vă invită duminică, 19 mai, la deschiderea sezonului de vară la „Teatrul Verde” din Parcul „Valea Morilor”.

Începând cu ora 18:00, puteți participa la un concert grandios cu genericul “Mi-a fost dorul, dor pribeag”, organizat în cinstea lui Ion Aldea Teodorovici, care, în acest an, ar fi împlinit 70 de ani.

În recital:
Cristofor Aldea-Teodorovici
Simona
Orchestra Națională de Cameră

De asemenea, pe scena celui mai mare amfiteatru în aer liber din Republica Moldova, vor fi prezentate lucrări muzicale, care nu au mai răsunat până astăzi!

Doliu uriaș în lumea medei! Japoneza Yumi Katsura, o renumită creatoare de rochii de mireasă, a murit la 94 de ani

Doliu uriaș în lumea medei! Creatoarea de modă Yumi Katsura, considerată un pionier în Japonia în domeniul rochiilor de mireasă şi cunoscută, de asemenea, la nivel internaţional după ce i-a oferit un veşmânt papei Ioan Paul al II-lea, a murit, pe 26 aprilie, la vârsta de 94 de ani, scrie realitatea.net.

Yumi Katsura, al cărei nume real a fost Yumi Yuki, şi-a deschis primul magazin dedicat rochiilor de mireasă în Japonia în anul 1964, după ce studiase la Paris, într-o epocă în care rochiile de mireasă erau purtate doar de 3% dintre mirese, a precizat compania ce îi poartă numele în comunicatul prin care a anunţat decesul creatoarei nipone.

Rochiile de mireasă „sunt de acum purtate de peste 90% dintre femei în ziua căsătoriei lor, iar activităţile sale au avut o influenţă puternică asupra stilului nunţilor dincolo de ţinuta vestimentară”, a adăugat agenţia sa, într-un mesaj transmis pe Instagram, relatează AFP citată de Agerpres.

După debutul ei internaţional la o prezentare de modă organizată la New York în 1981, Yumi Katsura şi-a extins activităţile în peste 30 de ţări, deţinând magazine inclusiv la Roma şi la Paris şi „influenţându-le pe mirese nu doar în Japonia, ci şi în lumea întreagă”, a adăugat agenţia pe care a înfiinţat-o.

În 1993, Yumi Katsura a creat un veşmânt sacerdotal pentru papa Ioan Paul al II-lea, care a necesitat doi ani de muncă, utilizând Hakata-ori, o tehnică de ţesut folosită la confecţionarea chimonourilor.

În acelaşi an, fostul suveran pontif, care a murit în 2005, a purtat acea capă şi acea mitră asortată în timpul slujbei de Paşte, o ceremonie difuzată la televiziune în lumea întreagă.

„Lacrimi au curs pe obrajii mei atunci când am primit cuvintele de mulţumire din partea papei”, a povestit creatoarea de modă japoneză.

Yumi Katsura a organizat peste 200 de defilări de modă pe parcursul cariei sale, îmbinând „tradiţii artistice japoneze şi moda internaţională”, au precizat reprezentanţii agenţiei sale. 

Descoperire impresionantă sub apele unui baraj din Irak: ”Un miracol”
Articolul anterior
Franța își consolidează poziția de cea mai atractivă țară din Europa. În ce vrea să investească
Articolul următor