Delegații pe străzile Capitalei, timp de două zile! Transportul rutier va fi restricționat

Poliția informează că, în perioada 22 – 23 mai, în Chișinău va avea loc cel de-al XIX-le-a Congres al Conferinței Curților Constituționale Europene.

În timpul deplasării delegațiilor transportul rutier va fi restricționat parțial pe unele străzi:

  • str. Mitropolit Varlaam, perimetrul străzilor A. Pușkin – Vlaicu Pârcălab;
    – str. Vlaicu Pârcălab, perimetrul străzilor Mitropolit Varlaam – București;
    – strada București, perimetrul străzilor Vlaicu Pârcălab – Maria Cebotari;
    – strada Maria Cebotari, perimetrul str. Alexei Șciusev – bd. Ștefan cel Mare și Sfânt.

Polițiștii vor fi prezenți pentru a fluidiza traficul rutier cu redirecționarea acestuia pe străzile adiacente, dar și pentru a oferi suport șoferilor.

În acest context, poliția îndeamnă șoferiisă respectați cerințele polițiștilor antrenați în executarea misiunilor de serviciu și să vă organizați din timp rutele alternative de deplasare, dacă urmează să intersectați străzile menționate.

Şcolile din ţară ar putea rămâne cu doar patru materii obligatorii

În școlile din țară ar putea să rămână doar patru discipline obligatorii pentru elevi, iar restul vor fi la alegere sau opționale.

Mai mult de atât, unele discipline ar putea fi integrate. Asta prevede noul curriculum școlar propus de Ministerul Educației și urmează să fie implementat în școli până în 2027. Chiar și așa, noul plan cadru nu este unul obligatoriu, iar decizia de a-l implementa rămâne la discreția managerilor de școli, a profesorilor și a părinților, transmite moldova1.

Din anul 2017, Liceul Teoretic „Ion Luca Caragiale” din Orhei implementează planul alternativ de studii pentru elevii treptei liceale. Aceștia au doar cinci discipline de bază obligatorii: limba și literatura, istoria, limba străină, dezvoltarea personală și educația fizică. Restul disciplinelor sunt alese de către aceștia în funcție de profilul pe care îl studiază: real sau umanist. Și numărul de ore săptămânale este mai mic, de la 34 a fost redus la aproximativ 28. Directoarea instituției spune că rezultatele sunt vizibile, de aceea își propune implementeze modelul respectiv la celelalte două trepte, primară și gimnazială.

„În urma implementării acestui proiect au de câștigat atât copiii, cât și noi ca instituție. Sunt mai bune rezultate la bacalaureat, rezultatele la tezele simestriale sunt mai bune. Elevii au și mai multe ore opționale, dacă cei din clasele obișnuite au o singură oră opțională, elevii din acest model pot opta de la 2 pînă la 4 ore opționale, respectiv este un număr redus de ore în orarul școlar”, spune directoarea Liceului „Ion Luca Caragiale”, Galina Melenciuc.

Noul curriculum mai prevede integrarea unor discipline, de exemplu biologia și georgrafia, limba și istoria sau fizica și informatica. Pentru asta, profesorii ar urma să facă formări continue pentru a putea preda disciplinele comasate. Tamara Gamarța este profesoară de georgrafie de mai bine de 20 de ani la liceul „Ion Luca Caragiale” din Orhei. Ea spune că integrarea unor discipline este o provocare profesională necesară.

„Din perspectiva geografiei aș vedea o combinare armonioasă cu biologia. Acest subiect de comasare noi îl vedem prin prisma competențelor noastre profesionale care necesită o formare continuă. Doar asta duce la progres și la performanță. Sigur că pe viitor, noi ca profesori de geografie, vom avea nevoie de cursuri de pregătire, pentru a dezvolta competențele și abilitățile copiilor necesare integrării acestora în viața cotidiană”, spune profesoara Tamara Gamarța.

Și Liceul Teoretic „Alecu Russo” din Orhei implementează același model de învățămînt, doar că din anul 2022. Directoarea instituției spune că acest plan cadru este mai atractiv pentru elevi.

„Pentru noi este o nouă provocare, urmează să lucrăm cu resursele umane, care deja au o formare și o calificare, strict pe disciplină și pe segment. Fiecare cadru didactic de la noi este deschis, pune accent pe formare și autoformare, credem că în pofida dificultăților pe care le vom întâmpina, vom delega la recalificări în vederea comasării disciplinelor”, menționează directoarea Liceului „Alecu Russo”, Lilia Hacina.

Decizia de implementa planul alternativ de studii aparține managerilor de instituțiilor, profesorilor și părinților. Totodată, fiecare școală decide individual dacă aplică noua metodă pentru clasele primare, gimnaziale sau liceale.

„Înainte de a începe procesul de dezvoltare cirriculară, vom face o evaluare a acestor curricule și vom vedea care este gradul și impactul lor asupra performanței elevilor. Acolo unde vom găsi liniile slabe, vom încerca să venim cu soluții care vor ameliora performanțele elevilor”, subliniază Valentina Olaru, secretară de stat la Ministerul Educației.

Conceptul noului curriculum școlar național va fi supus consultărilor publice până în luna august, iar în septembrie ar putea fi aprobat de Ministerul Educației. În prezent, în Republica Moldova sunt 23 de licee care aplică acest plan alternativ de studii.

Maşinile fugarului Ilan Şor, scoase la licitaţie

Mașinile fugarului Ilan Șor vor fi scoase la licitație. Este vorba despre un automobil marca GAZ 2410 din 1988 și un Bentley Continental din 2010. Prețul de pornire pentru aceste vehicule este de 281.598 de lei, respectiv 1.970.752 de lei, scrie tv8.md.

Licitația publică este programată pentru data de 9 iulie 2024, ora 10:00. Cei care doresc să participe pot găsi mai multe detalii despre bunurile expuse la vânzare și condițiile de participare în Monitorul Oficial al Republicii Moldova datat 21 iunie 2024 sau la biroul executorului judecătoresc, situat pe strada Kiev 3 A, etajul 1, din municipiul Chișinău.

Pe lângă condamnarea la 15 ani de pușcărie, Curtea de Apel a decis în privința lui Ilan Șor și încasarea prejudiciului adus de acesta în frauda bancară. Este vorba de cinci miliarde de lei, pagube ce urmează să fie recuperate din înstrăinarea averii acestuia în folosul statului.

Atenție, șoferi! Circulație închisă pe bd. Mircea cel Bătrân

Primăria Municipiului Chișinău informează că în perioada: 21 iunie – 11 iulie 2024, va fi suspendat parțial traficul rutier pe bd. Mircea cel Bătrân (pe benzi), tronsonul cuprins între str. Petru Zadnipru și str. Profesor Ion Dumeniuc.

Măsura a fost luată în legătură cu necesitatea executării lucrărilor de amenajare a straturilor bituminoase subțiri de tip Slurry Seal pe carosabilul din bd. Mircea cel Bătrân.

Conducătorii auto sunt îndemnaţi să se conformeze cerințelor agenților de circulație, să manifeste răbdare și disciplină în trafic, fără abateri de la Regulamentul circulației rutiere.

Serviciile municipale de profil solicită înțelegere și scuze cetățenilor pentru incomoditățile create.

Magistraţii repun pe rol procesul lui Vlad Filat
Articolul anterior
Ce trebuie să mănânce tinerii?
Articolul următor