Relaxarea restricţiilor este o decizie iraţională, care ar putea duce la creşterea numărului de persoane infectate cu noul coronavirus.
De această părere este directorul ANSP, Nicolae Furtună, care a participat la emisiunea „Tema Zilei” de la Canal 2. Epidemiologul-șef îndeamnă oamenii să fie mai responsabili, să nu meargă la cimitire de Blajini şi să respecte, în continuare, toate măsurile de siguranţă.
Anterior, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a decis ca centrele comerciale să-şi reia activitatea din 8 iunie.
„Eu înţeleg perfect că sacul din bugetul de stat s-a golit, dar umplerea sacului cu risc pentru sănătatea publică, cu riscul de creştere a numărului de cazuri de îmbolnăviri şi de decese nu este o decizie raţională şi nu este o decizie logică şi argumentată din punct de vedere a sănătăţii publice”, a spus Nicolae Furtună, directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, potrivit publika.md.
Comisia a mai decis ca Paştele Blajinilor să aibă loc în 7 şi 8 iunie. Nicolae Furtună le recomandă oamenilor să nu meargă în cimitire, pentru că există riscul ca numărul îmbolnăvirilor să crească vertiginos.
„Asta înseamnă adunătură de lume, care şi de pe unde. Oamenii ajung acolo cu transport, acesta este un al doilea factor de risc. Întâlnirea la mormânt a celor dragi, a persoanelor care nu s-au văzut un an sau mai mult, cu pupături şi aşa mai departe”, a zis Nicolae Furtună, directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.
Nicolae Furtună s-a referit şi la declaraţiile unor politicieni, care destabilizează societatea. „Daţi-le pace specialiştilor să se ocupe de ceea ce ştiu a face, cum ştiu a face, în ce mod ştiu a face şi să vină cu mesaje clare pentru populaţie”, a declarat Nicolae Furtună, directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.
Potrivit autorităţilor din sănătate, în ultimele două săptămâni, ţara noastră înregistrează o creştere a numărului de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19, comparativ cu evoluţia cifrelor înregistrate la începutul pandemiei.