Doi frați s-au regăsit după 30 de ani. Povestea lor bate orice scenariu de film

Reîntâlnire extrem de emoționantă pentru doi frați din Gorj, care s-au regăsit după 30 de ani. Despărțirea s-a produs în anul 1992, atunci când părinții lor au decis să divorțeze. Astfel, copilul cel mare a rămas în grija tatălui în timp ce fratele său mai mic a rămas în grija mamei, care mai apoi l-a abandonat în gara din Târgu Cărbunești.

Primul pas a fost făcut de către Robert, fratele cel mare, la începutul lunii iulie, atunci când a luat legătura cu autoritățile din Gorj. Bărbatul în vârstă de 34 de ani, s-a stabilit în Anglia încă din 2014, dar nu a uitat de fratele său mai mic pe care își dorea să îl găsească, scrie www.romaniatv.net.

„Am scris o petiţie către IPJ Gorj cu privire la fratele meu, în încercarea de a-l găsi. Ştiam că am un frate, dar nu ştiam nimic de el de 30 ani. Am scris la Poliţie şi am fost contactat. Le-am scris toate detaliile pe care le ştiam de rude. Aveam doi – trei ani atunci când ne-am despărţit. Am fost mereu cu gândul la el, deoarece ştiam că este undeva. Am încercat să-l găsesc prin intermediul rudelor. I-am simţit lipsa fratelui şi mi-aş fi dorit să copilărim împreună. Nu mi-a venit să cred atunci când am fost sunat de cei de la poliţie să mă anunţe că mi-au găsit fratele. Am fost foarte bucuros. Întotdeauna am sperat să-l întâlnesc şi să-l strâng în braţe“, a spus Robert.

Cei doi s-au reîntâlnit după zeci de ani, asta cu ajutorul polițiștilor gorjeni care nu erau prea optimiști la începutul anchetei, asta pentru că evidenţele copiilor abandonaţi pentru anii 1992-1993, se aflau la fostele „Leagăne de copii”, și practic căutau „acul în carul cu fân”.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Gorj a spus că poliţiştii nu au avut o misiune uşoară.

„La data de 1 iulie, poliţiştii de la Investigaţii Criminale au primit o sesizare prin e-mail, formulată de către un cetăţean român domicilat în Anglia, prin care ne ruga să-i găsim fratele dispărut de 30 de ani. Colegii mei s-au mobilizat şi au constituit o echipă de lucru, fiind demarate verificări. Au fost întâmpinate multe dificultăţi, deoarece tânărul a fost de negăsit în bazele de date. Din verificări s-a stabilit că a fost abandonat de mamă şi de bunică în gara din Târgu Jiu, în anul 1992. Copilul a fost găsit de un poliţist, care a decedat între timp”, a spus Oana Iuliana Vlăduţ.

Aceasta a adăugat că mama celor doi frați a murit în 2007, iar bunica maternă a fost foarte reticentă şi nu a vrut să colaboreze.

„Colegii mei au contactat Protecţia Copilului şi au aflat că în anul 1992 doi copii au fost abandonaţi în gară. A fost dificil de stabilit care era copilul căutat de noi. Fratele a fost recunoscut după un semn particular din copilărie care a fost recunoscut de tată şi astfel au reuşit să-l găsească“, a mai spus purtătorul de cuvând al Poliţiei Gorj.

Zeci de ani, Ionel nu a știut că are un frate mai mare. Asta până de curând, când a fost anunțat de către poliţişti de existența lui Robert.

„Eu nu ştiam că am un frate. După anul 2010, am auzit ceva că s-a sesizat cineva că aş mai avea un frate. Nu am aflat nimic şi nu am mai dat atenţie. Atunci când am fost căutat de poliţie nu ştiam despre ce este vorba. Am aflat de la ei că am un frate care mă caută“, a povestit Ionel.

El a crescut o perioadă la casa de copii, după care a fost adoptat de o familie din Novaci.

„Nu am stat mult la casa de copii din Novaci. Am fost luat de acolo de către părinţii adoptivi la vârsta de trei ani şi jumătate. A fost bine în familia adoptivă. M-au îngrijit ca nişte părinţi adevăraţi, mi-au dat o educaţie. Nu m-am gândit să îmi caut familia, mai ales când am auzit că am fost lăsat pe un peron“, a declarat fratele mai mic.

Momentul regăsirii a fost extrem de emoțonant pentru cei doi frați dar și pentru tatăl lor, care după 30 de ani, a reușit să își strângă din nou în brațe cei doi copii.

”Mereu am avut o speranță, dar nu era foarte mare, nu credeam că o să se întâmple, dar uite că s-a întâmplat”, a mărturisit fratele mai mare.

Cei doi vor mai petrece câteva zile împreună după care vor pleca înapoi în străinătate, dar au promis că vor păstra legătura și că vor trăi ca o adevărată familie de acum încolo. Robert trăieşte în

Anglia, iar acum este student la Asistenţă Medicală, iar fratele său locuieşte în Germania de aproximativ patru ani.

„Mă gândesc să merg în Anglia, dar este mai complicat. Eu am contract şi nu pot să plec aşa uşor“, a spus Ionel.

O tânără mamă din Italia a murit după ce a stat 14 ani în comă. Femeia suferise o operație de mărire a sânilor

O dramă medicală s-a încheiat tragic miercuri, 24 aprilie 2024, când inima Annabellei Benincasa, o tânără mamă și pianistă talentată, s-a oprit definitiv după ce a petrecut 14 ani în comă. Incidentul care a declanșat această lungă suferință a avut loc în mai 2010, când Annabella, pe atunci în vârstă de 21 de ani, a suferit complicații severe în urma unei operații de augmentare mamară la o clinică privată din Caserta, Italia.

Un vis transformat în coșmar

Originară din Cava dei Tirreni, în provincia Salerno, Annabella își dorea să își îmbunătățească aspectul estetic printr-o intervenție aparent simplă și comună. Totuși, o reacție adversă la anestezie a precipitat un șir de evenimente nefericite, culminând cu intrarea sa în comă. Eforturile disperate de resuscitare nu au reușit să o aducă înapoi la o viață normală, lăsând-o într-o stare vegetativă profundă.

În urma incidentului, Annabella a fost transferată prin mai multe clinici specializate și a suferit numeroase intervenții ortopedice, într-o încercare de a-i îmbunătăți starea. În cele din urmă, a fost mutată acasă, unde a primit îngrijiri continue, sprijinită de Asl (Administrația Sanitară Locală). 

Ce spun medicii care s-au ocupat de Annabelle

Medicii implicați în cazul Annabellei au fost condamnați pentru vătămare corporală gravă, un verdict care a subliniat gravitatea neglijenței medicale și a stârnit un dialog național despre riscurile intervențiilor estetice și importanța supravegherii medicale. Tragedia a sensibilizat opinia publică și a determinat multe femei să fie mai precaute în privința alegerilor lor estetice.

Moartea Annabellei Benincasa ridică întrebări serioase despre standardele de siguranță în chirurgia estetică și despre cum o decizie vizând frumusețea exterioară poate avea consecințe devastatoare. 

Țânțari care răspândesc malaria, descoperiți și pe teritoriul României. Semnalul de alarmă transmis de autorități

România se confruntă cu o nouă provocare de sănătate publică: prezența țânțarilor care pot transmite malaria. Această situație alarmantă a determinat autoritățile și specialiștii în sănătate să intensifice măsurile de prevenție și să informeze publicul despre riscurile asociate.

Recent, mai mulți țânțari capabili să răspândească malaria au fost identificați în diverse regiuni din Europa, inclusiv în România. Schimbările climatice, care favorizează temperaturi mai ridicate și perioade mai lungi de căldură, au facilitat răspândirea acestor insecte vectori. Situația este similară în alte țări europene, unde experții avertizează că bolile transmise de țânțari, cum ar fi malaria și febra dengue, ar putea deveni mai frecvente.

Semnalul de alarmă transmis de autorități

Rachel Lowe, un medic respectat din Barcelona, a subliniat necesitatea unei pregătiri adecvate în fața acestor boli. Conform unei declarații pentru The Guardian, Europa ar putea fi nepregătită să gestioneze un val de infecții cu malaria și febra dengue. Ea a avertizat că răspunsul slab la schimbările climatice ar putea duce la o creștere a numărului de cazuri și chiar la decese.

„Odată cu răspunsul slab la schimbările climatice, ne putem aștepta la o creștere a cazurilor și la apariția morților cauzate de boli precum malaria și febra dengue pe teritoriul Europei. Trebuie să anticipăm eventuale pandemii și să intervenim din timp pentru a le preveni”, a declarat medicul Rachel Lowe, conform The Guardian și Realitatea.net.

Malaria este o boală infecțioasă gravă, cu simptome ce pot fi confundate ușor cu cele ale altor afecțiuni minore. Simptomele includ frisoane severe, febră înaltă, grețuri, dureri musculare, dureri de piept, oboseală persistentă și transpirații abundente. Este crucial ca oricine prezintă aceste simptome să caute imediat asistență medicală.

Prevenția și măsurile de control

Pentru a preveni răspândirea malariei, este esențială o monitorizare atentă a populațiilor de țânțari și implementarea de strategii eficiente de control al vectorilor, cum ar fi:

Utilizarea de insecticide în zonele cu risc crescut.
Instalarea de plase de țânțari la ferestre și uși.
Folosirea de lotiuni sau spray-uri repelente de insecte.
Eliminarea apelor stătătoare, care pot servi drept mediu propice pentru reproducerea țânțarilor.

Prezența țânțarilor care transmit malaria în România este un semnal de alarmă pentru toți cetățenii. Este vital să se ia măsuri de precauție și să se respecte recomandările autorităților pentru a reduce riscul de infecție. 

Semafoare pe asfalt pentru pietonii cu ochii mereu în telefon. În ce țară se întâmplă?

Sud-coreeni încearcă să prevină accidentele de la trecerile de pietoni.

Pentru că problema ochilor ațintiți în telefon a ajuns să fie globală, autoritățile au amplasat semafoarele la nivelul solului, și nu pe stâlpi, tocmai ca oamenii să le observe indiferent de situație. 

sursa

Caz fără precedent. Un elev lăsat repetent în pandemie, după cursurile la distanță, a obținut în instanță anularea deciziei
Articolul anterior
Mesajul comun al lui Zelenski, Erdogan și Guterres pentru Putin, după întâlnirea de la Liov. Ce au discutat cei trei lideri
Articolul următor