Doi soţi, medici ucraineni, eroi pentru copii în vreme de război. Au operat pe creier și salvat de la moarte o fetiţă de 7 ani, chiar în ultimul moment

Doi medici ucraineni, soţ şi soţie au petrecut două săptămâni într-un spital pentru a salva vieţile copiilor răniţi în bombardamentele provocate de armata rusă.

Andriy Svyst​, bărbatul de 47 de ani, a efectuat o intervenţie pe creier unei fetie, în timp ce oraşul era bombardat continuu. În total 19 copii au reuşit să plece cu bine din spital, cu ajutorul celor doi, înainte ca ruşii să preia controlul asupra lui, scrie observatornews.ro.

Fetiţa de şapte ani a fost primul său pacient. Ea a ajuns la spital plină de sânge, cu cioburi înfipte adânc în cap, după ce totul în jurul ei a fost distrus de atacul ruşilor. Fata era în stare gravă, iar şansele ei de supravieţuire erau rezervate. Familia copilului a încercat să scape de măcelul care a explodat în jurul casei lor de la periferia Kievului, după sosirea forțelor ruse care încercau să cucerească capitala ucraineană. Dar mașina lor a fost prinsă în luptă. Doar tatăl ei a supraviețuit nevătămat.

Fratele ei mai mare, fotbalist, și apoi mama ei au decedat în urma unor răni îngrozitoare la câteva minute după ce au ajuns la spitalul din Bucha, la câţiva kilometri vest de Kiev.

Cu toate acestea, în mijlocul acestor scene devastatoare, era o rază de lumină. Pentru că unul dintre cei mai importanți neurochirurgi pediatri ai Ucrainei tocmai sosise la spital și, după o operație grea de trei ore sub un sunet constant de bombe și rachete, a reușit să salveze viața fetiței.

Viaţa unui copil, salvată în ultimul moment

„A fost o rănită foarte gravă, o rană care pune viața în pericol”, a spus Andriy Svyst. „M-am bucurat că a supraviețuit. A opera asupra oamenilor în timp ce sunt supuși unui bombardament constant și fără echipamentul medical adecvat este pur și simplu îngrozitor” 

Totuși, așa cum recunoaște fără îndoială bărbatul de 47 de ani, el a fost acolo doar accidental. Neurochirurgul a ajuns să lucreze cu soția sa, medic pediatru, la Spitalul Central Irpen, Bucha, timp de aproape două săptămâni, făcând eforturi supra-omeneşti în timp ce extrăgea gloanțe din cap şi schije din măduva spinării, relatează Daily Mail.

Cuplul a promis că nu va pleca fără copiii cei mai grav răniți și, în cele din urmă, au scăpat cu 19 dintre ei – escortându-i în două autobuze – cu doar două zile înainte ca spitalul să fie luat sub control de ruși.

„Nu mă laud, dar i-am salvat pe toți cei pe care i-am putut salva. Aceasta a fost o mare realizare. Nimeni nu credea că acești oameni care au fost răniți în cap vor supraviețui, dar toți au crezut”, a spus el.

Ucraina, ziua 26 de război

Rachetele rusești trimise de la mare distanţă distrug bucată cu bucată Ucraina. O explozie uriașă a avut loc în Kiev aseară, într-un bombardament în care cel puțin o persoană a murit. Nici în Mariupol, orașul distrus deja in proporție de peste 90% lucrurile nu stau mai bine. În acest timp, delegații ucraineni se pregătesc de a cincea rundă de negocieri cu partea rusă, a cărei eșec ar putea reprezenta începutul celui De-al Treilea Război Mondial, avertizează Volodimir Zelenski. 

Pe o porțiune a bulevardului Decebal va fi suspendat traficul rutier, timp de mai mult de o lună

Începând cu marți, 14 mai, traficul rutier va fi suspendat pe o porțiune de drum de pe bulevardul Decebal din capitală. Este vorba despre tronsonul cuprins între bd Dacia și str Nicolae Titulescu (partea impară).

Suspendarea traficului va fi aplicată în perioada 14 mai – 30 iunie. Potrivit autorităților locale, acțiunea are loc în legătură cu efectuarea lucrărilor de reparație a trotuarelor de pe bd Decebal. Lucrările sunt effectuate de către compania SRL „VICOLIV-GRUP”.

În acest sens, autoritățile îndeamnă cetățenii să evite zona și să opteze pentru circulația pe alte străzi.  

Rusia anunță că a ocupat încă patru sate din regiunea Harkov

Ministerul rus al Apărării a anunţat duminică ocuparea a încă patru sate în provincia Harkov în partea de nord-est a Ucrainei, după alte cinci sate ocupate cu o zi în urmă în aceeaşi provincie, relatează agenţiile internaţionale de presă, transmite Digi24.ro.

„Unităţile grupării de trupe ‘Nord’ au avansat profund în liniile inamice şi au eliberat localităţile Gatişce, Krasnoie, Morokhoveţ şi Oleinikovo în regiunea Harkov, situate aproape de frontiera cu Rusia”, a transmis Ministerul rus al Apărării într-un comunicat citat de AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit raportului public matinal al armatei ucrainene, trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore 12 operaţiuni de asalt în nordul provinciei Harkov ca parte a unei noi ofensive, despre care unii comentatori afirmă că ar avea ca obiectiv să oblige armata ucraineană să redirecţioneze resurse din alte sectoare ale frontului lung de circa o mie de kilometri.

O unitate a forţelor speciale din Garda Naţională ucraineană a anunţat sâmbătă seară că trupele ucrainene au fost nevoite să abandoneze unele poziţii, în timp ce trupele ruse au reuşit să ocupe mai multe sate. Comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a recunoscut că situaţia trupelor sale în Harkov este „dificilă”, adăugând însă că inamicul nu a reuşit să străpungă frontul în ceea ce Kievul descrie drept o mare ofensivă rusească.

Ideea lansării unei astfel de ofensive majore în Harkov este contrazisă de Institutul pentru Studiul Războiului din SUA (ISW), conform căruia trupele ruse desfăşoară doar „operaţiuni ofensive limitate” de-a lungul graniţei Rusiei cu această provincie ucraineană şi „continuă să obţină câştiguri tactice semnificative în zone probabil mai puţin apărate”.

Nici Rusia nu a confirmat lansarea unei mari ofensive pe frontul din Harkov, menţionând doar desfăşurarea unor „acţiuni ofensive” în acea direcţie, în timp ce bloggerii militari ruşi analizează pe reţelele de socializare intensificarea atacurilor armatei ruse şi posibilele obiective ale operaţiunilor acesteia.

România livrează Ucrainei curent electric, în urma avariilor din sistemul energetic naţional provocate de bombardamentele ruse

La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană, transmite News.ro.

Sâmbătă, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia proprie, importuri comerciale şi asistenţă de urgenţă din partea reţelelor electrice din Polonia, România şi Slovacia, a transmis Ministerul Energiei de la Kiev, scrie Ukrainskaia Pravda. Volumul total al livrărilor de urgenţă a fost mai mic de 3% din consumul zilnic de energie electrică, se arată într-un comunicat.

La cererea Ucrainei, duminică, 12 mai, a fost deja furnizată energie electrică de urgenţă din Polonia, România şi Slovacia.

Tot duminică, la cererea Poloniei, Ucraina va furniza asistenţă de urgenţă pentru a primi surplusul de electricitate din reţeaua electrică a acestei ţări.

Având în vedere pagubele semnificative suferite de reţeaua electrică ucraineană în urma bombardamentelor ruseşti, Ministerul Energiei din Ucraina îi îndeamnă pe consumatori să reducă folosirea aparatelor cu consum mare de energie în orele de vârf (în special seara, între orele 17:00 şi 22:00).

De asemenea, industria este îndemnată să îşi revizuiască procesele de producţie pentru a reduce sarcina asupra reţelei electrice şi să utilizeze importurile cât mai mult posibil pentru a se asigura că sunt evitate întreruperile şi că reţeaua este mai rezistentă.

Din aprilie, nu vor mai fi acordate compensații pentru tariful la gaze
Articolul anterior
Mesajul lui Wali, ,,cel mai bun lunetist din lume”, din Kiev, după ce Rusia a anunțat că l-ar fi doborât
Articolul următor