Artista Larisa Busuioc și-a dezvăluit povestea emoționantă de viață. Astăzi, se declară o femeie împlinită, o soție iubită și o mamă fericită și, poate că, pe toate le datorează scumpilor ei părinți, cei care au crescut-o, i-au vegheat pașii și o mai așteaptă și astăzi să-i strângă brațele. Însă, cei care i-au luminat calea nu sunt și părinții biologici ai interpretei.
Povestea a început acum mulți ani. Larisa a venit pe lume din rodul iubirii a doi studenți. La vârsta de patru anișori, ea află că cei care o iubesc ca pe lumina ochilor nu sunt de fapt părinții ei naturali.Artista a insistat să-și caute mama biologică și a găsit-o, încercarea fiind cea care i-a umplut golul din inimă.
,,Am avut o copilărie foarte fericită. Am trăit în multă dragoste și atenție. Am fost foarte alintată și nu am dus lipsă de nimic. Cu toate acestea, existau două realități pentru micuța Larisa: una adevărată și alta inventată sau, cum se spune acum, virtuală”, povestește Larisa Busioc. ,,Evident că realitatea și adevărul ies mereu învingătoare și, de fiecare dată, o ajutau să lupte cu o altă lume pe care a inventat-o Larisa. Care, de fapt, era plină de fobii, de personaje imaginare, cu caracter de poveste, strașnice, rele, care o făceau pe Larisa să se teamă de ele. Să se teamă că și-ar putea pierde părinții și binele oferit de Dumnezeu. Copila Larisa se temea că aceste personaje rele îi vor lua totul într-o bună zi și, cel mai important, că o vor lipsi de dragoste.
Până la 4 ani totul era minunat în viața mea. Creșteam, savuram copilăria, primeam și ofeream multă dragoste. Dar, într-o zi s-a întâmplat ceva ce se răsfrânge asupra mea până în prezent. Eram la grădiniță și, în momentul în care doamna dădacă îmi aranja părul pentru a mă fotografia, stând în spatele meu, mi-a spus așa, pe neprins de veste, că părinții mei nu sunt adevărați. Acel moment i-a schimbat într-o secundă toată armonia și existența micuței Larisa. Și acum am acea fotografie care redă o fetiță speriată de strășnicia noutății.
Micuța Larisa nu știa că pot exista părinți adevărați și neadevărati care, potrivit spuselor acelei doamne, ar putea să se dezică de ea dacă nu va fi ascultătoare. Având și ea fetiță de vârsta mea, doamna dădacă, probabil că era curioasă de reacția unui copil mic. Sau… Nu știu…(…)
Au urmat multe nopți strașnice pentru micuța Larisa. Nopți în care o urmăreau întunericul, broaștele și vrăjitoarele, trimise pentru a-i lua părințiii. Apoi, Larisa a crescut și a mers la școală. Evident că unii învățători și elevi erau curioși dacă ea știe adevărul. Unii o întrebau, alții o jigneau sau inventau diferite povești despre ea… Dar ea a învățat să țină piept tuturor provocărilor. Nu a îndrăznit, însă, să-și întrebe părinții, să vorbească cu ei.
Probabil, că și ei aveau aceeași teamă: că dacă fetița lor, Larisa, va afla, e posibil să nu îi mai iubească. Așa au trăit cu acest secret până la sfârșitul vieții, când părinții iubitori au părăsit acestă lume fără să discute pe acest subiect.
Acum îmi pare rău că nu am avut inițiativă, că nu am luat situația în propriile mâini. Ar fi fost atât de simplu pentru toți, iar dragostea și relația noastră ar fi putut fi mai puternică. Dar, asta e!
După ce s-au născut copiii mei am avut curiozitatea să știu mai multe despre mine. Despre cine sunt, de unde vin…
Acum 15 ani am făcut o primă încercare de a-mi căuta familia și am reușit să aflu doar numele mamei biologice, cea care m-a nascut la maternitate. Apoi s-au rupt toate firele, nu puteam găsi o așa persoană. Și iată că, anul trecut, înainte de Revelion, m-am gândit că, totuși, ar fi bine dacă aș mai face o încercare. Simțeam că am nevoie nu doar eu, dar și ea. Acum, cu noile tehnologii, cu atâtea rețele de socializare, lucrurile s-au întâmplat foarte rapid. Am găsit-o în trei zile.
Întâlnirea a fost foarte emoționantă și importantă. Eu întotdeauna am avut față de ea doar gânduri bune. Am fost recunoscătoare că mi-a dat viață. Ea, desigur, a așteptat acest moment ani în șir. Era foarte tânără când m-a abandonat. Era o studentă speriată și dezorientată. Nu o pot acuza. Cred că tot ce se întâmplă este spre binele nostru”. Citește interviul integral pe thewoman.md