Femeie mâncată de vie de un piton, în Indonezia. Familia i-a găsit trupul în stomacul reptilei, la două zile după dispariție

O femeie în vârstă de 54 de ani a fost mâncată de vie de un piton de șapte metri lungime, după ce a dispărut în timp ce lucra la o plantație, în grădina sa.

Jahrah, în vârstă de 54 de ani a dispărut vineri. Familia ei îngrijorată a început să caute prin apropiere, când au da peste reptilă, la două zile distanță de la dispariția acesteia. Localnicii au observat o umflătură mare în burta șarpelui și cele mai mari temeri ale lor au fost confirmate atunci când l-au deschis și au găsit-o pe femeie în stomacul lui, relatează Mirror.

Femeia a fost înghițită de vie, fapt care ar fi durat două ore

Anto, șeful satului Terjun Gajah în care a trăit femeia, a spus că șarpele a atacat-o, mușcând-o și apoi înfășurându-se în jurul ei pentru a o sufoca. A fost apoi înghițită, fapt care ar fi durat două ore, pentru ca animalul să o înghită complet, din cap, până la picioare.

„Victima nu a mai venit acasă după ce a mers vineri,la grădină. Familia ei a anunțat apoi dispariția, iar de atunci a fost efectuată o percheziție. Locuitorii au ucis șarpele și l-au disecat. Toți au fost uimiți. S-a dovedit că femeia pe care o căutam era în stomacul șarpelui”, a declarat oficialul.

Anto a spus că niciun localnic nu a asistat la momentul în care Jahrah a fost mâncată de șarpe.

„Anterior au fost trei persoane care au găsit și au încercat să prindă un șarpe mult mai mare, dar nu au reușit. Sătenii sunt acum îngrijorați că alți șerpi sunt în pădure”, a spus oficialul

Indonezia are o populație mare de pitoni giganți, precum cel care a mâncat-o pe femeie. Ei trăiesc în păduri îndepărtate și se hrănesc cu animale sălbatice, uneori chiar și oameni. În martie 2017, Akbar Salubiro a fost scos din stomacul unui piton după ce a fost mâncat de viu, pe insula West Sulawesi.

ATENȚIE, șoferi! Trafic suspendat, timp de trei zile, pe o stradă din Capitală

Primăria Chișinău informează despre restricționarea totală a circulației pe strada Grenoble, în perimetrul străzilor Nicolae Testemițanu – Gheorghe Asachi, timp de 3 zile, de pe 29 iunie până pe 1 iulie, curent, transmite unica.md cu referire la un comunicat al municipalității.

Măsura a fost luată în contextul avariei la rețeaua de apă și canalizare, iar ca urmare, a producerii tasării părții carosabile și necesității executării lucrărilor de reparație capitală a colectorului de canalizare menajer, gravitațional, cu D-800 mm, din beton armat.

Ne cerem scuze pentru incomoditățile create și rugăm șoferii să ocolească zona.

Doi foști deținuți au șantajat o femeie din Glodeni, cu publicarea unor imagini intime cu ea. Banii erau predestinați pentru haznaua criminală

Doi bărbați din Bălți, anterior judecați, au fost reținuți pentru șantajul unei femei. Banii erau predestinați pentru haznaua criminală, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Suspecții, anterior judecați și recent eliberați din custodia instituției penitenciare, ar fi șantajat victima, o femeie de 47 de ani din raionul Glodeni, că va publica imaginile sale cu caracter intim pe internet, după ce le-ar fi obținut de la aceasta pe rețelele de socializare.

Inițial, aceștia ar fi estorcat de la victimă suma de 50 000 de lei.

Nu le-a fost suficient și au mai cerut 20 000 lei, moment în care victima a sesizat Poliția.

Bărbații au fost reținuți pe o stradă din Bălți de ofițerii Direcției investigații ,,Nord” a INI în comun cu polițiștii din Glodeni.

Igor Grosu a anunțat prioritățile guvernării pe perioadă procesului de negocieri privind aderarea R. Moldova la UE

Fortificarea instituțiilor, lupta cu corupția și creșterea economiei rămân prioritățile autorităților de la Chișinău pe perioada procesului de negocieri cu Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, în debutul ședinței plenare, care a accentuat că doar efortul consolidat va apropia țara noastră de standardele Uniunii Europene. Opoziția parlamentară însă nu a apreciat mesajul șefului Legislativului, scrie radiomoldova.md.

„Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile cu Republica Moldova. Este un anunț așteptat pentru care s-a muncit mult în ultimii doi-trei ani. Cunoaștem că ne așteaptă drum lung și multă muncă unde va trebui ca fiecare dintre noi să depună eforturi și determinare pentru a consolida instituțiile, a continua lupta cu corupția și a crește economia”, a declarat Igor Grosu.

Entuziasmul deputaților din majoritatea parlamentară nu a fost împărtășit de cei din opoziție. Aleșii din partea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor nu s-au alăturat valului de aplauze, atunci când speakerul Parlamentului i-a felicitat cu ocazia startului negocierilor de aderare.

Precizăm că Republica Moldova a depus o cerere de aderare la UE în martie 2022 și i s-a acordat statutul de țară candidată în iunie 2022. În decembrie 2023, liderii Uniunii Europene au decis să deschidă negocierile de aderare. Pe 25 iunie, la Luxemburg, a avut loc prima conferință interguvernamentală, care a dat oficial start negocierilor de aderare la UE.

VIDEO! Cum arată cea mai scumpă vilă din lume. Este estimată la aproape 500 de milioane de euro și este deținută de o prințesă
Articolul anterior
O româncă a murit într-un cumplit accident în Italia, alături de soțul său. Cei doi erau așteptați la masă, dar nu au mai ajuns. Au fost găsiți abia a doua zi
Articolul următor