Fiul de 2 ani al unei vloggere populare s-a înecat în piscină, în timp ce mama sa filma pentru un site online

Un băiețel de 2 ani s-a înecat în piscina unei vile, folosită ca decor pentru o ședință foto pentru un site pentru adulți. Mama lui, modelul tailandez Wiyada Pontawee, în vârstă de 26 de ani, lucra când a avut loc tragicul accident.

<p>Модель class=

Băiețelul a murit înecat în piscina unei vile din Pattaya, Thailanda, de Ziua Îndrăgostiților.

În acel moment, mama lui, model pentru OnlyFans, făcea câteva fotografii pentru o ședință foto. Aceasta poza pe o masă de biliard, cu picioarele desfăcute.

La locul accidentului au fost prezente cel puțin alte 10 modele, angajate în pregătirea aceleiași ședințe foto.

Băiețelul rămăsese să se joace cu frățiorul său și cu fiul unei alte fete care era prezentă acolo.

Micuțul Chawanakon ar fi împlinit 3 ani la două zile după Ziua Îndrăgostiților. Când s-a înecat, era cu ceilalți copii, dar fără supravegherea adulților care lucrau în interiorul vilei.

Primul salvator a fost tatăl bebelușului, care s-a scufundat în piscină pentru a-l recupera. În ciuda intervenției, copilul nu a fost salvat. Medicii au încercat să facă manevre de urgență pentru a-l resuscita, dar toate au fost în zadar.

Mama copilului e distrusă după tragedie. „Inima mea este frântă, nu vreau să mai trăiesc”, a spus ea presei locale.

Tatăl copilului le-a spus salvatorilor că la momentul tragediei se afla pe platourile de filmare cu soția sa, dar a auzit țipetele și l-a văzut pe fiu în piscină. În acel moment a intervenit să-l salveze, dar era deja prea târziu. Când bărbatul a adus corpul neînsuflețit al bebelușului în interiorul reședinței, mama a cerut ajutor pentru a-i salva viața.

Rețea de traficanți de droguri, destructurată de polițiștii din Strășeni și Chișinău

Ofițerii Direcției Antidrog a INI și cei de urmărire penală ai Inspectoratului de Poliție Strășeni, sub conducerea Procuraturii Strășeni, au destructurat activitatea infracțională a unei grupări specializate în comercializarea drogurilor prin intermediul aplicației Telegram, pe teritoriul mun. Chișinău și în raioanele Strășeni și Orhei, informează unica.md cu referire la un comunicat al Poliției.

Timp de o lună, polițiștii au documentat activitatea infracțională  a doi tineri de 22 și 23 de ani din Chișinău, care activau  în calitate de curieri în interesul unei grupări infracționale specializate în contrabandă cu droguri din afara țării, cu ulterioara distribuire a acestora prin intermediul aplicației Telegram.

Urmare a investigațiilor, oamenii legii i-au reținut în flagrant pe suspecți în Chișinău, în momentul plasării drogurilor în ascunzișuri.

În cadrul documentării, polițiștii au stabilit că tinerii, la începutul lunii septembrie, având  experiență în procurarea și distribuirea drogurilor, au pus la cale propria filieră de introducere prin contrabandă și distribuire a acestora pe teritoriul țării.

Astfel au creat pe Telegram un grup pentru realizarea drogurilor de tip hașiș și marijuana, apoi,  prin intermediul unui bărbat de 23 de ani, la moment aflat peste hotare, organizau transportarea drogurilor spre Republica Moldova prin intermediul autobuzelor de rută, camuflând substanțele narcotice în colete neînsoțite.

În urma perchezițiilor desfășurate,  la domiciliile suspecților au fost depistate și ridicate telefoane mobile utilizate la săvârșirea infracțiunii, inclusiv și telefonul mobil pe care a fost creat grupul de realizare a drogurilor pe aplicația Telegram, pachețele zip-lok pentru ambalarea drogurilor, bandă adezivă de diferite culori, cântare electronice la scara mică, precum și droguri de tip marijuana , amfetamină și hașiș.     

Pe numele acestora au fost eliberate mandate de arest pe un termen de 30 zile.

Conform legislației în vigoare, persoana culpabilă de asemenea infracțiune  riscă  închisoare de la 7 la 15 ani.

Deputații au purtat astăzi panglici portocalii în piept

Astăzi, pe mesele deputaților au fost prezente mai multe stegulețe portocalii, iar o parte din aleșii poporului au purtat în piept o panglică de aceeași culoare. În spatele acestor simboluri stă o campanie de informare despre violența de gen, la care s-au alăturat mai multe instituții de stat, organizații internaționale, misiuni diplomatice și societatea civilă, scrie diez.md.

Campania se numește „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen” și a început pe 25 noiembrie, de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor.

Potrivit Națiunilor Unite, în Republica Moldova, campania „16 Zile de Activism” este organizată de 23 de ani, iar culoarea ei simbolizează un viitor luminos, fără violență. Campania are și un hashtag: #NICIOSCUZĂ.

În cadrul ședinței plenare, deputata Doina Gherman a oferit mai multe detalii despre cazurile de violență și femicid înregistrate în Republica Moldova.

În 2023, la nivel mondial, 51 100 de femei și fete au fost ucise de parteneri intimi sau membri ai familiei. Aceasta reprezintă 140 de femei pe zi.

Aprobat: Avertismente șoferilor pentru încălcările care nu pun în pericol siguranța participanților la trafic

Șoferii care vor comite încălcări care nu au urmări semnificative asupra ordinii și securității publice se vor alege cu avertismente, dar nu cu amenzi. Un PROIECT de modificare a Codului contravențional a fost votat în a doua lectură de 61 de deputați, scrie tvrmoldova.md.

Avertismentul va fi aplicat de către agentul constatator, fără remiterea cauzei contravenționale în instanța de judecată, doar în cazurile în care sunt întrunite cumulativ două condiții. Mai exact, este necesar ca persoana vizată să nu fi fost sancționată pe parcursul ultimului an pentru comiterea aceleiași contravenții. La fel, persoana vizată trebuie să aibă achitate toate amenzile aplicate pentru faptele comise anterior.

Potrivit documentului, printre încălcările care vor putea fi sancționate doar cu un avertisment figurează exploatarea vehiculelor cu defecte tehnice în sistemul de frânare sau în mecanismul de direcţie, în dispozitivele de iluminare ori de semnalizare; conducerea unui vehicul cu numărul de înmatriculare indescifrabil sau cu placa de înmatriculare amplasată incorect; nerespectarea exigențelor de folosire a dispozitivelor de iluminat pe timp de noapte sau în condiții de vizibilitate redusă; neconectarea în faruri a luminii de întâlnire sau a luminii de deplasare pe timp de zi.

„Proiectul susține intenția responsabilizării participanților la trafic ale căror acțiuni ilicite generează urmări nesemnificative ordinii și securității publice, oferind posibilitatea aplicării alternative a unei sancțiuni cu caracter nepecuniar”, se menționează în nota informativă a inițiativei legislative.

Modificările legislative au fost propuse de Ministerul Afacerilor Interne și vor intra în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial.

Reprezentanta Ucrainei a refuzat participarea la Eurovision
Articolul anterior
A trecut prin toate ,,cercurile iadului”. Instasamka și-a pus implanturi în fese
Articolul următor