Furie în China: Oamenii petrec minivacanța de 1 Mai în lockdown, după ce autoritățile au anunțat noi restricții antiCovid

China va intensifica măsurile de combatere a COVID-19 făcând obligatorii noi teste, au anunţat sâmbătă autorităţile de la Beijing, informează Agerpres.

Decizia vine în prima zi a minivacanţei cu ocazia Zilei Muncii. De obicei, chinezii profită de aceste zile libere pentru a călători în întreaga ţară, însă cea mai mare creştere a numărului de cazuri de coronavirus de la începutul lui 2020 îi obligă pe mulţi să rămână acasă.

Ca răspuns la varianta extrem de contagioasă Omicron, autorităţile chineze şi-au intensificat politica „zero COVID”, efectuând testări în masă şi impunând lockdown-uri de îndată ce apar primele cazuri. Aceste măsuri stricte au dus la o încetinire a economiei ţării şi la o frustrare crescândă în rândul populaţiei.

Beijingul a anunţat sâmbătă că, în urma acestei minivacanţe de cinci zile, accesul în spaţiile publice va fi în continuare restricţionat. Începând din 5 mai, un test COVID negativ efectuat în ultima săptămână va fi obligatoriu pentru a intra în „numeroase locuri publice şi pentru a lua mijloacele de transport în comun”, potrivit unui anunţ publicat pe contul de WeChat al capitalei.

Pentru activităţi precum evenimentele sportive şi călătoriile în grup, participanţii vor trebui să prezinte, de asemenea, un test COVID negativ efectuat în ultimele 48 de ore, precum şi dovada că au fost complet vaccinaţi.

China a înregistrat peste 10.700 de noi cazuri pozitive în întreaga ţară, aproape toate în Shanghai, capitala sa economică.

Metropola din estul Chinei, aflată în lockdown de aproape o lună, a raportat sâmbătă peste 10.100 de cazuri în ultimele 24 de ore, aproape jumătate din numărul zilnic de cazuri înregistrat la începutul lunii aprilie.

La Beijing, numărul cazurilor a crescut la 54, potrivit Comisiei Naţionale pentru Sănătate. Testele pentru depistarea COVID-19 vor fi gratuite pentru rezidenţi începând de marţi, au precizat mass-media de stat.

Marfă ascunsă pe corp și în bagaj, deconspirată de vameșii de la Palanca

La postul vamal Palanca, un nerezident de 43 de ani a încercat să transporte ilegal o cantitate de suplimente alimentare și produse cosmetice, ascunzându-le sub haine.

În momentul în care a fost întrebat de funcționarii vamali dacă are ceva de declarat, acesta a răspuns negativ.

Bărbatul intenționa să traverseze pista de intrare în țară a postului vamal Palanca în calitate de pieton.Totuși, în urma unui control fizic amănunțit, s-au descoperit produsele ascunse atât în bagajul personal, cât și pe corpul bărbatului. Astfel, funcționarii vamali au reușit să împiedice transportul ilicit al acestora.

Mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării, iar persoana documentată riscă să fie sancționată contravențional.

Marco Rubio și Serghei Lavrov au vorbit la telefon să pregătească întâlnirea dintre Trump și Putin

Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov şi omologul său american Marco Rubio au avut o convorbire telefonică şi au convenit să reia dialogul întrerupt de ofensiva rusă în Ucraina, informează AFP.

„Serghei Lavrov şi Marco Rubio au confirmat că sunt gata să conlucreze la restabilirea unui dialog interguvernamental reciproc respectuos, conform tonului dat de preşedinţi”, a anunţat sâmbătă Ministerul Afacerilor Externe rus.

„Ei au convenit să reia contactele regulat, inclusiv pentru a pregăti un summit ruso-american la cel mai înalt nivel”, adaugă comunicatul.

Această convorbire între Lavrov şi Rubio a avut loc după discuţia telefonică de miercuri între Donald Trump şi Vladimir Putin, care au convenit să înceapă negocieri pentru a pune capăt „imediat” războiului din Ucraina. Chiar dacă Trump l-a informat pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la această convorbire a sa cu Putin, el nu a căutat să discute cu el în prealabil în legătură cu o strategie de negociere, notează AFP, citată de Agerpres. Aceste iniţiative îngrijorează partenerii tradiţionali ai Washingtonului.

În acest context, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a convocat pe liderii europeni la o reuniune luni, la Paris.

Macron cheamă liderii Europei la un summit de urgență, după provocările lansate de Administrația Trump

Președintele francez Emmanuel Macron convoacă liderii europeni pentru un summit de urgență la Paris, luni, potrivit ministrului polonez de externe Radosław Sikorski, aflat sâmbătă la Conferința de securitate de la München, informează Politico.

„Sunt foarte bucuros că președintele Macron i-a chemat pe liderii noștri la Paris”, a spus Sikorski, adăugând că se așteaptă ca liderii europeni să discute „într-un mod foarte serios” provocările prezentate de președintele american Donald Trump. „Președintele Trump are o metodă de operare pe care rușii o numesc – razvedka boyem – recunoaștere prin luptă: împingeți și vedeți ce se întâmplă, apoi vă schimbați poziția. Și trebuie să răspundem”, a spus ministrul polonez.

Întâlnirea va avea loc luni, potrivit a doi oficiali UE, dar nu este clar dacă întâlnirea va implica toți liderii UE sau doar un grup mai mic de țări și dacă vor fi invitați și alți lideri europeni precum premierul britanic Keir Starmer.

Ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, care a făcut parte din panelul de discuții cu Sikorski la München, nu a confirmat sau infirmat summitul de urgență. Sikorski a declarat ulterior că premierul polonez Donald Tusk va călători luni la invitația lui Macron la întâlnire. „Trebuie să ne arătăm puterea și unitatea”, a spus Sikorski într-o postare pe rețelele de socializare.

Rușii au deschis astăzi focul asupra civililor care erau evacuați din regiunea Luhansk
Articolul anterior
Bombardamente în regiunea rusă Briansk, la un terminal de petrol. Nu sunt victime
Articolul următor