Chiar dacă se află în proximitatea Chinei, locul de unde a început pandemia, Vietnamul, un stat cu 97 de milioane de locuitori, nu a raportat niciun deces cauzat de noul coronavirus şi a confirmat doar 328 de infectări.
Situația din Vietnam este una cu atât mai remarcabilă, în contextul în care este o ţară cu venituri mici și cu un sistem de asistenţă medicală mult mai puţin avansat, comparativ cu alte țări din regiune, potrivit CNN.
După trei săptămâni de carantină, Vietnamul a ridicat restricţiile de distanţare fizică la sfârşitul lunii aprilie.
Datele oficiale din Vietnam au stârnit și rumori în rândul scepticilor, care nu consideră cifrele raportate ca fiind plauzibile. Cu toate acestea, medicul infecţionist Guy Thwaites, care lucrează într-unul din principalele spitale desemnate de guvernul vietnamez pentru a trata pacienţii infectați, a declarat că cifrele raportate reflectă realitatea.
„Cunosc foarte bine cazurile de coronavirus, ştiu că nu a existat niciun deces”, a spus Thwaite.
Specialiştii în sănătate publică consideră că rețeta succesului în cazul Vietnamului a fost reprezentată de o combinaţie de factori, de la măsurile preventive implementate rapid şi eficient de Guvern, până la urmărirea riguroasă a contactelor, dar și o bună comunicare instituțională.Sursa