Guvernul alocă mai mulți bani în sprijinul cetățenilor. Bugetul public național a fost rectificat

Cheltuielile bugetului de stat pentru anul curent au fost majorate cu 6,9 miliarde de lei, iar veniturile – cu 2,69 miliarde de lei. Modificările  se regăsesc în proiectul rectificat al legilor privind bugetul public național, aprobat în cadrul ședinței cabinetului de miniștri. Potrivit prim-ministrei Natalia Gavrilița, decizia Guvernului vine în contextul crizei energetice și umanitare, care afectează economia națională.

„Trecem prin vremuri extraordinare care cer decizii extraordinare. În aceste condiții, Guvernul a decis să crească cheltuielile publice pentru menținerea stabilității economice, locurilor de muncă și prevenirea vulnerabilităților. Cred că este corect ca, în situații de criză, Guvernul să crească cheltuielile publice, să ajute cetățenii la plata facturilor, să susțină afacerile și agricultorii afectați de consecințele războiului”, a declarat prim-ministra Natalia Gavrilița,  în cadrul unei conferințe de presă, în urma ședinței Executivului. 

Proiectul privind rectificarea bugetului național prevede o majorare, cu 2,45 miliarde, a cheltuielilor în domeniul protecției sociale. Resursele financiare vor fi utilizate pentru indexarea și creșterea pensiilor și a prestațiilor sociale, în urma reformării Programului de Ajutor Social.  Suplimentar, 65 milioane de lei au fost alocate pentru finanțarea serviciului Asistență personală pentru persoanele cu dizabilități, iar 111,8 milioane de lei vor fi alocate pentru alimentarea copiilor în instituțiile educaționale. 

De asemenea, noul proiect prevede creșterea alocațiilor pentru plata resurselor termo-energetice pentru instituțiile bugetare și cele medicale publice. În acest sens, a fost alocat suplimentar cca un miliard de lei. Din această sumă, 521 milioane vor fi distribuite la nivel local, pentru achitarea serviciilor termoenergetice.

Alte 700 de milioane de lei au fost alocate pentru programele de susținere a mediului de afaceri și agricultură, dintre care 250 milioane vor fi utilizate pentru suplinirea Fondului național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural și compensarea parțială a accizelor la motorină. Din acești bani, câte 200 milioane de lei vor fi distribuite pentru majorarea Fondului pentru eficiență energetică și a Fondului de dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii. 

Cu 16.8% au crescut și alocațiile pentru cheltuieli și investiții capitale, inclusiv pentru reabilitarea drumurilor, în acest sens fiind alocate 1,1 miliarde lei. A fost majorat cu 906,6 mil. lei  și volumul transferurilor către bugetele locale.

Totodată, proiectul prevede și o majorare cu 2,69 miliarde a veniturilor încasate la bugetul public național. Acest lucru, potrivit prim-ministrei Gavrilița, se datorează creșterii încasărilor din impozite și taxe și intrărilor din granturi. 

„Cred că e o reușită a Guvernului faptul că am găsit finanțare ieftină pentru a putea crește alocatiile pentru agenții economici, agricultori și consumatori. Prin toate aceste acțiuni noi ne asigurăm că păstrăm locuri de muncă și ajutăm oamenii afectați de creșterea de prețuri în condițiile extrem de dificile ale unei situații aproape de stagflație”, a precizat, în context, șefa Executivului.

Ca urmare a modificărilor operate, Bugetului public național pentru anul 2022 va avea venituri de circa 84 mlrd. lei și cheltuieli – în sumă de 103,8 mlrd. lei, iar  deficitul bugetar va constitui 19,8 mlrd. lei. 

Pene de curent în Ucraina după ultimul bombardament rusesc. Rusia confirmă atacarea unor infrastructuri energetice şi militare

Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Ministerul rus al Apărării, potrivit Agerpres cu referire la agenţiile EFE şi DPA.

„Noaptea trecută, Forţele Armate ale Rusiei au efectuat un atac masiv cu arme de înaltă precizie şi rază lungă de acţiune cu lansare aeriană şi navală, precum şi cu drone împotriva instalaţiilor energetice ale Ucrainei (…) şi arsenalelor de proiectile furnizate armatei ucrainene”, semnalează ministerul rus.

Acest atac, adaugă acelaşi minister, a fost un răspuns faţă de „încercările regimului de la Kiev de a avaria instalaţii energetice ruseşti”, referire la atacurile ucrainene repetate asupra rafinăriilor şi depozitelor de combustibil ale Rusiei.

Ucraina a efectuat de la începutul anului zeci atacuri cu drone asupra Rusiei, ca tactică de război asimetric în timp ce pe frontul terestru trupele ucrainene pierd teren în faţa acţiunilor ofensive desfăşurate de armata rusă pe diferite sectoare ale frontului.

Aceste atacuri ucrainene cu drone s-au axat în special pe lovirea rafinăriilor ruseşti, dar au fost de asemenea vizate diverse ţinte militare, în special aerodromuri şi amplasamente ale sistemelor antiaeriene, precum şi elemente de infrastructură.

În faţa acestor atacuri, Rusia a recurs la o serie de măsuri defensive, printre care, pe lângă sistemele antiaeriene foloseşte de asemenea mijloace de război electronic pentru a doborî dronele sau a le abate de la ţintă, precum şi plase anti-dronă amplasate deasupra elementelor cheie ale rafinăriilor. Însă marea extindere a sectorului energetic rusesc face imposibilă protejarea tuturor instalaţiilor aflate în raza de acţiune a dronelor ucrainene, unele ajungând chiar şi în zona Moscovei.

Noua salvă de rachete şi drone ruseşti lansată asupra Ucrainei în noaptea de joi spre vineri a fost a opta din ultimele trei luni şi a ţintit regiunile Zaporojie şi Liov. Potrivit armatei ucrainene, în acest atac au fost lansate 16 rachete de diverse tipuri, printre care rachete de croazieră Kalibr lansate de pe nave din Marea Neagră, rachete X-101 şi X-555, precum şi 13 drone kamikaze.

Armata ucraineană susţine că a doborât 12 din cele 16 rachete şi toate cele 13 drone. Cu toate acestea, compania energetică ucraineană Ukrenergo semnalează pagube produse de atacul rusesc şi întreruperi ale furnizării electricităţii până către miezul nopţii în zone de pe tot cuprinsul Ucrainei pentru efectuarea de reparaţii.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat anterior că, în urma bombardamentelor succesive cu rachete şi drone, circa jumătate din capacitatea energetică a Ucrainei a fost distrusă. Un studiu efectuat de Universitatea de Economie din Kiev evaluează la 56,2 miliarde de dolari pagubele provocate infrastructurii energetice ucrainene.

Un moldovean, transportat la Chișinău cu avionul SMURD România, după un accident suferit în Serbia

Astăzi, în premieră, un cetățean moldovean, victimă a unui accident produs în Serbia, a fost transportat la Chișinău cu avionul SMURD România. Despre acest lucru anunță Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, într-o postare pe facebook.

Accidentul a avut loc pe data de 16 iunie, în Serbia.

Pacientul a suferit multiple traume și arsuri, acesta fiind preluat de la spitalul de urgență din Belgrad de către echipajul aero-medical SMURD România și transportat în siguranță la Chișinău.

Un reanimobil cu echipă înalt specializată de terapie intensivă al CNAMUP a transportat pacientul de la Aeroport la Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie din Chișinău.

Ministrul Sănătății mulțumește echipelor de medici sârbi, români și moldoveni pentru serviciile acordate și înaltul profesionalism.

Ar putea fi o imagine cu 5 persoane, elicopter şi ambulanţă

Tot mai multe incidente cu implicarea copiilor. Autoritățile trag un semnal de alarmă

Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitaliceacă atrage atenția asupra faptului că se atestată o situaţie îngrijorătoare privind incidentele cu implicarea copiilor, iar consecințele sunt grave.

La data de 19 iunie, ora 14:34 un băiat de 14 ani din raionul Călărași s-a electrocutat după ce s-a scăldat într-o cadă în spatele casei și a pus mâna udă la priză. Sora mai mare a observat și a stins contorul de lumină, alertând părinții. Echipa PAMU Onișcani din cadrul SAMU Călărași intervenită la locul solicitării a depistat băiatul în stare gravă și de urgență l-a transportat la spital cu monitorizarea permanentă a parametrilor vitali.

În seara zilei de 19 iunie, un copil de 9 ani s-a ales cu un traumatism abdominal în urma căderii de la înălțimea de 2,5 metri din copac. Părinții l-au dus de sine stătător la spital, de unde a fost preluat în stare gravă și transportat cu monitorizarea parametrilor vitali de echipa SAMU Ocnița la IMSP Spilalul Clinic Municipal Bălți.

La data de 20 iunie, ora 16:00 un minor de 11 ani dintr-o localitate din Orhei, a fost preluat în stare gravă, de o ambulanță, după ce a fost lovit de un cal. S-a constatat că copilul aflându-se în preajma casei a fost lovit de propriul cal cu copita în regiunea temporală a capului. În urma incidentului, copilul s-a ales cu traumatism cranio-cerebral grav și a fost transportat de urgență de echipa PAMU Chiperceni din cadrul SAMU Orhei la spital.

În seara zilei de 20 iunie, într-o localitate din raionul Strășeni un adolescent de 14 ani a fost mușcat de un șarpe care s-a dovedit a fi viperă. Copilul aflându-se în câmp a găsit un șarpe pe care intenționa să-l prindă și jucându-se a fost mușcat de degetul mâinii stângi. Rudele au solicitat ambulanța. Imediat a intervenit echipa SAMU Strășeni, care a acordat primul ajutor medical și a transportat copilul la IMSP Spitalul Raional Strășeni. Ulterior prin intermediul altei echipe AMU a fost transportat la IMSP Institutul Mamei şi Copilului.

Siguranța copiilor este responsabilitatea adulților, cât și a tuturor membrilor societății. Conștientizând riscurile, vom putea proteja copiii de ele, evitând situațiile de urgență. Pentru a minimaliza astfel de incidente și consecințe grave, echipa IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească îndeamnă părinții să manifeste mai multă responsabilitate în supravegherea copiilor mai ales în perioada vacanței de vară. Astfel puteți evita tragediile şi vă puteţi bucura în continuare de zâmbetele lor și de liniştea familiei dumneavoastră.

În caz de situații de pericol iminent, nu ezitați să solicitați ambulanța la numărul 112.

„E atât de enervant”. Nepotul lui Pugacheva, Nikita Presnyakov, a vorbit despre diferența de mentalitate dintre ruși și americani
Articolul anterior
Premieră pentru comunitatea maib „Activ la Superlativ”: prima participare internațională la Semimaraton Iași
Articolul următor