Hotărârea Comisiei naționale extraordinare pentru sănătate publică din 10 iulie

Comisia pentru sănătate publică a decis astăzi prelungirea stării de urgență în sănătate publică până pe 31 iulie 2020. Mai jos, vezi textul hotărârii adoptate astăzi.

separator

În temeiul art. 58 din Legea nr. 10/2009 privind supravegherea de stat a sănătăţii publice (Monitorul Oficial, 2009, nr. 67, art. 183), cu modificările ulterioare, a Hotărîrii nr. 10 din 15 mai 2020 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică, de declarare, la propunerea Directorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, a stării de urgență în sănătate publică pe întreg teritoriul Republicii Moldova, ca urmare a analizei situației epidemiologice actuale, Comisia națională extraordinară de sănătate publică, HOTĂRĂŞTE:

1. Se prelungește până la data de 31 iulie 2020 inclusiv, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, starea de urgență în sănătate publică, declarată prin Hotărârea nr. 10 din 15 mai 2020 a CNESP, cu posibilitatea de prelungire a termenului dat în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național.

2. Autoritățile administrației publice centrale, autoritățile publice locale, toate persoanele juridice de drept public și de drept privat înregistrate în Republica Moldova, indiferent de tipul de proprietate și forma juridică de organizare, precum și toți cetățenii Republicii Moldova și alte persoane fizice aflate pe teritoriul Republicii Moldova vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri de control și combatere a infecției COVID–19:

2.1. respectarea distanței sociale între persoane de minim 1 (unu) metru, cu excepția cazurilor când, prin prevederi speciale, se stabilește respectarea unei distanțe mai mari între persoane sau în cazul regulilor de transportare a persoanelor în transportul public;

2.2. respectarea regulilor de igienă a mâinilor;

2.3. respectarea regulilor de igienă respiratorie;

2.4. respectarea, sub proprie răspundere, a regimului de autoizolare de către persoanele cărora li se stabilește regimul respectiv;

2.5. respectarea măsurilor impuse de autorități de către persoanele fizice și juridice care se află în teritoriile sau instituțiile cu regim de carantină;

2.6. monitorizarea personală de fiecare persoană fizică a stării de sănătate;

2.7. purtarea măștilor în transportul public, spațiile comerciale și spații publice închise, în situația în care nu poate fi respectată distanța socială/fizică. Masca trebuie să acopere atât gura, cât și nasul.

3. Conducătorii instituțiilor medico–sanitare publice și privat, instituțiilor socio-medicale și instituțiilor de reabilitare/recuperare/balneo-sanatoriale vor asigura următoarele măsuri de prevenire și control a infecției COVID–19 :

3.1. realizarea strictă a managementului calității serviciilor prestate, inclusiv a măsurilor de control a infecției COVID-19 în conformitate cu actele normative în vigoare;

3.2. organizarea accesului fluidizat al vizitatorilor și însoțitorilor în cadrul instituției/prestatorului;

3.3. efectuarea triajului și monitorizarea zilnică la COVID–19 al pacientului/beneficiarului/însoțitorului;

3.4. organizarea și efectuarea triajului zilnic al personalului angajat, la începutul turei de lucru;

3.5. asigurarea personalului angajat cu echipament de protecție conform riscului de expunere;

3.6. monitorizarea utilizării corecte a echipamentului de protecție;

3.7. asigurarea instituției cu produse dezinfectante, inclusiv pentru igiena mâinilor și organizarea măsurilor de curățare și dezinfecție;

3.8. organizarea instruirii personalului la locul de muncă privind măsurile de prevenire, control și combatere a infecției cu COVID–19;

3.9. reevaluarea modului și a volumului de activitate a personalului angajat, pentru facilitarea organizării lucrului de la distanță (în baza evaluării condițiilor de activitate a instituției/prestatorului, grupurilor de risc și a condițiilor familiale ale angajatului: comorbidități, vârsta, copii minori, persoane la îngrijire etc.);

3.10. organizarea activității și amenajării locului de muncă cu respectarea măsurilor de prevenire conform Anexei nr.2 la Hotărârea nr. 17 din 23 iunie 2020 a CNESP.

4. Persoanele fizice și persoanele juridice, care efectuează activități de transport feroviar și rutier de persoane în trafic local, municipal/raional/interraional, internațional cât și activitățile conexe (gări auto/feroviare, stații de testare auto,etc.,) vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri de prevenire și control a infecției COVID – 19:

4.1. asigurarea protecției personalului care efectuează transport rutier și activități conexe, prin: (i) echipament de protecție (măști, mănuși); (ii) dezinfectanți (pentru mâini și suprafețe); (iii) triajul zilnic al personalului angajat la începutul turei de lucru (termometria, starea sănătății);

4.2. ajustarea orarului de călătorie și a numărului de unități de transport, după necesitate în orele de vârf;

4.3. automonitorizarea stării de sănătate a personalului pe parcursul zilei de muncă, cu informarea angajatorului;

4.4. limitarea numărului de persoane în transportul feroviar și rutier în trafic raional și interraional– proporțional numărului de scaune disponibile în mijlocul de transport, iar pentru transportul rutier în trafic local si municipal în limita a 60% din capacitatea de îmbarcare;

4.5. purtarea obligatorie a măștilor de protecție pentru conducătorii auto, taxatori si pasageri, pe parcursul călătoriei;

4.6. respectarea măsurilor de curățare, dezinfectare a suprafețelor din gările feroviare, autogări și mijloace de transport public la începutul orelor de lucru, dar și după fiecare rută/cursă efectuată la stația terminus;

4.7. verificarea de către operatorii de transport a temperaturii pasagerilor la îmbarcarea la cursele de transport rutier sau feroviar de persoane în trafic internațional, care nu trebuie să depășească 37° grade Celsius.

5. Suplimentar prevederilor punctului 2, unitățile comerciale cu amănuntul vor asigura respectarea strictă a următoarelor măsuri:

5.1. distanța socială de minim 1 (unu) metru și acces fluidizat în interior;

5.2. triajul zilnic la începutul turei de lucru a angajaților;

5.3. monitorizarea stării de sănătate a angajaților pe durata programului de muncă;

5.4. asigurarea personalului cu echipamente de protecție;

5.5. asigurarea cu dezinfectante pentru mâini la intrare;

5.6. accesul vizitatorilor cu măști în spațiu închis;

5.7. prelucrarea cu produse dezinfectante a suprafețelor, coșurilor, cărucioarelor etc. și asigurarea regimului de curățare umedă de minimum de 3 (trei) ori pe zi;

5.8. aerisirea frecventă a spațiului, iar în caz de posibilitate – aerisirea permanentă.

6. Se interzice până la data de 1 august 2020 părăsirea teritoriului Republicii Moldova pentru persoanele aflate în regim de autoizolare la domiciliu.

7. Se interzice până la data de 1 august 2020 intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor cu următoarele excepții:

7.1. membri de familie ai cetățenilor RM;

7.2. persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autorități;

7.3. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;

7.4. membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;

7.5. persoane în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare. Itinerarul tranzitării va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;

7.6. persoane care călătoresc din motive de sănătate și umanitare, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);

7.7. lucrătorii transfrontalieri;

7.8. conducătorii auto şi personalul de deservire a mijloacelor de transport, care efectuează transportarea mărfurilor, echipajele și personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile și personalul de deservire ale garniturilor de tren.

8. Persoanele care traversează frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova vor completa, în mod obligatoriu fişa epidemiologică, precum şi vor semna declaraţia pe propria răspundere de a respecta regimul de autoizolare o perioada de 14 (paisprezece) zile în locurile determinate.

9. Excepție de la prevederile punctul 8, în cazul în care nu prezintă semne clinice de infecție respiratorie sau stare febrilă, nu sunt obligați să respecte regimul de autoizolare o perioada de 14 (paisprezece) zile în locurile determinate, se stabilește pentru următoarele categorii de persoane:

9.1. conducători auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă și a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, echipajele și personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile și personalul de deservire ale garniturilor de tren;

9.2. persoane care călătoresc din motive de sănătate sau umanitar, inclusiv însoțitorul, după caz (cu prezentarea documentelor confirmative);

9.3. elevii/studenții, înmatriculați în unitățile/instituțiile de învățământ de peste hotarele țării noastre, care au de susținut probe sau examene la încheierea ciclurilor de învățământ gimnazial/liceal/învățământ superior;

9.4. persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document confirmativ;

9.5. lucrătorii transfrontalieri;

9.6. membri ai misiunilor diplomatice şi ai oficiilor consulare acreditate în Republica Moldova, ai organizațiilor/misiunilor internaționale, precum şi membrii familiilor acestora sau personal care poate asigura ajutor umanitar;

9.7. persoane în tranzit.

10. Instituțiile medico-sanitare publice vor asigura acordarea asistenței medicale tuturor persoanelor care întrunesc criteriile definiției de caz pentru COVID19, indiferent de statutul acestora în sistemul asigurărilor obligatorii de asistență medicală (asigurate/neasigurate).

11. Se interzice până la data de 1 august 2020 aflarea în locurile publice (păduri, parcuri, alei, plaje etc.), în grupuri mai mari de 3 persoane, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică. Respectarea distanței sociale/fizice de 1 (unu) metru rămâne a fi obligatorie, indiferent de numărul de persoane prezente în locurile publice.

12. Se interzice până la data de 1 august 2020 aflarea persoanelor în vârstă de peste 63 (șaizeci și trei) ani, în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică.

13. Se interzice până la data de 1 august 2020 aflarea persoanelor pe terenuri de joacă pentru copii, terenuri sportive, parcuri de distracții și zone de agrement, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică.

14. Se restricționează până la data de 1 august 2020 activitatea cluburilor de noapte ce se referă la activitatea discotecilor incluse în codul CAEM 56.30 şi a ringurilor de dans incluse în codul CAEM 93.29, indiferent de denumirea de firmă a unităţii comerciale (ca exemplu: disco-bar, club de noapte, karaoke, night-club, discotecă, club etc.).

15. Se interzice până la data de 1 august 2020 organizarea ceremoniilor (nunți, cumetrii, omagieri, mese de pomenire) în orice instituție, indiferent de statut public sau privat, cu posibilitatea de prelungire a restricției menționate, în funcție de evoluția situației epidemiologice la nivel național.

16. Se interzic până la data de 1 august 2020 activitățile în incinta teatrelor, cinematografelor, sălilor de concerte.

17. Se suspendă, până la data de 1 august 2020, procesul educațional, cu excepția procesului de admitere, în cadrul instituțiilor de învățămînt general, profesional și universitar (pentru instituțiile publice și private), cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică.

18. Se prelungește până la 1 august 2020 sistarea activității taberelor de odihnă şi întremare a sănătății copiilor, cu posibilitatea de prelungire a termenului de interdicție în funcție de situația epidemiologică.

19. Se admite organizarea întrunirilor în masă cu caracter unic, cu participarea unui număr mai mic de 50 de persoane, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și cu întocmirea obligatorie de către organizatori a listei de evidență epidemiologică a evenimentului, după modelul (nume, prenume, IDNP, număr de telefon, adresă email, adresă de domiciliu). Întrunirile nu pot fi organizate în adiacentul instituțiilor publice, de învățământ, spitalelor sau altor locuri cu risc sporit de infecție.

20. Reluarea antrenamentelor/competițiilor sportive desfășurate în aer liber de către Federațiile Sportive Naționale, acreditate de către Ministerul Educației Culturii și Cercetării, cu număr limitat de spectatori, cu respectarea măsurilor de sănătate publică și a instrucțiunilor aprobate de Ministerul Educației Culturii și Cercetării.

21. Reluarea activităților sălilor de sport, bazine, săli de fitness cu vestiare, baie, piscine, cu respectarea măsurilor de sănătate publică prevăzute în Anexa nr.2 din Hotărîrea 13 din 29 mai 2020 a CNESP.

22. Reluarea etapizată începând cu 16 iulie 2020 a activității Centrelor de reabilitare/recuperare, balneo-sanatoriale, Centrului Republican Experimental de Protezare Ortopedie şi Reabilitare (componenta de reabilitare) și Centrului Republican de Reabilitare pentru Copii (servicii de intervenție timpurie şi reabilitare medicală în ambulatoriu). Activitatea Centrelor se va relua în baza deciziei Fondatorului reieșind din rezultatele autoevaluării capacităților de a asigura măsurile de protecție, atât pentru beneficiari cât și angajați, efectuate conform chestionarului aprobat de Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale.

23. Regimul de carantină în localități se va stabili în baza Instrucțiunii privind instituirea regimului de carantină în localități, conform Anexei la Hotărîrea nr. 11 din 15 mai 2020 a CNESP.

24. Se solicită autorităților din domeniul, ordinii publice şi securității naţionale, apărării naționale să continue supravegherea respectării de către persoanele fizice şi juridice a măsurilor de prevenire şi control a infecției COVID-19.

25. Se recomandă reprezentanților mass-media de a informa publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control a infecției COVID-19.

26. În dependență de evoluția și tendința situației epidemiologice a infecției COVID–19, măsurile restrictive vor fi revizuite.

27. Comisiile teritoriale extraordinare de sănătate publică, vor asigura, revizuirea tuturor hotărîrilor/dispozițiilor aprobate, aducându-le în concordanță cu Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică a Republicii Moldova.

28. Nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în prezenta hotărâre constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei pentru tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.

29. Prezenta Hotărâre intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.

Doi bărbați reținuți pentru pungășii comise în centrul Capitalei

Doi bărbați de 24 și 48 de ani din Chișinău și Criuleni au fost arestați pentru 30 de zile, fiind suspectați de comiterea unei pungășii în sectorul Centru al Capitalei, informează unica.md cu referire la un comunicat oficial.

Aceștia, aflându-se în incinta unui local, au profitat de neatenția unui bărbat și i-au sustras din buzunar portmoneul cu acte de identitate și bani, telefonul mobil și alte bunuri personale, suma totală a prejudiciului fiind de 22.000 de lei.

În urma acțiunilor de investigație și urmărire penală efectuate de către ofițerii Inspectoratului de poliție Centru, la scurt timp indivizii au fost identificați și reținuți.

Bărbații sunt cercetați penal pentru pungășie, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscǎ închisoare de până la 4 ani.

Rusia acuză Moldova de o colaborare cu NATO

Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei a acuzat miercuri NATO că încearcă să transforme Republica Moldova într-un centru logistic pentru aprovizionarea armatei ucrainene şi că încearcă să îşi aducă infrastructura militară mai aproape de Rusia, relatează Reuters citat de evz.ro.

Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a ministerului, a făcut această acuzaţie în cadrul briefingului de presă săptămânal, în timpul căruia a declarat că majoritatea populaţiei din Republica Moldova nu doreşte să adere la alianţa militară.

Ea s-a referit la transferurile extinse de arme către Moldova în ultimele luni şi la opiniile pro-occidentale ale Maiei Sandu, preşedintele Moldovei.

Atac „inuman” de Crăciun

Rusia a lansat zeci de rachete și drone asupra rețelei energetice a Ucrainei în dimineața zilei de Crăciun.

Alarmele au sunat încă de la ora 5:30 dimineața, după ce Rusia a lansat rachete de croazieră Kalibr din Marea Neagră.

„Putin a ales în mod deliberat Crăciunul pentru a ataca. Ce ar putea fi mai inuman? Mai mult de 70 de rachete, inclusiv rachete balistice, și mai mult de o sută de drone de atac. Ținta este sistemul nostru energetic,” a spus Zelenski.

„Dimineața de Crăciun a arătat din nou că nimic nu este sacru pentru țara agresor”, a declarat Svitlana Onșciuk, șefa regiunii Ivano-Frankivsk.

Ea a spus că o parte a regiunii a rămas fără electricitate „într-un moment în care sărbătorim una dintre cele mai mari sărbători religioase — Crăciunul luminos.”

Crăciun pe rit nou

Acesta a fost al 13-lea atac de amploare asupra sistemului energetic al Ucrainei din acest an, cel mai recent din campania Rusiei care vizează rețeaua electrică în timpul iernii.

Documentarea celor 140 de mii de oameni care și-au vândut votul la alegeri abia începe

Peste 80 de dosare penale au fost pornite pe fapte de corupere electorală, a precizat pentru Teleradio-Moldova, șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, transmite IPN.

„În ultima perioadă, avem o accelerare la procesul de documentare și, dacă o să analizăm comunicatele Procuraturii, zilnic sunt expediate în instanța de judecată diferite dosare la capitolul respectiv”, a menționat Viorel Cernăuțeanu.Cât ține de coruperea pasivă, adică primirea de bani pentru a susține un anumit candidat, circa 140 de mii de oameni vor fi documentați prin prisma Codului Contravențional, amenda prevăzută fiind de până la 37 de mii de lei.„Cei 140 de mii de cetățeni care s-au lăsat corupți și influențați în acest proces abia acum am finalizat procedura de descifrare detaliată, absolut toate datele, și cred că în cel mai scurt timp vom purcede la examinarea și documentare acestor persoane. Dar nu înseamnă că toți ei vor fi sancționați. Mulți colaborează”, a menționat Cernăuțeanu.

Potrivit șefului IGP e nevoie de o îmbunătățire continuă a legislației pentru a ușura munca oamenilor legii.„Infractorii organizației criminale Șor au schimbat doar în ultimul an cel puțin 5, 6 forme de finanțare pe teritoriul republicii, anume de asta trebuie modificate normele legale, pentru a crea pârghii legale de documentare pentru ca instituțiile de drept să poată curma aceste fenomene”, a notat șeful IGP.

Ajutor pentru frățiorii din Măgdăcești care suferă de atrofie musculară spinală! Tratamentul care le-ar salva viața costă 4,2 milioane de dolari
Articolul anterior
În Moldova, temperaturile vor atinge astăzi un nivel record
Articolul următor