Igor Dodon: ,,Peste două săptămâni trebuie să achităm salariile și pensiile, dar noi suntem în criză economică”

Va fi sau nu anulat Acordul de credit cu Federația Rusă, vom afla abia marți, după ședința Curții Constituționale. Cert este însă că acest credit era ca un colac de salvare pentru țara noastră în aceste momente dificile.

separator
Potrivit președintelui țării, Igor Dodon, opoziția se bucură când le reușește să destabilizeze situația, dar bani pentru salarii și pensii în țară nu-s, dacă nu vom apela la ajutorul celor care se oferă să ne susțină în aceste momente grele, transmite telegraph.md.

Fiind rugat să comenteze afirmațiile opoziției, care au fost vociferate de mai mulți politicieni, inclusiv și de către Maia Sandu, precum că acest credit vine ca un sport electoral pentru instituția prezidențială, mai ales că despre credit se discuta de mai mult timp dar el vine anume în acest an care este electoral, Igor Dodon a ținut să spună că opoziția nu este deranjată de credit, ci anume de faptul că el vine din Rusia. Mai mult, președintele statului este de părerea că opoziția își dorea să destabilizeze situația în țară, iar când conducerea țării a găsit o soluție, ei se arată indignați și vin cu diferite speculații.

„Nu are nimic una cu alta. Noi avem nevoie de aceste resurse pentru a face investiții în economie. Cei care încearcă să speculeze cu aceste subiecte, pe dânșii îi deranjează nu că vine creditul, dar că creditul vine de la ruși. Opoziția spera că noi nu vom obține suport din afara țării, afirmând că noi suntem blocați pe extern, dar noi am obținut sprijin și din est și din vest, astfel pentru opoziție asta e o problemă.

Pentru ei cu cât mai rău e în țară cu atât mai bine e. Ei sperau că dacă nu vor fi bani nu vor fi salarii și nici pensii și atunci ei vor putea să destabilizeze situația și să provoace poate chiar și alegeri anticipate” a spus șeful statului în cadrul emisiunii „Acces direct” de la NTV Moldova.

La întrebarea de ce era atât de important pentru țara noastră să ia acest credit din Rusia în timp ce au venit bani de la FMI și UE vorbește despre un suport de sute de milioane care urmează să ajungă în Republica Moldova.

„Dacă nu venea creditul din Rusia nu venea nici de la ceilalți. Partenerii ruși au fost primii care au fost gata să ne ajute. Acesta a fost ceea ce ia deblocat și pe alții. Ceea ce a venit de la FMI este bine dar nu suficient.

Ceea ce propune UE, la fel este bine, dar noi peste două săptămâni trebuie să achităm salariile și pensiile, dar noi suntem în criză economică. Eu vreau ca cetățenii să știe, noi nu avem rezerve, și ca și întreaga lume, suntem în criză economică și suportul din partea Federației Ruse chiar era unul necesar,” a menționat președintele Igor Dodon.

Un american a rămas blocat într-un taxi autonom, care l-a învârtit într-o parcare

Mike Johns, un bărbat din SUA, a rămas captiv într-un taxi autonom în drum spre aeroport luna trecută. Într-o filmare care a apărut acum în mediul online este surprins momentul în care mașina fără șofer pur și simplu dă ture printr-o parcare. După ce situația s-a rezolvat, compania a anunțat că totul s-a petrecut din cauza unei actualizări de software, scrie digi24.ro.

– Mașina asta merge în cerc. Am un zbor de prins, de ce merge chestia asta în cerc? Am amețit, priviți ce face…

– Înțeleg…ne pare foarte rău, Mike, încercăm să rezolvăm problema, merge în cerc într-o parcare, nu?

– Merge în cerc într-o parcare. Mi-am pus centura de siguranță și nu pot să ies din mașină. A fost cumva ținta unui atac cibernetic? Ce se întâmplă? Mă simt ca într-un film… Face cineva mișto de mine? Am un zbor de prins.

– Voi trage acum mașina pe dreapta… așteaptă doar puțin.

– O, Doamne, sper că voi ajunge la timp să prind avionul.

Mike Johns se afla într-un taxi autonom al companiei Waymo în drum spre aeroportul Sky Harbor din Phoenix, când vehiculul a început să se învârtă în jurul unei parcări de mai multe ori, în timp ce bărbatul vorbea la telefon cu un reprezentant, scrie The Guardian.  Johns a spus că a amețit în timp ce mașina a continuat să facă ture în parcare și a declarat că acel moment „s-a simțit ca o scenă într-un thriller SF”. Reprezentantul Waymo, care îi oferea ajutor la telefon, l-a sfătuit să-și deschidă aplicația mobilă în timp ce ea încerca să oprească vehiculul, însă acesta a spus că nu „are opțiune de a controla mașina”.

Problema a fost rezolvată după câteva minute, a spus compania Waymo într-un comunicat. În cele din urmă, bărbatul a reușit să prindă zborul din Arizona către sudul Californiei, care, din fericire, a avut întârziere. Johns spune că a fost frustrat de experiență și că nu a putut să își dea seama dacă reprezentantul cu care a vorbit este om sau inteligență artificială.  Compania Waymo oferă servicii de călătorie autonomă în San Francisco, Los Angeles, Phoenix și Austin, din SUA. În timp ce mașinile companiei au efectuat milioane de drumuri în siguranță, incidente importante, inclusiv un vehicul fără șofer care a ucis un câine și a cauzat o coliziune care a rănit un biciclist, au alimentat mai multe îngrijorări. 

O femeie, fost ofițer de penitenciar, a fost condamnată la închisoare, după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut

Linda De Sousa Abreu, fost ofițer de închisoare la HMP Wandsworth, din Londra, a fost condamnată la 15 luni de închisoare după ce a fost filmată făcând sex cu un deținut, informează BBC citat de digi24.ro.

Femeia a fost identificată de angajații penitenciarului, după ce imaginile au fost distribuite online și au devenit virale rapid. Directorul închisorii Wandsworth a declarat că acțiunile lui Abreu au reușit ca în „mai puțin de o zi” să anuleze mulți ani de muncă pentru personalul feminin din închisorile de bărbați. Abreu, în vârstă de 30 de ani, care a fost arestată pe aeroportul Heathrow înainte de a se îmbarca alături de tatăl ei într-un zbor spre Madrid, a pledat anterior vinovată pentru abatere în funcție publică.

Într-o declarație adresată Curții Isleworth Crown, Andrew Davy, directorul închisorii Wandsworth a declarat că multe femei din personalul Wandsworth au raportat o creștere a agresiunilor din partea prizonierilor. Incidentul a avut loc la închisoarea Wandsworth în perioada 26 și 28 iunie. O altă înregistrare a fost găsită pe camera purtată de fostuli ofițer, iar Abreu a recunoscut că a întreținut și în alte rânduri relații sexuale cu acel deținut. Judecătorul a stabilit că videoclipul care a devenit viral nu a fost, prin urmare, izolat și face parte dintr-un comportament repetat.

Fenomenul ce ia amploare în țara lui Moș Crăciun: Turiștii care părăsesc Laponia lasă în urmă haine de mii de euro

O mulțime de saci cu haine și accesorii abandonate se acumulează în fiecare iarnă la hotelurile din Rovaniemi, capitala provinciei Laponia din Finlanda, potrivit publicației online de stat Yle, citat de digi24.ro.

Fenomenul pare să fi scăpat de sub control în ultimii ani. Oamenii care vin în vacanță aici lasă în urmă inclusiv îmbrăcăminte scumpă, de designer, intențional sau accidental. „Cred că motivul din spatele fenomenului este că nu mai au nevoie de hainele de iarnă după ce părăsesc Finlanda și nu le încap în bagaj”, a spus Miko Gröhn, managerul hotelului Arctic din Rovaniemi. Obișnuit deja cu fenomenul, un alt hotel din capitala Laponiei adoptă o abordare mai proactivă a problemei, potrivit managerului său Tiina Määttä , care a spus că oaspeții lasă hainele în urmă săptămânal.

„Avem un panou în lifturi care explică că hainele pot fi lăsate la un punct de colectare din zona recepției”, a spus Määttä, adăugând că apoi hotelul donează articolele grupului de caritate Hope. Și alte unități de cazare din capitala Rovaniemi au confirmat, de asemenea, că unii oaspeți își lasă hainele groase în urmă, inclusiv Santa’s Hotels și Apukka Resort. Cu toate acestea, cantitățile nu sunt deosebit de mari acolo. Gazdele care închiriază apartamente văd, de asemenea, partea lor de lucruri personale abandonate, inclusiv pantofi din piele și paltoane de iarnă în valoare de mii de euro.

Rovaniemi examinează problema Administrația orașului Rovaniemi efectuează în prezent un sondaj pentru a vedea câte articole abandonate circulă în oraș. Sondajul face parte dintr-un efort mai amplu de promovare a economiei circulare în oraș, potrivit managerului de proiect al Business Rovaniemi, Katariina Sieppi . „Am auzit că turiștii în special lasă în urmă cantități uriașe de haine și lucruri. Suntem conștienți de fenomen, dar nu avem o idee exactă despre amploarea lui”, a explicat Sieppi. Sondajul, care intervievează localniși, firme de turism și turiști deopotrivă, va fi finalizat luna aceasta, iar rezultatele vor fi folosite în primăvară pentru a ghida un proiect pilot care vizează promovarea economiei circulare a regiunii. De exemplu, Sieppi a spus că serviciile locale de închiriere de îmbrăcăminte pentru turiști ar putea fi îmbunătățite. Alte posibilități includ servicii îmbunătățite de colectare pentru reciclare, precum și oferirea turiștilor posibilitatea de a cumpăra echipament de iarnă uzat. „Atunci, turiștii nu ar trebui să se gândească unde să arunce lucrurile lor suplimentare, iar articolele ar putea fi ridicate de unde stau”, a explicat Sieppi.

Momente grele pentru Olga Busuioc. Bunica sopranei este internată cu Covid-19
Articolul anterior
Au vrut să impresioneze, dar au dat-o în bară! 12 de fotografii care te vor face să râzi
Articolul următor