Spectacol în meciurile de sâmbătă seara din Liga Națiunilor. Cele două confruntări din Liga A nu au dezamăgit.
Elveția a produs surpriza și a învins Spania la Zaragoza, scor 2-1, în timp ce Portugalia lui Cristiano Ronaldo s-a dezlănțuit la Praga, 4-0 cu Cehia. Ronaldo și-a spart nasul și a oferit câteva imagini delicate, transmite Știri.md cu referire la Gsp.ro.
Elveția și-a luat revanșa în fața Spaniei, după ce ibericii eliminaseră dramatic „Țara Cantoanelor” la Europeanul din 2021.
Ultimele meciuri sunt săptămâna viitoare, iar „Furia Roja” poate pierde inclusiv locul 2. Spania joacă în Portugalia, în timp ce Elveția înfruntă Cehia pe teren propriu.