Înotătorul Ion Lazarenco Tiron a parcurs 30 de km pe râul Nistru pentru a promova mesajul păcii și drepturile copilului!

Cu ocazia aniversării de 30 de ani a Convenției cu privire la drepturile copilului, satul Molovata din raionul Dubăsari a găzduit o activitate inedită. Ion Lazarenco Tiron, înotător de ape deschise care a reușit să traverseze înot din prima încercare cele 7 strâmtori, numite și provocări ale Oceanului, a parcurs înot 30 de km pe râul Nistru pentru a promova mesajul păcii și drepturile copilului.

separator

Traseul a început la ora 6 dimineața, în apropierea satului Jora de Mijloc din raionul Orhei, și a durat peste 8 ore. Înotătorul, a cărui securitate pe traseu a fost asigurată cu suportul Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale, a ajuns la destinație în satul Molovata în jurul orelor 14.30, fiind întâmpinat de peste 100 de copii, care au aplaudat performanța înotătorului și au interpretat piesa Imagine de John Lennon.

”Pentru continuitatea noastră noi trebuie să înțelegem că avem nevoie de pace,” a spus Ion Lazarenco Tiron la finele traseului de înot. Fiind întrebat dacă va abandona vreodată înotul în ape deschise, Ion Lazarenco a spus: ”O să continui toată viața mea. Pentru că pacea începe de la noi, pentru că noi suntem datori acestui pământ.”

Desiree Jongsma, Reprezentantă de Țară UNICEF:

”Muzica și sportul pot ajuta la oprirea intoleranței și urii, astfel încât toți copiii să se simtă în siguranță – acasă, în școală și în comunitate. Și nu există o cale mai bună de a construi un viitor decât prin copii, deoarece aceștia sunt liderii și factorii de decizie de mâine”.

Maia Banarescu, Avocatul Poporului pentru drepturile copilului în Republica Moldova:

”Crearea unui mediu prietenos copiilor pentru buna dezvoltare, un mediu fără violență, abuz și neglijare este obligația fiecărui adult. Doar prin implicarea asumată a noastră a adulților putem să oferim copiilor condițiile și ambianța necesară. Evenimentul de astăzi, fapta frumoasă a dlui Ion Lazarenco Tiron este un îndemn de promovarea păcii, toleranței și incluziunii”.

La evenimentul de la Molovata au mai participat și reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, autoritățile locale din satul Molovata și din raionul Dubăsari.

Despre Convenția cu privire la drepturile copilului

Convenția ONU a fost adoptată pe 20 noiembrie 1989. Republica Moldova a aderat la aceasta în 1993, după ratificare de către Parlament. Acest lucru înseamnă că autoritățile naționale, locale și societatea civilă trebuie să depună eforturi comune pentru ca drepturile tuturor copiilor de la noi din țară să fie respectate, cum ar fi accesul la educație, sănătate, dreptul la familie și un mediu fără violență, supraviețuire, precum și dreptul la opinie și liberă exprimare.

Despre Ion Lazarenco Tiron

Ion Lazarenco Tiron este printre puținii oameni de pe glob, care a reuși să traverseze înot din prima încercare cele 7 strâmtori, numite și provocări ale Oceanului: Canalul Mânecii, Strâmtoarea Gibraltar, Canalul de Nord, Canalul Catalina, Canalul Molokai, Canalul Tsugaru și Strâmtoarea Cook. A fost declarat Omul Anului 2018 de către Asociația Mondială a Înotătorilor de Ape Deschise, iar la începutul anului curent a fost declarat candidat oficial al Republicii Moldova la Premiul Nobel pentru Pace.

Despre La La Play Voices

Corul La La Play Voices a fost creat in 2018, pentru a promova diversitatea și incluziunea prin muzică, întrunind 20 de copii din 12 localități ale Moldovei. În acest an, inițiativa a fost extinsă corul întrunind în prezent 130 de copii din toate cele 32 raioane ale țării, inclusiv Găgăuzia și raioanele din stânga Nistrului, selectați în acest an. Pe 26 iulie, corul La La Play Voices a susținut și un concert festiv cu intrare liberă, în scuarul Catedralei.

sursa foto: UNICEF/2019/Dinu Bubulici

După Australia și Franța, și Grecia se pregătește să introducă restricții în funcție de vârstă pentru rețelele sociale

Grecia va adopta măsuri pentru a reduce dependența copiilor de social media. Atena vrea să introducă restricții în funcție de vârstă pentru rețelele sociale, cu scopul de a proteja minorii sub 15 ani de pericolele dependenței digitale, scrie Kathimerini, scrie digi24.ro.

Măsura se aliniază modelelor de succes adoptate în Australia și Franța, unde măsuri similare de verificare a vârstei s-au dovedit promițătoare în reducerea supraexpunerii în rândul tinerilor utilizatori. Propunerea guvernului de la Atena include un cadru pentru ca platformele să pună în aplicare verificarea obligatorie a vârstei, împreună cu cerințe privind consimțământul părinților pentru utilizatorii sub 15 ani.

Inițiativa este susținută de un raport al unui comitet științific. Recomandările includ lansarea de campanii de sensibilizare, dotarea părinților cu instrumente de gestionare a timpului petrecut în fața ecranului și reformarea algoritmilor pentru a reduce expunerea minorilor la conținuturi dăunătoare. Urgența problemei a fost subliniată de prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis în timpul unui discurs la ONU în septembrie. Citând cartea lui Jonathan Haidt „The Anxious Generation”, Mitsotakis a evidențiat impactul psihologic al timpului excesiv petrecut în fața ecranului asupra copiilor.

Pentru a depăși provocările legate de implementare, Grecia caută sprijin la nivel european. Sunt în curs discuții pentru stabilirea unei vârste de maturitate digitală de 15 ani la nivelul UE, cu restricții corespunzătoare în toate statele membre. Ministrul guvernanței digitale, Dimitris Papastergiou, a pledat pentru această inițiativă în cadrul unei reuniuni recente a Consiliului Telecomunicații al UE.

O astfel de colaborare este considerată esențială pentru a face presiuni asupra giganților din domeniul tehnologiei să adopte sisteme solide de verificare a vârstei.

Salariile femeilor sunt, în medie, cu 15 la sută mai mici în comparație cu cele încasate de bărbați: Femeile, preocupate mai mult de responsabilitățile familiale

Salariile femeilor sunt, în medie, cu 15 la sută mai mici în comparație cu cele încasate de bărbați. Decalajul apare, în mare parte, după ce fe­meile pleacă în concediul de îngri­jire a copiilor, renunțând deseori la ambiția de a crește profesional, scrie vocea.md.

Sindicatele cred că, indiferent de sex, toți angajații trebuie să aibă șanse egale, iar pentru asta este important ca și bărbații să-și asume o parte din treburile casnice. Mai mult, se dorește ca și patronii să conștientizeze că munca nu poate fi mai presus decât familia. Acestea ar fi valorile stipulate în Convenția Organizației Internaționale a Muncii (OIM) nr. 156 privind egalitatea de șanse și egali­tatea de tratament pentru lucrători și lucră­toare cu responsabilități familiale, pe care trebuie să o ratifice și Republica Moldova în drumul ei spre Uniunea Europeană.

Promovarea ratificării Convenției a fost subiectul unei mese rotunde organizate recent de Confederația Națională a Sindi­catelor din Moldova (CNSM) în colaborare cu OIM. Evenimentul a reunit conducerea CNSM, reprezentanți ai OIM, președinți ai centrelor sindicale național-ramurale, ai Co­misiei de Femei a CNSM, reprezentanți ai Confederației Naționale a Patronatului din Republica Moldova (CNPM), Oficiului Avoca­tului Poporului, Consiliului pentru Egalitate, UN Women Moldova.

Femeile preocupate mai mult de responsabilitățile familiale

Este cunoscut faptul că responsabilitățile familiale constituie unul dintre motive­le inactivității în rândul femeilor. Conform datelor Biroul Național de Statistică (BNS), 53,8% dintre femei în vârstă de 25-54 de ani sunt inactive din cauza responsabilităților familiale de îngrijire a copiilor sau a altor membri ai familiei, care le revin. Concomi­tent, în anul 2023, circa 30 de mii de femei au desfășurat activitate salarială în condițiile timpului de muncă parțial, dintre care 58,5% au activat cu un program de muncă sub 20 de ore săptămânal.

De fapt, lipsa serviciilor de îngrijire a co­piilor, mai cu seamă de vârstă fragedă sau lipsa acestora la prețuri accesibile, precum și oportunitățile scăzute de angajare în zo­nele rurale, sunt printre factorii principali care contribuie la inactivitatea sporită a fe­meilor, fapt pentru care femeile înregistrea­ză și valori duble în rândul tinerilor NEET în comparație cu bărbații.

„Din acest motiv, considerăm că crearea unui mediu de lucru care să sprijine activ integrarea acestor persoane pe piața mun­cii este crucială. Implementarea unor poli­tici și măsuri care să răspundă nevoilor lor este o soluție eficientă care poate contribui la reducerea inegalităților. Este cert că sin­dicatele nu pot rămâne indiferente față de provocările cu care se confruntă salariații cu responsabilități familiale și se pronunțăferm pentru ratificarea Convenției nr. 156. În cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective din 12 apri­lie anul curent, am venit cu propunerea de examinare a posibilității ratificării Convenției respective și ne exprimăm recunoștința pen­tru susținerea OIM în acest sens, inclusiv prin elaborarea analizei de compatibilitate a ca­drului legal național la prevederile Convenției și organizarea acestei mese rotunde, care întrunește partenerii sociali, experții OIM și alte părți implicate în promovarea reconci­lierii vieții profesionale cu cea de familie”, a menționat în discursul său președintele CNSM, Igor Zubcu.

Magia Anului Nou la Chișinău: Festivalul Luminilor ”Lights & Dreams”  a început la CIE ”Moldexpo”

La Chișinău, pe teritoriul CIE «Moldexpo» , a început festivalul de lumini de Anul Nou, «Lights & Dreams», cu un show de lumini și zeci de instalații.

Vizitatorii sunt așteptați într-un parc tematic unic de ilumiinații și instalații de lumini de până la șapte metri înălțime. Fiecare locație te introduce într-o poveste fascinantă despre o lume paralelă, locuită de zâne, elfi, dragoni și alte ființe magice. Oaspeții festivalului pot explora «Pădurea zânelor și a elfilor», «Tunelul îndrăgostiților» , «Pisicile magice» , «Călăreții stelari» , «Pasărea Phoenix»  și multe alte compoziții uimitoare.

Aproape 50.000 de lămpi, două kilometre de mătase naturală și LED-uri special alese au creat o adevărată poveste de Crăciun pe teritoriul CIE «Moldexpo». Pe lângă instalațiile de lumini, organizatorii oferă vizitatorilor diverse distracții: zone interactive, colțuri foto tematice, food court-uri stilizate, dar și spectacole de animație și un impresionant show cu foc.

Biletele pot fi cumpărate de pe site-ul oficial al festivalului „Lights & Dreams” în Moldova sau de la casa de bilete de la intrarea în parc. Detalii suplimentare pe Instagram și Facebook ale evenimentului. Festivalul va dura până pe 26 ianuarie și va fi deschis zilnic între orele 15:30 și 22:00.

Adresă: MoldExpo (str. Giocelilor, 1, Chișinău)
Program: zilnic între 15:30 și 22:00
Preț bilet: adult – 200 lei, copii – 180 lei

Ne alimentăm gustos și sănătos cu Friteuza cu aer cald de la Delimano!
Articolul anterior
Temperaturi record, în Moldova. Urmează două zile de foc
Articolul următor