Inteligența artificială ar putea nimici omenirea! Ar aduce scenariul din ”Terminator” mai aproape

Sam Altman ar fi descoperit că inteligența artificială ar putea nimici omenirea. Acesta ar fi fost, de fapt, motivul pentru care ar fi fost demis de la OpenAI.

Sam Altman de la OpenAI ar fi vrut să avertizeze omenirea

Înainte de „răscoala” de la OpenAI și cele patru zile de exil ale directorului general, Sam Altman și mai mulţi cercetători din echipa sa au scris o scrisoare către Consiliul de Administraţie în care avertizau asupra unei descoperiri importante în materie de inteligenţă artificială despre care au spus că ar putea ameninţa omenirea, au declarat pentru Reuters două persoane familiarizate cu acest subiect, conform Reuters, citat de playtech.ro.

Scrisoarea şi algoritmul de inteligenţă artificială au fost evoluţii cheie înainte de înlăturarea lui Altman de către Consiliul de Administraţie, au spus cele două surse. Sursele Reuters au spus că scrisoarea a fost un factor dintr-o listă mai lungă de nemulţumiri ale Consiliului de Administraţie care au dus la concedierea lui Altman, considerat copilul teribil al inteligenţiei artificiale, printre care se numără și preocupările acestuia legate de comercializarea progreselor înainte de a înţelege consecinţele.

Înainte de revenirea sa triumfală, care s-a întâmplat marţi seara, peste 700 de angajaţi au ameninţat că vor demisiona şi se vor alătura Microsoft – susţinătorul lui Altman – în semn de solidaritate cu liderul lor concediat.

Inteligența artificială, periculoasă

După ce a fost contactat de Reuters, OpenAI, care a refuzat să comenteze, a recunoscut într-un mesaj intern adresat personalului un proiect numit Q* şi o scrisoare adresată Consiliului înainte de evenimentele din weekend, a declarat una dintre persoane. Un purtător de cuvânt al OpenAI a declarat că mesajul, trimis de Mira Murati, un director cu vechime, a alertat personalul cu privire la anumite articole din presă, fără a comenta acurateţea acestora.

Unele persoane de la OpenAI cred că Q* (pronunţat Q-Star) ar putea fi o descoperire făcută în timpul căutării în cadrul cercetărilor făcute de startup a ceea ce este cunoscut sub numele de inteligenţă artificială generală (AGI), a declarat pentru Reuters una dintre surse.

OpenAI defineşte AGI ca fiind sisteme autonome ce depăşesc oamenii în majoritatea sarcinilor valoroase din punct de vedere economic. Având în vedere resursele vaste de calcul, noul model a fost capabil să rezolve anumite probleme matematice, a declarat sub rezerva anonimatului sursa Reuters. Cu toate că efectua doar calcule matematice la nivelul elevilor de şcoală primară, faptul că a reuşit astfel de teste i-a făcut pe cercetători să fie foarte optimişti cu privire la viitorul succes al Q*, a mai spus sursa.

Cercetătorii consideră că matematica este o frontieră a dezvoltării inteligenţei artificiale generative. În prezent, inteligenţa artificială generativă este bună la scriere şi la traducerea limbilor străine prin prezicerea statistică a următorului cuvânt, iar răspunsurile la aceeaşi întrebare pot varia foarte mult. Dar cucerirea abilităţii de a face matematică – unde există un singur răspuns corect – presupune că AI ar avea capacităţi mai mari de raţionament, asemănătoare cu inteligenţa umană. Acest lucru ar putea fi aplicat, de exemplu, la cercetări ştiinţifice noi, consideră cercetătorii din domeniul AI.

Clienții unor restaurante vor fi taxați dacă nu mănâncă tot din farfurie. Câți bani vor trebui să plătească

Administratorul unui restaurant din Viena, Austria, a decis să introducă o regulă conform căreia clienții care nu mănâncă tot din farfurie vor fi taxați. Aceasta regulă a fost adoptată și de un bar din Elveția.

Este vorba despre restaurantul cu specific chinezesc Lucky Wok, de tip „All you can eat (n.r. – mănânci cât poți), care se află în cartierul Florisdorf din Viena. Clienții care își umplu în exces farfuria și nu termină mâncarea sunt nevoiți să plătească o taxă în valoare de 2 euro.

Exemplul antirisipă a fost urmat de un bar din Baden, Elveția, relatează Blick.

Restaurantul atrage atenția asupra acestui lucru în meniul său: „Atenție! Vă cerem înțelegere! Se vor percepe 2 euro pentru fiecare farfurie rămasă neterminată!”, este scris vizibil pe prima pagină a meniului.

„Dar cine se uită la meniul unui restaurant unde mănânci cât poți?”, s-a întrebat un client după ce o chelneriță l-a atenționat.

„Dacă oaspeții nu își termină mâncarea, atunci este o risipă completă”, a precizat conducerea Lucky Wok. Abordarea „nu este în niciun caz intenționată ca hărțuire”, au explicat proprietarii localului.

Exemplul antirisipă a fost urmat de un bar din Baden, Elveția. Acesta percepe o taxă de 5,1 euro clienților care nu termină ce au în farfurie.

„Eu am învățat că mâncarea este valoroasă, nu o arunci!”, a explicat proprietarul Salman Ghauri, care a crescut în India. „Este foarte important să tratezi mâncarea cu respect. Întotdeauna îmi avertizez clienții de trei ori și oamenii înțeleg asta. Farfuriile se întorc aproape întotdeauna goale”, a spus el.

Johannes Hahn consideră că Moldova poate deveni membră a UE până în 2030

Comisarul european pentru buget şi administraţie, Johannes Hahn, este convins că Republica Moldova poate deveni membră a UE până în anul 2030.

Oficialul european a făcut această declaraţie răspunzând joi la întrebările jurnaliştilor în cadrul unei vizite la Chişinău, transmite infotag.md.

„Bineînţeles (Moldova poate deveni membră a UE până în 2030 – „I”). Mai este încă de lucru, dar trebuie să spun că „însoţesc” Moldova de mai bine de un deceniu, am văzut „ascensiuni şi declinuri”, dar acum văd doar o tendinţă pozitivă…. Mai este încă de lucru, dar dacă se face la timp, putem începe negocierile reale şi atunci totul este posibil…. Sunt mai mult decât sigur că totul este posibil”, a spus oficialul.

Hahn este încrezător că Moldova va reuşi să facă munca necesară şi să obţină aprobarea Consiliului UE pentru a putea începe negocierile oficiale. El a spus că „temele” pe care Moldova trebuie să le facă se referă la sistemul de justiţie şi la respectarea principiilor statului de drept.

Moldovenii care au muncit în Spania vor putea beneficia de pensii

Moldovenii care au muncit în Spania vor avea dreptul să solicite diferite tipuri de pensii și indemnizații precum pensii pentru limită de vârstă, pensii de dizabilitate cauzată de o afecțiune generală, pensii şi indemnizații de dizabilitate cauzată de un accident de muncă sau o boală profesională, precum și pensii de urmaş.

Moldovenii care au muncit în Spania vor putea beneficia de pensii

Acordul în domeniul securității sociale între cele două țări, semnat la Madrid pe 21 iulie 2022, va intra în vigoare pe 1 iunie curent, transmite ziar.md.

Potrivit Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), fiecare stat va calcula și va achita pensia proporțional perioadei de asigurare realizate pe teritoriul său, în conformitate cu legislația națională.

„Pentru a beneficia de pensii și alte prestații sociale prevăzute de acordurile internaţionale în domeniul securităţii sociale la care R. Moldova este parte, persoanele îndreptățite vor depune o cerere la Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS) sau la instituția competentă a celuilalt stat contractant”, a notat MMPS.

Informații cu privire la țările cu care R. Moldova a încheiat Acorduri de securitate socială, tipurile de prestații stabilite și instituțiilE responsabile de implementarea acestora din partea celuilalt stat contractant, pot fi găsite aici. Totodată, informații utile pentru lucrătorii migranți sunt disponibile pe pagina CNAS, la rubrica Relaţii internaţionale.

Conform datelor oficiale, în prezent în Spania sunt stabiliți circa 22 mii de cetățeni ai R. Moldova. Țara noastră a încheiat acorduri de securitate socială cu 18 țări: Republica Austria, Republica Bulgaria, Portugalia, România, Luxemburg, Estonia, Cehia, Belgia, Polonia, Ungaria, Lituania, Germania, Turcia, Belarus, Italia, Letonia, Grecia, Spania, dintre care 17 sunt deja în vigoare.

#mamasita:Gabriela Damir–“Atunci nu am ieșit pe Instagram să arăt ce se întâmplă la mine!”
Articolul anterior
Un șofer de camion s-ar fi înecat cu o bomboană în timp ce era la volan și a intrat cu mașina în trei oameni. Un preot a murit
Articolul următor